– Andrei, aşa sună rugămintea ta, ca a unui copil care vrea să adoarmă şi, ca să nu fie singur în momentele acelea, îşi blochează părintele, de regulă mama, lângă el să-i mai spună o poveste, pe care el şi aşa n-o s-o audă. Este un ultim profit în acea zi. Fie…Eram în vremurile când aveam “libertatea nechezolului”(cafea amestecată cu năut în proporţie de 80%). Noi, populaţia acestei ţări, cunoaştem cafeaua cu cofeină, cafeaua care obişnuit se bea acum, din timpuri destul de vechi doar că filiera de intrare în ţară era alta. Venea din Orientul Apropiat şi aşa se şi cunoştea, sub denumirea de “cafea arabică”. Excese nu prea s-au făcut pe aceste meleaguri la acest articol, doar adolescenţii mai încercau unele “poante” din teribilism, în rest lumea considera cafeaua, ca pe un aliment. Ce să-ţi mai povestesc că mulţi dintre ei “o luau cu lapte”. Necazul era că indiferent cât de puţină era acea cafea, să ne-o fi vândut aşa, câtă era, dar curată. Oricât de puţină era, să ne-o de-a aşa, nu “îmbrăcată” în fel de fel de gudroane şi înlocuitori, că numai gust de cafea nu mai avea. Trecem peste faptul că nici dracu nu ştia ce efecte secundare putea avea acea porcărie maronie.(cu năut). Îmi aduc aminte că aveam un elev care, frecventând şcoala noastră, făcea probleme familiei sale cu învăţatul. Situaţia devenind critică, l-am solicitat să aducă pe unul dintre părinţi la şcoală pentru a discuta situaţia lui şcolară. De venit a venit însoţit, dar nu de un părinte, ci de sora lui, fată care mi-a oferit o pungă cu 200g de cafea. Să-ţi cadă tavanul în cap! Pe atunci cafeaua era marfă de contrabandă, adusă din Polonia, prin Borşa, Constanţa şi oriunde se putea introduce ceva ce se putea sustrage vămuirii. Se introducea mai ales de polonezi care erau catalogaţi drept “ţiganii Europei”în acele vremuri. Se făcea contrabandă cu multe lucruri, dar mai cu seamă cafeaua nu lipsea dintre aceste produse care ţi se ofereau în trenuri, pe aeroporturi şi chiar în autogări. Conducerea de partid şi de stat avea o optică idioată, o umilire colectivă a populaţiei. Una dintre aceste idei era ca omul de rând, omul neangajat pe scările politice să nu facă asemenea consumuri “exotice” şi extravagante. Aşa se motivau costurile “Daciei” lipsa importurilor de cafea şi a altora. Cafeaua nu era deloc scumpă, chiar aici în ţară kilogramul era doar 60 lei, preţul a circa cinci pâini. Poate că nu are rost să spunem că unui avion ce făcea parte din parcul de aeronave al lui Ceauşescu, aducea pentru familia prezidenţială zilnic, repet zilnic, fructe exotice proaspete şi pe care, domniile lor nu erau capabili să le consume. Ce rămânea erau pus în vânzare la “bufetele partidului”. Fata aceea, sora elevului problemă, a refuzat să ia banii care nu valorau nici preţul unei pâini. Ce mă măcina pe mine era de unde avea “fata asta” cafea, deoarece ştiam că familia ei, n-are nici o legătură cu persoane care i-ar fi putut aduce aşa ceva prin contrabandă şi eram sigur că în familia lor nici măcar nu se folosea acest aliment. Ce-mi spune “fătuca aia”. Lucra de puţin timp la fosta “Cofetărie a Tineretului” şi ea era acolo cea mai tânără. Ultima angajată. Cafeaua le sosea la cofetărie în saci de cafea, amestecată deja cu înlocuitori. Pe ea o puneau, colegele mai în vârstă, toată ziua să aleagă cafeaua spartă mai grob, dintre boabele de năut (bag sama şi oamenii de pe la noi aveau cultura cenuşăresei, care se repovestea pe atunci în alţi termeni). Bucăţile care erau sparte mai mărunt le lăsa acolo. Dintr-un sac scotea circa 2-3 kg restul era pentru noi cei ce “savuram” o cafea la cofetărie. Asemenea cafea “servea” nu tare de mult “minunatul popor al acestei ţări”.