– Păi… vorbesc cu tine…
– Te-am întrebat dacă n-ai vreo treabă urgentă?
– O… nu… nu, nu, n-am nici o treabă mai urgentă ca asta.
– Bine. Atunci, deplasează-te până aici şi-om discuta problema.
– Bine. Bine, vin. Şi am plecat. Omul păstra discreţia ca pe vremuri.
– Bună, Mărginene.
– Bună iubitule (pe vremea aceea nu aveam în ţară homosexuali declaraţi), dar ce-ai luat mina aceasta de câine spăşit?
– Sunt foarte încurcat, lezat în Eul meu, total demoralizat… Ştii… Ana…
– Eu să nu ştiu? sincer să fiu, în timpurile alea, toţi cunoscuţii, neamurile şi prietenii ne-am pus întrebarea: de ce Mircea nu s-a căsătorit cu Ana? şi crede-mă că încă nu am găsit un răspuns plauzibil.
– Nici eu, dar asta e.
– Bine, acum spune-mi ce vrei de la mine, că doar n-ai venit să vezi cum îmi ies firele albe.
– Mi-e jenă că numai cu asemenea probleme vin, dar m-am sfătuit cu unul, cu altul, şi asta a fost unica soluţie… să te văd… de fapt să te rog… mi-e penibil deja… ştii cum e…
– Lasă, lasă, nu-ţi mai pune cenuşă în cap. Nici eu şi nici alţii nu-s mai buni. Trist e că trebuie să se întâmple evenimente majore ca să ne găsim puţin timp să mai vizităm un prieten. În numele tinereţii noastre apuse, ar trebui ca prietenii să se mai viziteze pentru a menţine prietenia la un nivel acceptabil. Dar să-ţi descreţesc fruntea ori poate să ţi-o încreţesc, că, sincer să fiu, nu ştiu ce efect vor avea ştirile ce ţi le voi da. În primul rând, trebuie să-ţi spun că Ana e liberă şi-i acasă!
– Daa! şi cu toată bucuria s-a simţit frustrat că pentru o veste pe care probabil acum o ştie toată lumea, a apelat la Mărginean.
– Te văd căzut pe gânduri. Ştii ce a pătimit?
– A PĂTIMIT?!
– Cu mare regret, trebuie să-ţi spun că a fost deosebit de umilită, de fapt ce să mai lungesc vorba, „ei” au găsit-o şi i-au arestat pe toţi!
– Moravuri! Poliţie de moravuri, Ana arestată, dosar… şi Mircea îşi schimbă culoarea feţei în aşa hal că Mărginean a trebuit să-şi întrebuinţeze cunoştinţele pentru a-l aduce la „parametrii normali”.
– Ce ai domnule, mă pui pe gânduri! Când mi-ai telefonat am crezut că tu ştii deja că ea era în colimatorul SRI-ului.
– SRI-ului…
– Mirce, să nu mai faci figura, că nu mai scapi aşa uşor. Tu chiar nu ştiai că ea lucra cu documente confidenţiale şi alea le păzim noi? Dacă vrei îţi dau declaraţia ei s-o citeşti, dar te rog să ai grijă cum te porţi, că prea te afectează chestiile astea despre Ana.
– Ai dreptate, m-au marcat aceste întâmplări bizare în jurul acestei femei, pe care am iubit-o cândva, dar mă ştii că sunt om raţional, aşa că nu cred să-ţi mai creez probleme.
– Bine domnule. Poftim declaraţia şi citeşte-o în linişte. Eu ies puţin. Am luat hârtia cu o emoţie nedisimulată şi am citit următoarele:
„Declaraţie
Subsemnata (sau infractoarea) Ana P. cu domiciliul în……….. str……..nr……prin prezenta, declar următoarele: