Părea că oboseala prelungită a vieţii dorea să “pună capac” tuturor frământărilor. De fapt, tipul s-a gândit mai de mult să plece într-o staţiune de refacere “totală”. Ar fi dorit el, dar, din câte ştiţi, în materie de sănătate problema se prezintă ca şi datoriile. “I-ai de pe un umăr şi arunci pe celălalt”. Te tratezi de-o boală şi îţi sensibilizezi sau zgândăreşti altă boală. Cu mulţi ani în urmă s-a tot gândit la Staţiunea Ocna Şugatag, Staţiune care “a cunoscut” aproape pe toţi sportivii României, unde veneau frecvent pentru refacere. Sandu i-a cunoscut pe mulţi, dar îşi aducea aminte cu deosebire de acel F.C. Baia Mare, echipa lui Mateianu, dragostea maramureşenilor, care a adus în Baia Mare am putea spune cele mai mari echipe ale momentului:Spartak Kiev, Salgotarian, M.T.K-Budapesta, Vosos Budapesta, Steaua Bucureşti, Dinamo, Universitate Ploieşti, F.C Argeş. iar cu Real Madrid a jucat în Cupa Cupelor. Amor târziu, mai bine zis tânjea după acel fotbal făcut de maestrul Mateianu, sport în care aveai impresia că-şi hipnotiza adversarii. Nimeni nu putea stăvili elanul echipei sale. Nu ne mai încăpeam în piele de grozavi ce eram, noi mai ales, “tifoşii” când era antrenorul FC-ului acel meseriaş neîntrecut, care a fost Mateianu. La meciul cu Real Madrid din 1982, au venit suporteri din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi. Eram pe Stadionul Dealul Florilor cam la 40000 de oameni în condiţiile în care pe grenadine erau marcate 16860 locuri. Dar ce era mai grozav că întreaga conducere a Federaţiei de fotbal era la Baia Mare, la meci. Atunci şi-au dat seama oamenii ce a făcut Mateianu. A “mutat” Federaţia de fotbal din Bucureşti la Baia Mare Îmi aduc aminte de o lectură a celor doi fraţi francezi care au zburat primii cu un balon. La conferinţa de presă ce o fi fost pe atunci, un ziarist spunea că s-a dus acolo doar să respire aerul pe care-l respirau aceşti fraţi eroi. Aşa era şi tipul acesta de îndrăgostit de rezultatele acelui OM, Mateianu. “Tifoşii” ar fi mers oriunde i-au purtat paşii pe fotbaliştii “lui” de atunci. Credeau în el orbeşte. Sandu era un om atât de îndrăgostit de acea echipă de fotbal că îşi cumpăra abonament la Stadion cu toate că, dacă a făcut infarct, medicul nu-i permitea să vadă meciurile. N-a lipsit mult să moară când s-a disputat meciul cu Portugalia la Bucureşti şi i-am bătut pe lusitani cu 1-0, pe ei care erau medaliaţii cu bronz ai Cupei “Jules Rimet” şi femeile îşi botezau copiii în Baia Mare cu numele de Eusebio, numele fostului atacant al Portugaliei! Aşa era pe atunci. Acum Sandu, cu gândul la staţiune şi la rebelele lui reumatisme, s-a înmuiat” când, după revoluţie, într-un “Grai de Maramureş” a văzut o fotografie în care acoperişul hotelului era într-o rână. Staţiunea era în paragină şi autorul articolului chiar propunea dezafectarea Stabilimentelor staţiunii, pe motiv că, nefiind alocate fonduri, aproape în toate clădirile renumitei staţiuni, sălăşuia apa şi mizeria, ne mai prezentând siguranţă pentru pensionari. Chestiunea cu dezafectarea a devenit credibilă, deoarece cam aşa s-au întâmplat aici şi cu “băile vechi” din Ocna Şugatag a căror relicve se mai văd şi astăzi. Cum ar zice omul, a lăsat-o moale. Dar după vreo doi ani, boala se înstăpânea pe întregul organism şi era conştient că, de nu face “ceva”, îi vor ieşi ochii din orbite de durere, la fiecare schimbare de vreme.