Toată noaptea cei doi soţi au şuşotit şi giugiulit, făcând planuri în care ei erau eroii vieţii. Bucuria lor era mare. Au ajuns aici cu …nimic ar putea spune, doar cu cunoştinţele de meşter ale tatălui său, iar, începând cu ziua de mâine, vor fii patroni, vor intra în clasa de mijloc, adică între acei oameni pe lângă care nu treci fără să-i saluţi, fără să schimbi câteva vorbe de complezenţă şi ne aparat îţi scoţi pălăria în faţa lor. Apoi, dacă vor ajunge să dobândească avere, copilul lor va face ne aparat Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta, poziţie socială căreia toate uşile îi sunt deschise. Aşa este frumos să trăieşti, aşa mai merită să trăieşti şi ei, ca doi porumbei, n-au uitat să se iubească toată noaptea din plin
Moara de Hârtie din Prundul Bârgăului, că în ea şi-au băgat banii, era într-o stare bună, dar maşinile erau cam “obosite”. Gross Papa a inspectat toate maşinile, toate colţurile halelor, depozitelor, rampele, magaziile. Cu toate că la preluări an gros nu se face inventarul, el a sărit peste asta şi a inspectat totul. Timp de o săptămână n-a mai discutat cu nimeni, a întocmit schiţe, planuri şi tot ce se mai putea face ca Fabrica lor de hârtie să fie cel puţin la nivelul celor din Germania. Cu poştalionul a comandat de la vânzătorii lui cunoscuţi din Germania materiale şi puţine piese şi scule cu care dorea să pornească fabrica în noua ei viaţă. Apoi, ca şi cum el ar vinde-o, şi-a luat feciorul şi nepotul, cu hârtiile în mână le dădea explicaţii, susţinea logica explicaţiilor şi propunea îndreptări acolo unde erau necesare. Se pare că după aceste ultime precizări şi intenţii de schimbare şi Kosma, fiul său, putea da examen de meşter, dar aici nu avea cui. Examenul lui de Meşter va fi mai greu datorită faptului că tot ce va susţine şi face se va oglindi în hârtia pe care o vor prelucra ei, strădanie care-i va aduce ori belşugul ori falimentul. Şi-au luat o casă în apropierea Morii de unde se puteau supraveghea operaţiile ce se desfăşurau în jurul morii. Kosma era aşa de prins de ultimele indicaţii de la tatăl lui, că nu de puţine ori fără dorinţă expresă “sărea” peste mese. Obiceiul nevestelor de meseriaş era să ducă dânsele prânzul bărbaţilor, ocazie cu care reuşeau să mănânce împreună membrii familiilor. Melania nu ştia dacă acest lucru se poate face şi dacă “omul ei” este patron. Cât a fost numai meseriaş şi ea îi ducea prânzul lui Kosma. Dacă a văzut că tot întârzie, şi-a reluat rolul de nevastă de meseriaş. Decât să-şi flămânzească soţul, mai bine-i ducea ea prânzul la fabrică şi aşa reuşeau să stea mai mult timp împreună. Cum prânzeau cei doi soţi tineri pe-o bancă lângă moară, l-au văzut pe Gross Papa în uşă ridicând o mână. Crezând că le urează “poftă bună” au răspuns la bineţe şi şi-au văzut de mâncare. Kosma era în criză de timp. După ce-au prânzit, Melania s-a întors cu sufertaşul. Ajungând în uşă l-a văzut pe bătrânul vultur căzut. L-a luat de jos şi l-a aşezat pe pat. Atunci a observat că nu mai suflă. L-a strigat pe Kosma şi au început a face cele de cuviinţă pentru a-l înmormânta. “Maurul şi-a făcut datoria, maurul a plecat”. Cât de mult se potrivesc aceste vorbe ale lui Shakespeare cu viaţa bătrânului Vultur! A murit liniştit. Şi misiunea lui a fost îndeplinită.