Cu alte cuvinte se sugera că Sebi şi-ar fi dat un „rendez-vous” cu Sanda, la Miskolc, asta pe banii ziarului, şi că, de fapt, toată povestea cu Sanda şi ceilalţi era doar rodul fanteziei lui Sebi, care toacă banii redacţiei ca şi cum ar fi bani personali.
Această invidie, poate de aceea a ajuns la aceste cote, deoarece era prima delegaţie a unui redactor al acestui ziar peste hotare, în timp ce alţi redactori nu au ajuns nici în Crăceşti sau mai la vale decât la Cucuieţii din Deal. O altă problemă care-i durea pe colegii invidioşi era că gazeta de suflet pornită de Sebi i-a pus la dispoziţie multe materiale, ştiri şi fapte, încât iarna nu mai era nevoit să iasă din redacţie, ci doar să trieze şi să sistematizeze materialele, să compună şpalturile pentru cele trei rubrici de SUFLET. Astfel spus, omul se putea „boieri, ceea ce nu era bine văzut de colegii care trebuiau să „scoată limba” după o ştire, îngheţând în staţii în aşteptarea unui autobuz care să-i poarte şi pe ei la o destinaţie. Şi aşa cum se întâmplă întotdeauna, aceste bârfe erau cunoscute de toată lumea, numai de Sebi nu, până când, într-o zi, citind ziarul concurent observă o înserare în care-şi recunoaşte numele şi un rechizitoriu complet despre câte mârşăvii făcuse şi, culmea, el nu ştia nimic despre astea şi, bineînţeles, nimeni nu i-a spus. Cu ziarul în mână se prezentă la redactorul şef, cerându-i sfatul. Redactorul şef, considerând aceasta o sfidare, l-a suspendat pe o săptămână. Dacă până acum tirajul ziarului crescuse la 10000 exemplare, de la cifra de patru mii cât era înainte, ei bine, în trei zile acest tiraj a „revenit” la 3000, ceea ce i-a dat de gândit contabilului şi i-a adus la cunoştinţă redactorului şef această cădere. Se confirmau două lucruri. 1: Sebi era cunoscut în peisajul judeţului. 2: Dacă ai pus ziarul în mâna cetăţeanului, de ce te mai interesează cum îl citeşte!? Este al lui şi lasă-l în pace! Redactorul şef – ceva puţin obişnuit la el – l-a chemat pe Sebi. i-a cerut scuze, rugându-l să-şi continue munca aşa cum ştie el s-o facă, întrucât viaţa a demonstrat că lucrează bine… Între timp s-a aflat că „binevoitorul” care a suflat „bomba” pentru celălalt ziar era Alin, de la rubrica „Sport”, drept pentru care a fost pus pe liber, pentru „loialitate” faţă de patron şi faţă de instituţia în care lucra. Aceste frământări interne l-au marcat adânc pe Sebi. În cele trei zile de pauză s-a gândit la multe lucruri dar, pentru el, cel mai ruşinos lucru era că în acea „bombă” lansată era amestecat şi numele Sandei, faţă de care el acum se jena. Nu îşi putea închipui cum îşi permit să atace o fiinţă aşa de îndatoritoare, cum era Sanda. Ea nu avea nimic cu Alin şi mârşăviile lui, în general nu avea nimic cu nimeni.
Sebi mai medită încă la aceşti oameni, cărora nu le faci nimic, nu îi superi cu nimic, iar ei sunt capabili să te împroaşte cu noroi, în aşa fel că nu mai poţi fi cunoscut de nimeni…
În acel moment de meditaţie intră un coleg – Georgi – care, auzind de necazurile lui Sebi, încercă să-l consoleze. Sebi îi pomenea de gândurile lui, gânduri rostite ce-l frământau când a intrat el, cum unii te mânjesc cu noroi pe tine şi pe alţii, pe care nici nu-i cunosc.
Dragă Sebi, îl întrerupse Georgi, eu o să-ţi povestesc o altă chestie, cum unii mânjesc cu noroi un sat, un oraş, o ţară şi pe urmă se laudă că fac bine… Stai să-ţi spun! Cunoşti faptul că, atunci când omul duce o viaţă cât de cât îndestulătoare, devine nepăsător, indiferent faţă de cei din jur. Dacă nu are de făcut botezuri sau cununii, el pur şi simplu îi ignoră pe semenii lui şi chiar pe rude.