(marţi, 28 ianuarie 2003)

Unele întâmplări, fapte, amintiri ne rămân parcă mai pregnant în memorie. Se întâmplă acest lucru deoarece pot fi mai şocante sau poate mai pline de neînţeles pentru perceperea noastră la acea vreme. Într-o seară târzie de toamnă în care ploile parcă au uitat să se oprească, uliţele satului erau pline de noroi. Terminasem cina şi ne pregăteam să ne culcăm, când intră în casă un om care şi închide uşa cu putere pe dinăuntru, apoi se răzimă de ea, de cumva ar fi dorit să intre să nu poată face acest lucru. Toţi ai casei, speriaţi de manevrele acelui om, stăteau jur împrejurul camerei pe lângă pereţi. Tipul era un vecin care locuia cu cinci-şase case mai încolo de casa noastră. Era înnoroit din cap până în picioare şi era îmbrăcat la costum. Ziua care s-a încheiat a fost duminică. Liniştea care s-a lăsat în casă l-a făcut pe vecin să neglijeze uşa şi să încerce aşi explica felul în care arată, dar mai ales modul cum se comportă.
-„Sara bună, vai iertaţi-mă de ce-am făcut. Am fost la film şi după ce s-a terminat filmul, am ajuns în dreptul casei lui Nene. Nu ştiu ce l-a apucat, că a început să arunce cu noroi în mine şi uitaţi-vă în ce hal am ajuns. Am aruncat şi eu, dar nu mă mai scăpam de el şi am intrat la voi să nu ştie unde stau ca să se ţină după mine până acasă”. Noi copiii auzind despre cine era vorba am fugit afară să-l prindem. Nene era un omuleţ de vre-o 80-90 centimetri, cu picioarele ciudat îndoite din genunchi, ca şi cum l-ar fi lovit cineva puternic peste genunchi, curbându-i-le într-o singură parte. Această îndoitură a genunchilor îi mai scurtau din înălţime, iar la mers se descurca greu deoarece nu era mers propriu zis, era un târşit de picioare mişcările făcându-le rezemat de ceva. Era respingător la faţă, dar cânta frumos din vioară şi tinerii-l purtau în cotarcă pe la şezători şi petreceri de-ale lor. L-am dus şi noi şi probabil că aveam sentimentul că am putea aplana conflictul dintre el şi vecinul nostru. Anii trec, povestea am uitat-o, când într-o vară, mai abuzând şi eu poate de ultima vacanţă, trecând prin dreptul casei lui Nene, mă pregăteam să-i dau bineţe, când văd în pridvorul casei sale că erau mai multe femei care aşteptau. Nene era opincarul satului. Toate opincile care se rupeau pe acolo el le făcea. Problema era că dintre femeile care aşteptau rândul, erau şi femei care n-au purtat în viaţa lor opinci şi nu purtau nici acum. Erau aşa-zisele „cineva” în satul nostru. Mi-a părut ciudat ce am văzut şi i-am tulburat şi liniştea mamei punându-i asemenea întrebări, dar era ceva ce parcă era în contra firii.
Mama mi-a spus , că mama lui Nene era o femeia ciudată şi nu multă lume se putea lăuda că i-a călcat bătătura. Se mai povestea că Dumnezeu a pedepsit-o cu aceşti doi copii. Unul semăna cu „spaima lumii”, iar celălalt nu prea era întreg la minte. A avut totuşi şi mamă-sa o prietenă căreia i-a spus că mama lui Nene văzând ce copii are, raportaţi la ceilalţi copii din sat, că s-a apucat să tricoteze un sfetăr. Tricota puţin, dar în fiecare zi, între Crăciun şi Paşti, timp în care n-a vorbit cu nimeni. DE „Înviere” s-a dus la biserică. Ce a văzut ea atunci, ce legăminte a făcut şi cu cine, nimeni nu ştie, dar mai ales nimeni nu vroia să audă. Târziu s-a aflat că aschimodia de Nene era foarte preţuit ca „bărbat” de foarte multe femei. Era atât de căutat de unele, încât nu s-a putut căsătorii niciodată. Celălalt frate a lui Nene, debilul, nu mă credeţi s-a căsătorit c-o asistentă medicală frumoasă şi pricepută. SE pare că mamă-sa a ştiut ce şi cui să ceară pentru a le asigura succesul în viaţă a fiilor săi.