Cu toate că nimeni dintre cunoscuţii lor n-a fost niciodată pe acolo, veştile veneau şi auzeau multe lucruri tentante despre pământurile cu adevărat primitoare ale acelor locuri, care acum erau casă bună multor dintre conaţionali. Pe el, ce îl durea că nici unul dintre cei plecaţi nu era “format” topitor de hârtie şi atunci chiar ştirile bune le primea cu reticenţă. Au plecat mulţi mineri, butnarii, armurieri, dar nici unul topitor de hârtie. Cum se descurcau ei acolo, nu credea el sută la sută că aşa stăteau treburile. Şi totuşi ce să mai faci când aici deja nu mai era nimic de lucru. Şansele erau nule pentru multă vreme de aici încolo. Chiar dacă nu doreai să pleci, n-ai mai fi avut din ce trăi. Jolan, iubita sa soţie, s-a stins în sărăcia în care trăiesc deja de mulţi ani. El “a ajuns” la greutatea pe care a avut-o înainte de armată. Nimic nu mai putea să se schimbe în bine. N-avea rost să mai aştepte ca viitorul imediat să-i dea o şansă, care nu se mai iveşte, familiei sale. Ce altceva a rămas de făcut, decât să-i spună lui Kosma, fiului său, să decidă ziua în care vor dori să plece, până mai au cu ce şi sănătatea încă-i mai permite. Era cert că trebuie să părăsească aceste locuri care… ce rost mai are să vorbim când toată lumea ştie ce înseamnă pentru fiecare înstrăinat locurile natale şi ruinarea sufletului prin abandonarea acelor locuri care până atunci erau totul pentru el? Electricitatea a luat avânt în toată Europa, a adus multe locuri de muncă milioanelor de oameni, dar se pare că în domeniul lor, aici în Germania, momentan, în ultimii ani, topitoriile de hârtie, manufacturile de hârtie, pierdeau teren, erau pe cale de desfiinţare. Cancelariile şi-au pus ordine în arhive, documente şi consumau raţional din ce în ce mai puţină hârtie. Când s-au tradus Bibliile în limbile popoarelor a fost o explozie a cererii de hârtie, acum şi moda aceasta s-a pierdut. Să se apuce de “altceva”, la vârsta lui, nu se mai punea problema. Aici era cineva în această ocupaţie, învăţarea unei noi profesii, o nouă umilire…dar de câte ori poate fi umilit un om…şi…până la ce vârstă… Avea el o ştire mai neoficială că traducerile şi multiplicările Cărţii Sfinte în Est, de abia acum luau avânt. Dacă aceste zvonuri ar fi adevărate, familia lui şi a altora ar putea fi salvate. Poate chiar meseria lui, păstrată cu sfinţenie de familia lor, ar mai dăinui mult şi bine. Dar chiar dacă n-ar fi adevărate toate aceste zvonuri, noile stări de după 1848 cereau multe documente în acea parte de lume unde pământurile se confiscau şi se cedau după fiecare revoluţie, după fiecare schimbare de ordine şi mulţi doreau ieşirea din devălmăşie. Pe Gross Papa(tata mare-bunicul) nu-l interesau sufleteşte frământările pământenilor de acolo, dar prin ceea ce auzea se confirma că, în acea parte de lume, cererea de hârtie era în creştere şi acolo bănuia că ar fi poate singurul loc unde ar putea prospera din nou familia lui. Dar cum să meargă el, ce ar mai putea face după ce o viaţă şi-a ars plămânii în aburii de vitriol? Acolo i-ar trebui o altă viaţă. Una sănătoasă, tânără nu ceea ce a mai rămas din el, umbra lui. Şi dacă el nu pleacă, fiul său, familia fiului său nici nu concepe să plece fără el. Şi atunci spiţa lor, neamul lor se va stinge. Gross papa se zbătea cu gândurile sale.