Beţivul din taxi, despre care vorbeam la început, că nu poate fi definit altfel, dacă de cinci ani este divorţat de fiica mea şi el de câte ori se îmbată dă telefon la taximetrist să-l ducă acasă, la fosta lui nevastă. Se pare că niciodată nu a ştiut ce-i trebuie, dar atunci când era în suferinţă îşi aducea aminte cine l-a îngrijit şi, probabil, că iar era neputincios şi avea nevoie de asistenţă. Se pare că rănile sufletului durează mai mult în noi şi nu oricine se pricepe să şi le şi tămăduiască. De aceea se afla adresa mea pe agendele taximetriştilor în serile când ei nu-şi mai văd capul de treabă.
– Şi i-ai spus taximetristului adresa?
– Tu aşa ai fi făcut?
– M-ai bulversat total. Sunt nişte cumuluri, asociaţii de situaţii în această chestie cu care eu n-am avut niciodată nici un fel de tangenţă. Deci nu-mi pot da seama cum aş fi procedat într-o situaţie asemănătoare.
– În acest caz, pot să-ţi spun că mi-am prezentat taximetristului “identitatea”. Omul nu dorea să-şi piardă clientul şi i-am indicat o oarecare direcţie pe unde bănuiam că s-a “cortilit fostul”, încredinţat fiind că, ajuns prin preajmă, îşi va da singur seama unde trebuia să ajungă. Pe undeva mă uitam la omul acela şi-mi aduceam aminte de “tinereţile” mele, de visele mele, dar mai ales de idealul meu de viaţă, pe care, cu toate că mi-l-am propus încă de când eram puşti, am reuşit să-l păstrez până acum. Să trăiesc în el.
– Stai, stai puţin. Cred că acum mă pui pe post de fraier şi chestia asta nu-mi place.
– De ce crezi asemenea lucru? Te-am jignit cumva? Lucrurile n-au luat o asemenea turnură. Sper că n-am zis ceva ce nu-i la locul lui? De ce ai ajuns la această concluzie?
– Amot, poţi să-mi acorzi şi mie, la vârste mea, girul unui om care a văzut şi a trăit “ceva” în această viaţă. Nu-i cazul să mă crezi tâmpit. Cine-ţi poate crede braşoavele acestea?
– Măi, Andrei, de unde-ţi vin gândurile astea “slabe”. Ce-i cu tine?
– Ce-i cu tine?!! Ce-cu tine?!.Omule bun, pot să jur că în ultimul timp am auzit cele mai aberante nereuşite, cele mai neobişnuite concedieri şi desfiinţări de organisme economice, şi alte lucruri considerate în alte vremuri imposibile, aşa cum ai auzit şi tu “evoluţiile şi involuţiile”, Fondului proprietăţii de stat ce s-a desfiinţat aruncând pe drumuri sute de mi de oameni cu pregătire medie şi superioară. Desfiinţări de întregi ramuri economice. Cu alte cuvinte nimeni nu mai este sigur pe nimic. Postul, afacerea, indiferent a cui este, nu are nici o garanţie că şi mâine va mai exista. De la o zi la alta apar şi dispar mii de posturi de muncă, de afaceri, de întreprinderi, şi, “colac peste pupăză”, vii tu, cu idealul tău propus încă din copilărie, care se dovedeşte viabil şi astăzi şi “eşti în el”. Nu mă agăţ de “gândirea matură” a unui ţânc, dar nu-mi pot da seama de ce mă insulţi considerându-mă dobitoc ?
– Dacă aşa ai pus problema, ai perfectă dreptate. Îţi cer scuze, cu toate că nu asta trebuia să se înţeleagă din cele relatate adineauri, deoarece chiar vorbeam de lucruri trecute şi nu numai probate, chiar şi înfăptuite, numai că în înflăcărarea ta, pe mine m-ai omis din această întâmplare.
– Adică…