. Ea care te matura uneori cu vorbe de nu mai stiai pe ce lume esti! Eu o asteptam sa se caiasca, sa se inchine, sa ma implore, sa punem pace, dar ea nimic. Nici macar nu ma mai privea. Ma evita. Statea mai tot timpul “dincolo”. A patra zi cand am sosit de la mina, usa era larg deschisa… Copiii dormeau. Era liniste. Deschid cu grija toate usile… Ea – nicaieri… A doua zi intreb copiii. Nu stiau nimic. O intalnesc pe Saveta. Parca ma astepta:
– Ce-o mai cauti, s-a dus la handralau!
imi venea sa-i dau un picior ca la o minge de fotbal. M-am stapanit. Am pus capul in pamant si dus am fost. Inima omului e ca o cetate. Cui i se deschide, acela devine stapanul ei! in aceeasi casa nu pot fi doi stapani. Din cei doi unul nu este stapan. Este orice numai stapan nu este. Am observat cam tarziu asta. Atat de tarziu ca degeaba am mai observat… Am fost mai atent la alte lucruri – mai ales la felul cum se inteleg barbatii cu femeile lor -, dar si aceasta invatatura a venit prea tarziu si nu mi-a folosit la nimic. Poate era bine de-mi spunea si mie, mama sau tata, cum trebuie sa procedezi cu o femeie pe care ti-o doresti, dar mai ales s-o pastrezi. Sa fi stiut atunci, cu un pic mai din vreme, ce-i femeia, altfel ar fi stat lucrurile… De unde sa stiu eu, ca femeile au nevoie, din cand in cand, sa le scoti din obisnuit, ca uneori un compliment sau o mica atentie de la tine sau de la altii valoreaza cat o lume… o lume de dulci iluzii! Abia dupa patanii mi-am dat seama ca acel “ceva” e mai puternic ca “NU”-ul conventional: cum ea nu se poate uneori robi barbatului, oricine ar fi el. Sunt atrase de nimicuri, inspre tandrete si placeri ascunse si acestea se pare ca le place oricarei femei. Unele se tradeaza, altele nu! Unele cedeaza tentatiilor, altele nu! Unele asteapta in adancul inimii pana la moarte, altele se lasa cucerite si te parasesc. La barbat, de cele mai multe ori, experimentele de dinainte de casatorie nu-1 afecteaza prea mult. Casatoria-i “plasa” lui din care stie ca nu va mai scapa, si in ea isi cauta un minim de confort. Dragostea femeii lui il leaga din ce in ce mai mult. Pentru el “ratacirea” femeii devine o chestiune de viata si de moarte. Cand femeia isi da seama de acest lucru devine mandra si buiaca. in fiecare zi poate sa faca din barbatul ei ce vrea: un om fericit sau un nenorocit, uneori doar cu o singura privire aruncata intr-un anumit fel…
Asta am invatat eu, dar a fost scoala cea mai scump platita. As putea zice ca lipsa de experienta mi-a luat zalog ani, anii unui barbat in putere!
Dupa o luna m-am decis. Ma duc la ea si o chem acasa. O iert! De vine, bine, de nu, imi iau alta femeie. Ulcerul meu, o descoperite neplacuta din acea perioada, era continuu de straja. Cel mai rusine si mila imi era de copii. Nu mai mancau acasa si casa mea nu mai era “casa”!
Am gasit noul adapost al chiriasului meu. Erau amandoi acasa. Parca el mai in varsta de cum il stiam, iar nevasta-mea neschimbata! Am inceput o discutie, intre doi soti, avandu-1 ca martor pe amantul nevestei. Umilinta ca in seara aceea nu am simtit niciodata. Cea mai grava vina ce mi se imputa era ca o abandonasem, ca “nu puteam” decat foarte rar, de vina fiind varsta si silicoza… Mi-am facut o trecere in revista a anilor de casnicie de cand ne-am luat, cum am ajuns de la vagonetar la scoala tehnica de maistri, cum ma mai astepta ea si ma mangaia, ce mandra mai era de mine. Si acum, aici, in fata mea, ea statea si asculta, numai ca acum era alaturi de omul cu numarul 46 la pantof, nu cu sotul ei. Multe mi-au trecut prin cap de atunci si nu de putine ori am vrut sa le sparg capurile, dar de fiecare data imi aduceam aminte de intalnirea noastra de sub tei, de ultima noapte a iubirii patimase de dupa bataie, de figurile triste ale copiilor si…
-Da, nevasta… Vii acasa, vezi de copii si… iti dau voie sa-1 vizitezi, pe dansul, de doua ori pe saptamana! Am mers tacuti impreuna spre casa. Familia imi era iar “impreuna”. La aceste lucruri se gandea Iacob calcand pe urmele ortacilor.
– Vii, odata, or ce faci?!
Vocea lui Petre, de undeva din fata, ma trezi parca din somn, ca si cum m-ar scula ceasul la 3 si jumatate, cand mergeam la sutul de dimineata! Ma frecai cu dreapata pe fata, peste ochi, sa alung paianjenii ce imi impresurasera fata si ma gandeam:
– Oare, Doamne, lor le-am spus toate cele, ori numai mie?!
Sa nu-mi spuneti ca sunt idiot sau nebun! S-ar putea sa va cred, ca de cand nu prea vorbesc cu lumea… Dar ceea ce mi-e mai greu nu e ca ma crede lumea asa, ci ca simt in fiecare zi o greata continua in tot corpul, o greata de mine…Pana la gura minei mai erau vreo suta de metri. Nu mai aveam de urcat mult, dar mi se parea ca urc, urc… cu picioarele altuia, ca urc si n-am spor, ca urc pe Golgota…
Hai sa pranzim, si-apoi… Cuvintele ortacului imi dadeau a intelege ca se refera si la mine. Cum statea cu parul alb, inca bogat, mi se parea inteleptul Iacob din Biblie… Atunci mi-am dat seama ca nu eram singur…