El încercând să-i prezinte un „cap în cercetare, i-a prezentat o vampă în devenire. Mare serviciu i-a făcut prin această denigrare! Cine dracu’ mi l-a scos şi pe ăsta în cale? Până în ‘89 era un inginer, destul de bun profesionist. După revoluţie s-a plimbat prin toată lumea şi cine ştie ce hram mai poartă acum, după ce s-a reîntors. Nici nu l-am întrebat cu ce se ocupă, a venit definitiv acasă, ceea ce eu nu cred. Mă rog, în jurul lui circulă tot feluri de zvonuri. Unele cred că nu-s numai zvonuri: că are dolari suficienţi să pornească o afacere în stil mare. Prost n-a fost el, m-a chestionat pe mine şi colegii mei şi despre el n-a scăpat o vorbă, cu toate că se ştie cu câtă plăcere povestesc „plecaţii” că-s „aranjaţi bine”, chiar dacă n-au nimic în plus, în dolari, mai mult decât ar fi avut acasă. Apoi, aerul acela de-a te privi de sus, ca un mare BOSS, şi el săracul nu şi-a făcut meseria în Vest numai ca măturător sau spălător de vase. Grasă ofertă, dacă a putut prinde un post de menajer şi alte asemenea „delicatese”. În schimb, ei aveau bani. Bani care nu proveneau din umilitoarea ocupaţie ce-a dobândit-o în Occident, ci din diferenţa ce reieşea din schimbul valutei cu un leu devalorizat. Ei bine, tipul ăsta avea alt comportament. Se diferenţia de cei care erau „Fală Goală”, era discret. Trebuia să-mi dau seama mai devreme! Oricum, el m-a servit cu o bere la cutie (trecem peste faptul că domnul chelner nu s-a omorât să şteargă praful de pe ea, şi mi-era scârbă să pun buzele pe aluminiul acela rece) şi m-a îndatorat să i-o prezint pe Ana. Nu-i cunosc intenţiile, dar Ana a cunoscut destui tipi „grozavi” şi i-a pus pe fiecare acolo unde trebuie, cu toate acestea aveam aceleaşi sentimente care, probabil, le-a avut şi Iuda când l-a vândut pe Cristos. Am plecat spre casă şi după ce mi-am văzut familia, m-am „afundat în problemele mele. Pe la şase, după amiaza, am primit un telefon. Era Gore, care mă anunţa „cu regret”, că după consultarea agendei, a constatat că la ora când ar fi trebuit să ne întâlnim, era ocupat. În acest caz, cu regret, dar rămâne pe altădată. Sincer să fiu, m-am bucurat şi m-am simţit absolvit de toate lucrurile de care m-am lăsat „dus” de trombonul lui Gore. Acum nu mai eram obligat să le fac. Problema a căzut şi, de acum, eu pot anula telefonic orice. Mi-am revenit total şi mă simţeam împăcat. Câte remuşcări mi-am făcut promiţând întâlniri, fără s-o consult şi pe Ana.
Pur şi simplu am uitat de toate problemele şi am fost stupefiat când a doua zi, la ieşirea de la serviciu, mă aştepta un BMW în care era Gore.
– Salut, Mircea!
– Salut. Ce mai faci?
– Păi, cu problema ce te-am rugat. Acum mi-am găsit o brumă de timp şi am venit dacă se poate să nu pierd ocazia … cu Ana… ştii tu.
– A, da, de ce nu? dar până ies ei mai sunt vreo 50 de minute.
– Eşti invitatul meu la o cafea.
– După amabila invitaţie am plecat să aşteptăm ieşirea personalului la poarta institutului. Era fără zece şi cei „harnici erau deja la poartă. Văd un coleg de-al Anei.
– Bună Nae, Ana mai lucrează sau iese şi ea? Omul se uita la mine ca la un extraterestru.
– Măi, Mirceo, tu nu ştii nimic, ori te prefaci?
– Ce ar trebui să ştiu şi nu ştiu?
– Ana a dispărut!