(iunie 2001)

În acest ritm impus de vremuri, toată lumea îşi dă seama că reconstruirea caselor din lemn, atât de frecvent distruse, trebuia să devină „industrie”, la care se adaugă şi o muncă colectivă de cooperare. Cu toate că românului I s-au dat multe bătăi de cap, având de lucru cu atâtea feluri de oameni, a rămas un om milos, un om de omenie, nedându-se niciodată la cruzimi gratuite cu excepţia domnilor Lăpuşneanu, Ţepeş şi Ţepeluş, care prin metodele folosite au vrut să îngrozească pe turci şi pe trădători pentru ca şi ţara aceasta să aibă un prinos de linişte. Revenind la mila şi ospitalitatea românului, doresc să mai spun că poporul acesta nu s-a perfectat în închizători, garduri şi ziduri deoarece el avea o fire deschisă. Şi pentru a arăta cât este de primitor, uşa la tindă era deschisă şi vara şi iarna, el neavând ce ascunde de ochi altora, dar mai ales să se şi vadă că-i primitor, „că uşa-i deschisă oricui” vine cu gânduri bune şi-i solicită bunătatea. Când placa de acasă , pentru a nu-i intra orătăniile sau vre-o jivină în casă, închidea uşa dar nu cum înţelegem noi astăzi. O „trăgea”, o „apropia”şi punea mătura în uşă. Acest semn se respecta, nu aveai voie să te apropii de casa lui.
Omenia românului mai cuprinde şi alte aspecte. Respectul şi credinţa în femeie, în femeia iubită sau nevastă, mamei, fiicei, urmare firească faţă de „jumătatea” lui, care a asigurat continuitatea naţiei acestea pe aceste pământuri. Până la vârsta de 10-12 ani copii erau exclusiv în grija mamelor sau a femeilor, dacă stăteau împreună cu ”bătrânii”.Ele făceau educaţia viitorilor românaşi sau românce. De la ele învăţau limba, obiceiurile, dragostea de ţară, portul, religia, totul. Într-un cuvânt, de la ele învăţau de ce sunt români şi care-i rostul lor pe pământ. Găsim într-un bocet şi chiar într-o frază din cărţile bisericeşti că:”bărbatul ori cât este de rău nu este aşa de rău ca femeia”. Sintagmă care se referă la faptul că tânăra mlădiţă a acestui neam, primeşte educaţia civilă şi morală de la mamă, bunică, mătuşi. Dacă ele nu-şi fac datoria sau învaţă copilul ceva necuviincios, păcatul este al lor, al femeilor. Pe lângă îngrijirea copilului, nevestele nu de puţine ori trebuie să-şi „îmblânzească” proprii bărbaţi, să-i facă mai miloşi, mai blajini, mai înţelegători, deoarece erau şi vremuri din acelea că se culcau pe pace şi zorile le apucau în război. În acest caz bărbaţii aveau obligaţia exclusivă de apărare a gliei, iar femeile şi bătrânii trebuia să instruiască tânăra generaţie.