Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor:

Izvoarele calităţilor morale specifice poporului român I (19 mai 2001)

În inima Europei, la încrucişarea „drumurilor istoriei”, a luptelor şi a comerţului, trăieşte de 2100 de ani un popor care, prin calităţile sale morale şi spirituale, a încântat lumea, a încântat atât pe prieteni cât şi pe duşmani. Acesta-i poporul român, născut în furtunile ce au bântuit continentul din toate direcţiile. Şi reuşind nu numai să-şi salveze fiinţa naţională, ci şi să-şi impună personalitatea în faţa tuturor acelora care au cercat să i-o probeze. Nici un popor din lume nu a „beneficiat” de atâta neodihnă impusă de istorie poporului nostru, ce s-a născut în lupte, a trăit în lupte şi s-a jertfit în luptă dând tot ce poate da un muritor ca ofrandă ţării sale: viaţa. Şi toate acestea le-a făcut cu convingerea că numai aşa şi numai cu acest preţ pot trăi urmaşii săi, poate fiinţa, naţia română. Nu numai în vremea dacilor s-a observat la ei dispreţul în faţa morţii. Această trăsătură a rămas până în zilele noastre, că atunci când patria o cere să-ţi pui viaţa la poalele libertăţii neamului, să-ţi oferi cu bună ştiinţă şi credinţă viaţa, cu regretul că n-o poţi face de mai multe ori, aşa cum zice Alecsandri: „Românul are şapte vieţi în pieptu-i de aramă”.
De-a lungul veacurilor „am făcut cunoştinţă” cu toate neamurile. Toţi ne-au fost duşmani şi toţi au avut cuvinte de laudă pentru ostaşul român. Marile imperii nu de puţine ori au găsit aici „buturuga mică” şi aceştia nu au fost nici puţini şi nici obscuri.
Începând cu Darius, Lisimac, Domichete, o pleiadă de împăraţi romani, până la Traian, aproape toate hoardele popoarelor cotropitoare, tătarii, Baiazid, Suliman…Napoleon, care de două batalioane de ardeleni a fost stopat două zile…şi mulţi alţii, pe care nu i-au încăput propriile ţări, au ajuns să respecte dârzenia şi vitejia românilor, de câte ori i-au cercat. Pentru poporul român, pierderea pământului în care şi-a coborât strămoşii la odihnă, îi hrăneşte familia şi-i permite odihna , este totul. Pentru el nu poate exista o concepţie în care să nu fie inclus pământul ţării. Bogăţiile sunt relative şi, aşa cum nu odată s-a întâmplat în vremi de restrişte, fiecare cu propria mână şi-a aprins casa şi agoniseala…Dacă pământul e Sfânt, pe el se va clădi o nouă casă, în care va vieţui din nou. Pământul va rodi iarăşi după sămânţa pusă.

Category: arhiva articole
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.