Nu de puţine ori m-am gândit unde ratăm frumuseţea vieţii noastre, atât de bogat şi promiţător aranjată în visele noastre din tinereţe? De fapt, este o prostie să spui că o ratezi. Îţi lipseşte curajul s-o cercetezi mai departe. Te mulţumeşti cu, să-i spunem aşa: “prima imagine” când “obiectivul” ţi-a fost comutat spre fiinţa dragă. Apoi… n-a mai fost nici un apoi. Odată satisfăcută pofta care te-a unit, uită că dragostea i-a adunat şi că dragostea include şi sexul şi nu sexul compune sentimentul dragostei. Apoi egoismul din noi răbufneşte. Din căsniciile pe care le cunosc, de regulă, tendinţa femeilor este de a-şi domina masculul, iar a masculilor de a-şi trişa doamnele.Nici nu vă imaginaţi în câte feluri se pot “realiza” asemenea fente. Dar visul care ne-a împins unul spre celălalt l-am dat uitării demult. Acum încercăm să nu fim “sufocaţi” de el. Şi, ciudăţenia ciudăţeniilor, ne dorim ca după actul sexual să fim poate şi liberi şi fără alte obligaţii, ca orice burlac, tendinţă ce se manifestă prin apelativul :”lasă-mă în pace”, atribuit celuilalt partener. Unde am fost şi unde suntem?. Am început să ne urâm, să ne găsim defecte care poate mă credeţi, poate nu, dacă le-ar avea ori cine altcineva le-am suporta, dar la soţ, sau la soţe nu le acceptăm! Am asemuit căsnicia cu o poartă care este urmată de mai multe portiţe sau etape. Prima poartă o deschidem într-un iureş. Ea este prima atracţie care ne seduce şi în final se parcurge actul sexual. Dar celelalte portiţe, celelalte etape ezităm să le mai parcurgem, deoarece parcurgerea fiecăruia dintre ele are un anume preţ care nu se poate negocia şi cere eforturi pentru realizarea lui. Dacă am deschide celelalte porţi, prima dată ar trebui să ne evolueze cinstea şi onestitatea faţă de partener. Următoarea portiţă este a desluşirii personalităţii şi gândirii fiinţei de lângă tine. Ce aspiraţii are fiinţa aceea şi cum ar trebui înfăptuite acestea, evident că de către partener? Cealaltă etapă este aflarea metodelor de a-ţi înţelege perechea şi atunci când nu eşti neaparat de părerea partenerului în ale căsniciei. O altă etapă ar fi că există obligaţia să-i modelezi scenele din viaţa casnică pentru a fi cel puţin suportabile, dacă nu frumoase. Şi ele, etapele sau portiţele, dragostea noastră pentru cel iubit nu se termină aici, etapele pot fi infinite şi toate duc la creşterea respectului faţă de partener, stăruinţa ta de a-ţi înălţa fiinţa iubită în ochii tăi, în ochii lumii. Dar ştiţi cât este de obositor ca zi de zi să îţi faci partenerul să-ţi ofere măcar un zâmbet şi există posibilitatea ca toate stăruinţele tale să nu reuşască ca să treci peste acest hop de a-ţi face partenerul să râdă, măcar cât la programele PRO-teveului. Deoarece este mult mai comod să nu faci nimic, ne complacem, noi şi căsnicia, într-un trai anost în care te uiţi unul la altul şi parcă nici nu şti să mai dai “bună ziua” celui care i-ai oferit inima? Ciudat !