Sunday, April 05th, 2009 | Scriitor:

Cum procedurile acestea pentru Sandu care avuse infarct nu dădeau roade, medicul i-a prescris “vană”. Totuşi, la bazinul comun cu 10 lei putea face oricine o baie de apă sărată caldă, apă care făcea ceva tensiune, atât din cauza temperaturii, cât şi a sării. Cum afară era frig, s-a decis şi Sandu să facă “un bazin”, chiar în momentul în care o femeie a leşinat şi toată lumea urla după doctor. Mai târziu a aflat că femeia vroia să se însănătoşească şi intrase a patra oră în bazin, în aceeaşi dimineaţă, lucru absolut interzis. Sandu a evitat bazinul dar, datorită faptului că încercând să caute pe cineva, a intrat la bazin. L-a decepţionat peisajul acelor băii făcute în bazin, cu bărbaţi goi, cărora le spânzură în faţă un maţ, ce cândva probabil era un penis. Mulţi cred că băile acestea întăresc orice. Vorbe…
S-au cunoscut cu alte două familii, în una dintre ele ambii soţi erau profesori şi aveau un copil, în cealaltă familie doamna era învăţătoare şi el profesor de matematică. Prima familie a cumpărat de la cineva biletul pe nouă zile din această cauză, administraţia nu i-a cazat. A “fugit “la Baia Mare, dar n-a mai putut aranja nimic şi s-au întors să-şi “cumpere” o căsuţă. În cea de a doua familie, probabil după o baie în “bazin” , el a făcut el o criză şi l-au spitalizat în Sighet. I-au cunoscut mai bine deoarece, orice probleme aveau, le aduceau lor copiii în îngrijire. De regulă, aceste lucruri le “aranja” băiatul lor, părinţii neştiind nimic de promisiunile urmaşului. Cum n-aveau ce face cu atâţia copii într-o cameră, chiar dacă a plouat, s-au hotărât să viziteze “domeniile lui Miron”, unul dintre primi miliardari de pe aici de după revoluţie. Au fost, i-au văzut domeniile, dar ceva nu părea în regulă, deoarece nu mişca nimic în nici un sector, în afară de o berărie unde a trebuit să poposească un timp, deoarece copiii au găsit un loc de joacă unde se simţeau în largul lor. După această vizită, copiii “ au luat lecţii de înot” în bazinul de afară cu apă sărată caldă.
Seara au dus copiii pe terasă, numai că au “stat rapid”, deoarece tineretul local ţine să-şi arate “posibilităţile” şi aproape seară de seară “trăgând” bere după bere trec cu mult hotarul bunei cuviinţe. Întorşi la hotel, a început o furtună care a adus noaptea mai devreme. A plouat toată noaptea şi s-au trezit în întuneric. La o reîntâlnire cu familia Flamă, ei le-au dezlegat misterul. Aici, pe Podişul Maramureşului furtunile fiind foarte violente, Întreprinderea de electricitate decuplează curentul. Nefiind curent n-au nici… proceduri medicale electrice! Dacă tot nu aveau energie electrică, au plecat în comună să caute o persoană care nu demult s-a mutat în acest sat, şi care înainte locuia în blocul în care locuia familia lui Sandu. Deci, aceştia erau a doua familie care a părăsit blocul în care au stat cu toţii şi acum, s-au făcut locuitori ai Ocnei Şugatag. Dar nu au avut norocul să-i găsească, aşa că, în timp ce soţia lui Sandu a plecat să-şi facă procedurile, copiii au plecat la bazin “să înoate”, el n-a mai urcat cele trei etaje până la cameră. S-a pus să se odihnească pe o bancă. Mai încolo, pe o altă bancă, era un personaj brunet, la 30 de ani, cu părul cârlionţat care citea o carte. Citea chiar o cartea scrisă de Sandu, care, observând acest lucru, a încercat o stare de emoţie deosebită, văzându-şi cartea în mâna unui om străin şi care o citea se pare cu plăcere.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.