Nimeni n-a cerut să se nască, dar odată născut are o certitudine: moartea

De duminica Tomi, parcă şi Bunul Dumnezeu şi-a arătat toată milostenia pentru acei oameni, ce cu sufletele îndurerate se îndreptau spre lăcaşul de rugăciune. Era noros, dar nu ploua şi era cald.
Imboldul firesc al sătenilor de-a porni la biserică trăda dorinţa lor de smerenie şi rugă, de-a se bucura de sosirea primăverii. Probabil că şi bucuriile uneori sunt mai multe, de regulă, cum se întâmplă şi cu necazurile. În această duminică în satul lor aveau şi preot. El slujea la mai multe biserici din aceste localităţi mici. Ca bucuria să fie pe de-a-ntregul împlinită, în această Sfântă Zi era Hramul Sfintei Biserici de aici.
Mai era puţin timp până la începerea Sfintei slujbe, timp folosit de întreaga suflarea a satului pentru a punea flori şi spunea rugăciuni pentru BUNII lor, trecuţi dintre noi şi-şi “făceau odihna” în cimitirul satului de lângă biserică. Râul de rugăminţi şi de jale petrecute la căpătâiul lor, al celor care ne-au dat viaţa şi ne-au îndrumat vieţile, ar fi fost mai suportabile sau mai stăpânite dacă înseşi timpurile ce le trăim acum n-ar fi de plâns. Întotdeauna greul cade pe cei oropsiţi, tot pe acei a căror viaţă n-a fost niciodată un răsfăţ Familiile cu mulţi copii, bătrânii şi alţii loviţi de soartă. Ca şi cum sărăcia nu era destulă şi destul de greu de suportat, s-au mai găsit şi “unii” care au “descoperit” că aici în ţară mai trăiesc şi alte naţii, şi alte religii, motive de care se cramponează pentru a dezbina, iar ei grăbindu-se ca din această vrajbă, semănată „involuntar” să culeagă roadele bucuriei, împingându-i pe unii în necaz, în supărare, până la disperare.
Eram doar la doi ani de la revoluţie şi încă ne mai domina acea stare stranie de închistare şi o recrudescenţă a nu demult apusei frici.
Colindând micul cimitir de lângă biserică, lecturând inscripţiile de pe o cruce sau alta, mi-am simţit sufletul oarecum uşurat.