Nu mai puteam de nerăbdare să vedem concursul. Da .. dar omul nu putea să ridice pietre cu diametrul mai mare decât cel amintit … Era peste puterile lui … şi ăsta era un foarte mare dezavantaj pentru el … Nu avea ce să facă, trebuia să le spargă … Asta ne-a dat de înţeles că acum, omul este nedreptăţit, dar cum concursul începu, nu se mai putea amâna. Aşa că … Pietrele fiind mai grele, mai mari, se încărcau greu şi cu cupa maşinii de încărcat. Trebuiau două – trei manipulări până ce reuşea să încarce o piatră, ca, în momentul în care o ridica, să-i fugă din cupă. Operaţia se relua, ca eşecul să se înregistreze şi pentru a doua oară…
Ce să mai vorbim … a ieşit cu o victorie zdrobitoare ajutorul de miner. Abătuţi, l-am felicitat şi am plecat …
După câteva zile maşina de încărcat a fost trasă undeva, mai deoparte … unde să nu încurce pe nimeni …
M-am întâlnit cu minerul, cu ajutorul lui şi i-am întrebat direct:
– De ce nu vreţi să folosiţi maşina de încărcat?
– Cine a spus că noi nu vrem s-o folosim?
– Am fost aici… vă cunosc… este evident că nu doriţi aşa ceva în front.
– Asta, aşa-i !
– Şi de ce?
– Dacă ne bagă maşină, atunci ne măreşte norma … acum noi … cum s-ar zice avem deja un antrenament, dar dacă o să ne domnim cu maşina… atunci când ea se va strica … nouă cine ne va face planul ??! … Şi ce plan o să fie ăla ? nu după om, după maşină ! … Şi atunci noi ce o să mai mâncăm? … Lucrul acesta nu l-au înţeles cei ce au adus maşina. Ei nu au vrut ca noi să lucrăm mai omeneşte … ci ca ei să scoată mai mult de la noi… ceea ce este cu totul şi cu totul altceva… Acum, în orice front va fi băgată maşina, omul îi este superior, fiindcă norma este dată după om … dar atunci când va fi dată după maşină … este sigur că omul nu va mai putea concura cu maşina niciodată… În această mină, uitată de Dumnezeu, unde ajutorii de mineri concurau cu maşina de încărcat şi celelalte profesii aveau o stare de spirit asemănătoare. Cunoşteam bine această religie care se numea MUNCA. Aici, dacă problemele producţiei îi permiteau muncitorului un respiro, el nu pierdea timpul, îşi făcea scule, dispozitive, pentru el sau pentru alţii, într-un cuvânt, muncea tot timpul… Muncea 480 de minute… Atunci când, pentru prima oară, am fost angajat într-o uzină mare din oraş, când am observat că aici un respiro nu înseamnă muncă accelerată, ci căutarea unui loc unde să-ţi pui capul şi să dormi, mi-am dat seama că aceştia sunt de altă religie… Era un semnal care spunea că aici deranjezi, dacă pretinzi muncă…
Cuvântul Domnişor la români nu înseamnă numai domn mic… sau pui de domn, sau domn necăsătorit, el are şi echivalentul în copilul stăpânului şi copil studios. La noi nu se spunea despre cineva care era student, studentul, ci domnişorul.
De aici provine respectul faţă de acel om… respectul cu care-l pronunţă acea persoană, care este conştientă că nu va ajunge niciodată, că el nu va şti niciodată atât cât ştie acest copil învăţat – domnişorul – de aici provine o afecţiune şi un respect faţă de acel om învăţat, ceva intangibil pentru mulţi… Asta era pe vremuri.