Autorităţile de atunci erau favorabile sărbătoririi de revelioane şi alte tipuri de serbări, deoarece, pe lângă că îşi vindeau subprodusele, oamenii erau mai uşor de supravegheat în “grămezi” unde intrau şi mormane de informatori şi mai mult, după ce bei, “gura devine slobodă”. Aşa au devenit revelioanele o modă nu prea scumpă. Cu toate acestea oamenii nu se înghesuiau la petreceri cu subprodusele oferite de ei.
Într-un an, un fost elev de-al nostru, care deja era căpitan pe un vapor, un băiat pe care se putea miza, auzind de necazurile noastre, necazuri care pe marinari nu-i atingeau, ne-a promis că ne procură el cafeaua pentru revelion, dacă dorim acest lucru. Ce întrebare! Cum să nu facem revelion, dacă vom avea cafea-cafea. Eram 600 de persoane în cantina liceului. Atât de repede nu s-a pus la cale nici un revelion. Toţi au pus mână de la mână, cunoştinţe, bani şi buna dispoziţie. Mobilizare excepţională, muzică de suflet şi voie bună cât încape. Atâta veselie de mult n-am văzut, ţinând cont că eram în perioada “privitului şireturilor de la pantofi”. N-am făcut încă nici un fel de consumaţie alcoolică, dar în sală domnea o atmosferă euforică. Bulă nu putea dormi, cum curgeau râsetele, care au luat locul ciocnirilor de pahare. Era atmosfera ce ne-o doream şi o merita fiecare după un an de muncă. Poate că exaltarea aceasta să fi luat tonul şi de la muzică. Pentru prima oră am auzit cântată poezia lui Eminescu :”De la Tisa pân’la Prut”. Aveai impresia că eram nişte copii răi care fac numai lucruri interzise. Toţi ne uitam unul la altul cu subînţeles. Cafeaua noastră sosise! Au găsit un expert s-o prăjească şi tot el a măcinat-o în cantină. Mirosul cafelei proaspăt prăjite şi măcinate ne îmbăta nările. Era ora 11. Cafeaua ni se servea la 11,30. A sosit şi clipa. De fapt, de multişor capetele noastre se tot bălăcăreau înspre locul de unde trebuia să apară cafeaua. Acum era deja pe masă. Nu ne grăbeam, îi savuram aroma. De mult nu ne-a mai gâdilat nasul o asemenea aromă. Am pus-o la gură ţuguiindu-mi buzele ca nu cumva să nu mă pot abţine şi să iau sorbituri prea mari. Prima înghiţitură, după zeci de ani de aşteptări a acestui gust. Apoi mi-s-a făcut rău. Un rău psihic, o mare decepţie. Ceva ce n-ai dori să se întâmple nici duşmanilor. Cineva, din greşeală, a pus sare în cafea, în loc de zahăr. În noaptea de Revelion s-a găsit sare pentru 600 porţii de cafea.
Uneori viaţa, în tumultoasa sa învălmăşeală, ne mai uită, ne mai omite din frământările zilnice, apărând în ale noastre trăiri şi unele momente mai liniştite, poate mai anoste, zile în care probabil devenim mai iscoditori cu propria noastră viaţă interioară, situaţie în care tot omul este tentat să caute motivaţii sau justificări, pentru faliile incertitudinilor vieţii sale sau ale altora. Se vede că şi alţii caută “punctul de sprijin a lui Arhimede, cu care a vrut să răstoarne pământul”. Prin acestea se pot vedea tendinţele, la unii necesităţile, infinitelor modalităţi de abordare a acelor căi prin care el sau alţii încearcă să se realizeze sau numai îşi pregătesc sufletele pentru viitoarele biruinţe ale vieţii ori poate a obstacolelor ce-i aşteaptă şi pe care evident că vor trebui să le depăşească.
Sunday, April 05th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: metafore neterminate
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.