Noi am fost prima clasa de maistri cu scoatere din productie. Pe termen scurt. Sigur ca pe umerii nostri apasau mari raspunderi. Era imediat dupa razboi si era nevoie mare de oameni “scoliti”, precum bine stiti si multi dintre dumneavoastra.
Dar nu despre necazurile si greutatile tuturor vreau sa va vorbesc, ci despre un fapt de viata. I s-a intamplat celui mai bun coleg de-al meu.
Era primavara… Zapada se topea greu, se zarea inca pe spinarile muntilor ca o blana pestrita, abandonata. Minerii urcau cu pas marunt spre galeriile lor, pe afara, pe “deasupra” cum spuneau ei. Maistrul Stefan – ca un veritabil baci – mergea in fruntea ortacilor din orizontul lui-“Terezia”… timp in care fiecare isi povestea necazurile ori bucuriile. Necazurile nu ocolesc pe nimeni!
Iacob mergea alaturi de Migovan si Petre. Vorbeau lucruri obisnuite, cand, deodata, Iacob, dupa un oftat adanc care le atrase atentia si celorlalti doi, incepu cu naduf, apoi cu jena