A fost odată, nu tare demult….

Se pare că omul începe cunoaşterea lumii noaptea. Nu este o greşeală, deoarece şi zilele din “Facerea lumi” încep tot seara, aşa că nu-i mare minune dacă şi omului i se întâmplă aşa.
Mergeam pe porţiunea aceea de trotuar de vreo treizeci de ani şi, până în seara asta, nu mi-s-a întâmplat niciodată să păşesc ca acum, în gol, zdruncinându-mi toată fiinţa. Erau zilele, de fapt, nopţile în care, cu perniciozitate religioasă, ni se “lua curentul”, după o ultimă găselniţă a lui Ceauşescu. Îmi cumpărasem o lanternă, deoarece frecvenţa decuplărilor curentului era mai mult decât supărătoare şi umblam cu ea pretutindeni.
Îmi amintesc că la nunta fetei mele, gândindu-mă la fazele cu întreruperile de curent, mi-am cumpărat două lanterne cât două faruri de maşină, pentru a nu rămânea cu buzele umflate, când starostele va aduna darurile M-au costat mulţi bani în acele timpuri. De altfel cam toţi s-au “canalizat” înspre astfel de cumpărături, fiindcă acel necaz ne lovea pe fiecare. Tot pentru acea ocazie, a nunţii fetei mele, a trebuit să “trec muzica” pe baterii de teamă că vor “face economii” de curent şi duminica după amiază.