Auzind de aceste mari mase de oameni, de sutele de mii de oameni, probabil că s-a crezut în 1968, când au “intrat ruşii în Cehoslovacia” şi când într-adevăr populaţia Bucureştiului şi a ţării s-a adunat ad-hoc în faţa Sediului Comitetului Central din Bucureşti şi a Sediilor din provincie pentru a le spune lor şi tuturor românilor ce s-a întâmplat şi ce vom face noi în asemenea situaţii. Atunci lumea l-a preţuit şi l-a adulat, i-au scandat numele. Acum “tipul” şi-a comandat o adunare, ordonată, impusă ce “trebuia” să-şi manifeste dezaprobarea şi să-şi exprime dezacordul faţă de ce se petrece în Timişoara, faţă de acei bandiţi. De această dată, românii nu şi-au mai făcut conştiincios, ca şi în alte dăţi, tema de casă. A ieşit exact invers de cum şi-a propus. Nimeni nu-l mai dorea de şef. Am spus doar despre “el” întrucât Pacepa în cartea lui nu l-a prea blamat pe “el” numai pe “dânsa”. Zicea el că „dânsa-i capul răutăţilor din ţară”. Ei bine, de această dată lumea n-a mai făcut greşeli cu selecţia. I-a huiduit pe toţi. De toţi s-a săturat, şi… de toate…
În timpul acelei dimineţi, ştirile de la radio erau cenzurate, ambigue. Pe la ora 11 n-am mai rezistat să stau la şcoală fără ştiri şi am fugit acasă să mai încerc “Europa Liberă”. Pe drum am intrat într-o “alimentară” să iau pâine. Pâine albă “nu ţinem”. Pâinea neagră era pe din două cu făină de mălai şi avea un gust de leşie. Cu tot necazul, am luat una. Ce să le dau copiilor de mâncare? Am văzut un radio portabil (cum întreruperile de curent uneori erau mai multe de douăzeci pe zi, oamenii s-au organizat pe “baterii”). Am pus mâna pe el şi l-am pornit. Era chiar momentul în care se decreta “starea de necesitate”, oamenii ascultau stupefiaţi neştiind ce va urma. I-am lăsat acolo şi am plecat spre casă. În acele zile, datorită faptului că nu aveam lemne, căldură, apă caldă, am chemat-o şi pe soacra să stea cu noi, eu având din anul 1987 o sobă dintr-un tub de aeraj şi când ne era mai frig, în baie făceam focul încălzind cât putea acel burlan, apartamentul. În acea perioadă se vehicula ideea că-i suficient 18OC pentru încălzirea apartamentelor. Erau apartamente care n-au avut încălzire mai mare de 10OC niciodată. Mucegaiul înflorea pe tavane şi pe pereţi. Am intrat în casă ca o furtună, soacra s-a tras să n-o răstorn, şi “glonţ” la televizor. Poate au trecut zeci de ani de când n-au mai fost emisiuni la televizor la acea oră, dacă nu era cumva vreo vizită de lucru a “dânsului”.