Instalarea televizorului 300$, celelalte “mărunţişuri” încă 200$. Copiii lui s-au obligat să-l aprovizioneze cu mâncare şi chiar cu bani. Dar el nu-şi puteau permite să creeze un deficit lunar cuiva de peste 500$, cu toate că, şi la acest neajuns, fii săi au găsit rezolvarea. S-a frământat mult şi, cu toate acestea, n-a fost capabil să facă gestul. Şi-a dat seama că în America nu poţi fi ROMÂN. Poţi face lobby pentru români. Îi poţi susţine, îi poţi sponsoriza, dar nu mai eşti român. Patria devine doar un obiect de comparaţie, devine unitate de măsură între ea şi alte ţări şi atunci nicidecum nu-ţi mai încălzeşte sângele în vine. Unul care a plecat, de regulă a devine un patriotard care strigă numele fostei ţări peste mări şi ţări. Se foloseşte de numele fostei sale ţări pentru a-şi proba cultura sau incultura, sau poate să demonstreze că, oricum, este şi el născut undeva. Ce se vede de acolo din America nu este România care o porţi tu în tine, care te inspiră şi prin care îţi respiri propria fiinţă. Omul văzând că acei care s-au dus acolo, de fapt, nu sunt nici ei în America. Nu sunt nicăieri. Ei sunt în DOLARLAND, care nu presupune nimic mai mult, la cunoştinţe, la geografie, la suflet. Cei plecaţi, pentru „gheşeft” se luptă, asta le este religia şi naţia, celelalte-s pastişe ale altor feluri de trai. România, domnilor, este încă o ţară romantică, o ţară unde DOINA mai are o valoare, unde oamenii mai ţin la onoare, la cuvânt şi, mai ales, la FRUMUSEŢEA NEVALORIFICATĂ în bani a dorurilor şi dragostelor fiecăruia.. Aşa este omul nostru şi aceasta este valoarea nestematei noastre ţări, pe care străinii o preţuiesc mult, deoarece foamea după bani nu lasă loc romantismului şi admiraţiei frumosului sau culturii. Dar ştiţi ce a făcut acest om care şi-a dorit să-şi părăsească ţara ? După patru luni “de Americă” , a scris o poezie :

IMIGRANTUL

Plângea adânc în hohot şi suspine
În jurul său nici vorbă românească,
Nici suflet ca să mi-l mângâie.
Sau inima-i s-o răcorească.
Era plecat demult din ţară
Şi fără ştirea nimănui
N-avea serviciu şi-o viaţă-amară
Săraci erau bătrânii lui.
Avea şi el ceva dolari,
Atâta doar ca să trăiască
Ş- in sat scrisese la primari –
Pământu’ din nou să-l primească.
Dar când veni din nou în sat,
Nimic nu mai găsi în curte.
Casa era morman şi hat
Şi-ngenunche, ce să sărute?
Părinţii, nu erau nici ei
Prea repede s-au dus dincolo,
Rămase doar cu ai săi zei.
Plângând, căzu pe iarbă-acolo.
(Dumitru Rus)

şi s-a reîntors printre ai lui, cu totul lui rudeniile de sânge, sunt cu toţii sunt acolo. S-a întors cu sufletul mare de român i-a iertat pe toţi care …atunci poate….n-au ştiut ce fac. Acum poate vă puteţi imagina, stimată doamnă redactor al Televiziunii Române, cum este românul, dar mai ales că el este conştient că nu mai poate fi român, nicăieri în altă parte care nu se cheamă ROMÂNIA. Deci, ştie aceasta şi nu uită că românul care a venit aici a venit după bani. Spre regretul lui şi-a arvunit naţia, pentru a-şi putea acoperi necesităţile familiei sale. El chiar a ştiut, stimată doamnă, că aceşti bani sunt “Ochiul dracului” care nu aduc fericire, ci doar privaţiuni sau, dacă vreţi, privaţiuni ” poftite” şi obţinute, dar tot privaţiuni, dar fără ei nu se poate trăi !