Tot atât de adevărat este că, atunci când „întâlnim” un om necunoscut, pe care viaţa ni-l apropie, căutăm să părem cât mai prezentabili, cât mai merituoşi, cât mai demni de luat în seamă, de respectat de către noul nostru cunoscut.
Pentru el, pentru noua noastră cunoştinţă, noi începem o viaţă nouă. O nouă viaţă numai pentru el. În aceea viaţă, măcar la început, am dori să fim „cineva”. O persoană care, probabil, nu suntem şi pe parcurs o vom pierde, puţin câte puţin. Vom pierde din aureolă sau gesturi, cunoştinţe, cu toate că am avut o răbdare deosebită şi le-am ambalat aşa de frumos pentru noua noastră prietenie, reuşind în final să devenim doar noi înşine…
Aceste lucruri nu sunt aşa de riscante sau şocante, nici la începutul cunoştinţei şi nici pierderea aureolei nu va fi un dezastru, dacă va exista cineva care să ne prezinte la rece aşa cum suntem de fapt şi care să nu trăiască această „febră alături de noua cunoştinţă. Deci, să se afle acea persoană care ne poate prezenta, să o facă aşa cum suntem, fără nici o aureolă, dar nici să nu ne „tragă în jos” mai mult de „faţa pământului”. Fiecare om locuieşte într-un oraş sau un sat şi fiecare şi-ar lăuda la nesfârşit satul sau oraşul din care el face parte, în care el s-a născut. Mai trist este că nu el, nu noi suntem aceia care facem „faţa oraşului”. Alţii sunt aceia care uneori ştiu, alteori habar nu au, că ei sunt reprezentanţii oraşului, ei, pe care de altfel nu i-a desemnat nimeni, nu i-a rugat nimeni, şi totuşi o fac şi o mai fac şi foarte prost şi foarte dezavantajos pentru populaţia oraşului şi împotriva lucrurilor bune, care e imposibil să nu se găsească oriunde, în orice localitate.
O mică întâmplare va deconspira total asemenea indivizi, persoane care duc o proastă faimă localităţilor din care fac parte, faimă ce se răspândeşte mai repede decât orice aspect pozitiv.
Dacă uneori, atunci când doreşti să mergi undeva, ai posibilitatea de alegere a trenului, a autobuzului sau chiar a avionului (unde este posibil), faci alegerea ce-o pofteşti, cea pe care o consideri că-ţi este mai convenabilă. De această dată, am optat pentru tren.
Omul nostru se prezintă la casieria gării C.F.R. Baia Mare.
– Doamnă, doresc un bilet la Satu Mare.
– Nu merge tren la Satu Mare.
– Doamnă dragă, dar trenul este trecut în „Mersul trenurilor. Este o cursă… mă rog… este trecută. Uitaţi aici!
– O fi! Dar trenul nu merge numai până la Odoreu…
– Şi asta cam pe unde vine?
– În drum spre Satu Mare.
– Şi de acolo eu ce mă fac?
– Păi… vine un autobuz care vă duce până la Satu Mare.
– Această treabă este reglementată?
– Bineînţeles… nu suntem noi C.F.R.-ul?!
– Bine. Atunci daţi-mi un bilet până acolo…
– Poftim. 93 de lei.
– Mulţumesc.
Călătorul se urcă în tren, se instalează într-un compartiment al unui vagon care a fost, cândva, de clasa a II-a, de pe vremurile când trenul mai avea trei clase. Cu toate că vagonul o fi avut la peste 80 de ani, arăta bine, dar curăţenia „stătea” mai rău. Poate că de la revoluţie n-a mai apucat s-o facă nimeni.