Am văzut-o şi pe asta, gândi Sebi, continuând să lucreze la matriţa ziarului.
I-ar mai trebui ceva material, mai de actualitate sau poate ceva mai şocant. Care ar putea fi acest material? Ce să mai includă? Atunci i-a venit ideea să scrie despre un ţăran. Ţăran care a fost despărţit de origini şi despre ce a devenit el în timp.
„Era ţăran. Dar cum pământul nu era destul de întins să ajungă şi pentru el… şi-a căutat o slujbă la combinat. Era chizer. Adică încărca minereul cu lopata (chiz) în vagoane C.F.R. Acest fel de serviciu, oamenilor obişnuiţi cu munca, le convenea. Le convenea pentru că se lucra 12 ore şi erau liberi 24, fiind la deservirea C.F.R.-ului. iar în cele 24 de ore mai puteau lucra câte ceva şi pe acasă.
Încărcatul vagoanelor cu minereu, manual, era foarte greu. O lopată cântărea 20-25 de kg. Încărcarea se făcea la uşile vagoanelor, iar la cele care nu aveau uşi, pe deasupra. Cu toate astea, cele 24 de ore libere au făcut ca sectorul „desfacere” să nu aibă niciodată nevoie acută de angajări. Am putea spune că era ca o rampă de lansare a minei, cu toate că ceilalţi angajaţi ai minei îi cam luau peste picior pe chizeri. Se întâmpla uneori şi invers, să vină câte unul la lucru de la mină la gară, şi se făcea din miner, chizer. Aşa îşi dădeau seama cei de „sus”, de la mină, că asta-i o muncă uneori mai grea ca şi a lor, a minerilor.
Chizerii îl înconjurau pe noul venit cu prietenie şi prima lor curiozitate era dacă omul este stângaci sau dreptaci. Acest lucru poate, în altă parte, aduce zâmbete, aici făcea parte din meserie.
La fiecare uşă de vagon se aşeza un stângaci şi un dreptaci. Numai că stângacii, la lopată, sunt mult mai rari şi astfel din 21 de chizeri doar trei erau stângaci…
Când, pentru prima oară, mi s-a spus această întâmplare, ea avea echivalentul cu „găleată de curent” sau „unsoarea de cleşte” sau „cheia de pilugă”, cu care se mai testează novicii în meserie. Dar am observat că dacă nu erai stângaci, tot a doua zi trebuia să te faci şi astfel, cel căruia îi venea rândul să fie stângaci se alegea cu dureri de spate şi ruperi de muşchi la mâna dreaptă. Cum dădea cu lopata „pe invers cele 1000 sau 2000 de lopeţi la un vagon.
Rari erau aceşti stângaci şi mare preţ aveau ei aici.
Florea era dreptaci. Era un tânăr de 32 de ani, era frumos ca o zi de primăvară, în colţul buzei avea aninat un zâmbet, zâmbet de voie bună şi de împăcare cu sine. El era „şeful cu moralul şi cu glumele, atunci când numărul de vagoane întreceau posibilităţile fizice ale chizerilor. Pe el grijile şi necazurile nu-l copleşeau cu toate că şi el avea o familie, ca toţi ceilalţi, şi doi copii, el trecea prin viaţă ca o boare răcoroasă în toiul arşiţei. Se împrietenea uşor şi nu-şi dezamăgea niciodată prietenii.
Chizerii formau o familie compusă din două echipe. Se ajutau între ei şi asta nu numai cu vorbe, mulţi dintre ei, după ce-şi dădeau miile de lopeţi la „vagoanele lor, ocupau uşa vagonului unui coleg pentru alte mii. De cele mai multe ori acest lucru era făcut de stângaci.
Într-o zi soseşte ordin de reducere a numărului chizerilor la jumătate pentru că exploatarea a primit un autoîncărcător Kirov şi cu el se va face încărcarea vagoanelor de acum înainte. Rămânea doar o trupă mică pentru „planările”.