Atunci, duminică fiind, soldaţii având ieşire în oraş, purtau uniforme murdare, unii cu o parte din armament, alţii nu. Toată această hăbăucea era un lucru de neiertat pentru o instituţie al cărui primat erau tocmai “ordinea şi disciplina”.
După ce le-am dat televizorul, s-au grăbit la… televizor.
După fuga lui Pacepa, când deja îşi lectura cartea lui: “Orizonturi roşii” la radio “Europa Liberă”, am pus bani pe bani şi mi-am luat un tuner care să-mi dea satisfacţie la receptarea ştirilor radio. Ce mi-a venit după ce au plecat musafirii cu televizorul, m-am apucat să ascult ştirile “Europei” care emitea deja continuu cât era ziua de lungă. Cu acea ocazie am aflat că: “se întâmplă ceva în Timişoara” şi că ar fi circa 4000 de morţi. Că…
Atunci m-am convins că ştirile lor sunt transmise din ţară şi că încă nu prea ştiu sigur nici ei tare multe, întrucât deplasarea celor care fac transmisiile şi culeg informaţiile este periculoasă în contextul dat. De fapt noi nu ne doream denigrarea ţării, subiectele favorite ale cronicii “Europei Libere”, ci ne doream ştiri care în ţară erau cenzurate. Dar şi aici era valabilă zicala: “Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o”. Cam acesta era “serviciul” lor în slujba noastră. Ne mulţumeam cu atât întrucât eram conştienţi că pentru pâinea care-o mănâncă trebuia să spună ce-şi doreau “stăpânii”.
Seara, Dânsul şi Dânsa s-au întors din Iran şi au apărut în faţa televizoarelor, alături de primul ministru (care în următoarea zi-i va pupa mâna numai să nu-l lase în mijlocul mulţimilor revoltate). Mai era şi fratele Dânsului, fostul preşedinte al CAP Scorniceşti, apoi mare secretar PCR, înconjuraţi de cele două drapele, ale ţării şi ale partidului şi ne-au explicat că: “bande de infractori, spioni şi alte otrepe au pornit un val de violenţe spărgând magazine, furând şi aprinzând, creând panică în Timişoara”. Până aici lucrurile păreau verosimile întrucât eram atât de înfometaţi încât nu era mare pasul de la flămând la infractor. Ce nu s-a spus, cum au ajuns aceste bande de răufăcători la cifre greu de imaginat, de peste 100.000 de oameni.
Poate că uneori ne joacă feste şi memoria prezentând lucrurile trunchiate. Altfel nu se explică uneori de ce reacţiile individului sunt exact invers de cum ar cere-o logica. Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu răposatul.