Poate că acelaşi sentiment să-l fi avut şi Sandu, ca un poet maramureşean care, a călătorind peste hotare, a intrat în ţară pe le Timişoara. Plimbându-se prin frumosul oraş cosmopolit, a văzut în vitrina unei librării cartea unui confrate maramureşean. Fără să-şi de-a seama a strigat:”sunt acasă” Există într-adevăr emoţii care nu se pot explica. Aceste sentimente te “încearcă” atunci când tu, un începător ce baţi la poarta culturii româneşti, “te vezi în vitrină” alături de marii scriitori ai ţării, ai lumii. Sandu povestea că el a încercat asemenea stări emoţionale la vederea cărţii sale într-o vitrină, în care era “vecin” cu Panait Istrate. Sentimente unice, irepetabile, dar şi greu de redat spiritual. Emoţia care îl stăpânea era atât de mare că, neştiind cum s-o potolească, s-a dus în cameră unde probabil că dorea să-şi facă prizonier această nemăsurată bucurie.
În ziua care a urmat, ambiţionat de cei care se tot înghesuiau în faţă la orice tip de procedură Sandu, omul despre care povestim, s-a trezit devreme şi a luat numărul 1 la “ultrasunete” şi 2 la masajul facial. ”Ăia “ care se înghesuiau au ajuns “după” la proceduri, ceea ce parcă i-a supărat, simţindu-se frustraţi că n-au putut “să fenteze” pe cineva. După ora nouă, când şi-au terminat procedurile, doctorul l-a rugat pe Sandu să accepte o discuţie pe marginea cărţii sale, citite de dânsul, discuţie care s-a transformat în confesiuni destul de intime printre care şi faptul că directorul staţiunii a adus un doctor de la Sighet, un doctor tânăr cu care vrea să-l înlocuiască. Sandu a întrebat dacă directorul vrea să-l dea afară pe el, pe doctor. “Nu, domnule, mă pensionez”, i-a răspuns doctorul. “Trebuia s-o fac acum doi ani, dar n-au aflat pe nimeni cu care să mă înlocuiască. Acum, cu toate că am depăşit vârsta pensionării, ştiind că trebuie să plec, îmi vine greu. De treizeci de ani mă străduiesc să îndrept sănătatea maramureşenilor şi nu numai”. I-a mai povestit că are efectuat un studiu, o lucrare ştiinţifică de mare amploare pentru balneofizioterapia din această staţiune, care putea fi combinată cu nişte proceduri pe care el le-a prescris, dar la care n-a fost de acord “împuşcatul”, de fapt n-a fost de acord să-i aducă aparatura, în acele momente “conducătorul” pregătindu-şi stabilimentul de viaţă lungă. Stranie coincidenţă datorată unor întâmplări care nu se legau între ele, dar care, exploatând studiul lui, munca aceasta de peste treizeci de ani de observaţii şi cercetări personale, ar fi făcut minuni în domeniul sănătăţii şi al medicinii balneare. Acum acestea cercetări fiind pierdute, cine şi cât va mai pierde, cât va dura până se va reuşi, reluarea acelui studiu de o viaţă, pe care el cercetătorul şi medicul nu l-a putut materializa. Sandu-l asculta şi atunci i-au devenit credibile spusele colegului de serviciu, unul dintre cei doi pe care i-a întâlnit aici, şi care-i zicea că pe colegul lor de cameră, în primele două zile, ceilalţi trei îl scoteau cu căruciorul pe braţe, şi-l duceau la proceduri. “Acum, după 12 zile, uite-l cum merge, e tipul cu baston de pe alee”.