Nu l-a găsit, aşa că s-a dus la grajd să-şi ia un cal, dar toţi caii erau la păşune… Parcă mintea lui nu era acasă, umbla singur şi îngândurat. A văzut un cal pe drum şi a fugit după el doi kilometri până când copiii au râs de el şi tot nu l-a prins. Când a văzut că nu se poate întoarce acasă s-a dus la baracă. Fratele lui îl asalta cu întrebările. El era mut… îşi frământa capul între mâini şi iar ieşea afară. Se uita pe drum şi iar se întorcea. Era aşa de tulburat că fratele lui nu a vrut să-l ia cu el în puţ. L-a trimis acasă. Numai că Simion nu era omul pe care să-l trimiţi aşa… acasă… se chinuia pe sine şi pe tovarăşii săi de muncă, până când Alexa parcă a răsărit ca din pământ. Simion, fără să-i spună nimic, a deshămat un cal, s-a urcat pe el şi dus a fost. După un ceas era acasă… Toate galiţele erau pe afară… poarta era deschisă… uşa casei deschisă şi ea… Sare de pe cal… îl priponeşte şi fuge în casă… în casă la Lena lui… În tindă nu era… afară nu era… Dar, parcă în camera din faţă gemea cineva!… Ascultă… Într-adevăr se auzea ceva… Deschide uşa… mai mult, o aruncă de perete, în pat o zăreşte pe Lena… Lena lui…se uită la ea şi nu o mai cunoştea… Ochii ei erau roşii, faţa ei era pierită, ca de ceară… gura ei semi-deschisă, cu falca căzută în piept… Sughiţa cu spasme… mai mult sughiţa decât răsufla… Soră-sa, Irina, care îi aducea de mâncare i-a spus că ea crede că şi Lena are lepră… George, fratele lor, s-a stins ieri de aceeaşi boală… O fi luat-o şi ea de la el!… Simion se făcuse moale… privirea i-a devenit fixă, cu ochii sticloşi, buza a început să-i tremure şi cu greu s-a tras până afară, pe prag. S-a aşezat pe el şi stătea acolo nemişcat… Azi aşa… mâine tot aşa… nu zicea la nimeni nimic… nu mânca nimic… era inert. Devenise şi el un fost om…
Irina, când mergea la Lena să-i schimbe compresele, sau să-i facă patul, trebuia să defileze pe lângă el. A vorbit cu el, chiar încercase să-l ridice de acolo, să-l ducă în casă, dar ţi-ai găsit?!… Cum să poată purta un urs în braţe?!…
Oamenii care treceau pe lângă casa lor îi dădeau bineţe. El, nimic. De la o vreme oamenii îşi făceau cruce când treceau pe lângă ei…
Poate trecuse o săptămână de când el stătea în prag. Oamenii au început să creadă despre el că nu-i cu tătu’… Până ce a apărut Alexa să-şi ia calul. Când l-a văzut, a sărit la el să-l lovească. Alexa, apropiindu-se, a observat că ceva nu-i bine la Simion. Era aproape ţeapăn. Cu greu l-a pus în pat, mai mult l-a tras, ajutat de Irina. L-au dezbrăcat şi l-au bătut cu urzici, l-au frecţionat cu spirt… Cu toate că ochii îi erau deschişi, faţa lui nu avea nici o expresie şi oricine putea jura că-i mort!… După această reanimare, i-au turnat pe gât ţuică…i-au mai frecţionat mâinile şi picioarele şi abia atunci a încercat să opună rezistenţă. Începea să-şi intre în simţiri. Alexa, de grija lui Simion, a uitat să întrebe de Lena. De ce ea nu-i ajută ?…Unde este ea?… Atunci când, într-un târziu, a întrebat totuşi de ea, Irina a dat din cap în direcţia camerei… Când a deschis uşa şi a văzut-o, Alexa şi-a dat seama ca asta e prea mult pentru un om sănătos… era prea mult pentru un om oarecare… dar cu atât mai mult pentru un om care a iubit-o… era îngrozitor… A sărit pe cal şi a plecat. Către seară, Simion s-a ridicat din pat şi a ieşit afară. Nu spunea nimic, se plimba singur. Din când în când se uita la stele şi apoi în pământ. Dimineaţa s-a trezit, s-a mai învârtit prin casă, s-a culcat din nou, iar luni în zori a plecat la mină.