Nesiguranţa, şomajul, mizeria economică, lipsa celor mai elementare, chiar banale mijloace de confort uman, duce şi la o clacare a psihicului, iar la bărbaţi duce la o scădere accentuată a potenţei, a libidoului. Sigur că femeile noastre, nu sunt genul de femei la care actul sexual a devenit un cult, aşa cum se-ntâlneşte la alte popoare. Dar dacă Dumnezeu a făcut bărbatul pentru femeie şi femeia pentru bărbat, de ce să fie pierdut şi acest ultim refugiu în eu lui, să piardă şi această unică şi ultimă plăcere? …
Poate că toate astea nu s-ar fi observat, dacă bărbaţii ar fi ştiut! … Dacă vitaminele acelea ar fi existat … Dacă ne-am putea permite un minim de tonifiere şi întărire, o protecţie împotriva a încă unui NU nedorit … O dăm pe bere!… Bani să fie!…Poate Viagra … poate …
Ies şi închid uşa. De încuiat o pot încuia doar cu două tipuri de încuietori, pe cea de-a treia n-o pot folosi încă, fiindcă atunci când se întoarce Tomi de la şcoală – elev în clasa a III-a – încă nu poate deschide cel de-al treilea sistem de „asigurare. Da … am ajuns la trei tipuri de încuietori … la trei tipuri de yale … ca să fiu cât de cât sigur că nu mă va „căuta cineva, atâta timp cât noi nu suntem acasă. Când eram copil – din nou nostalgia copilăriei – în satul nostru nu se cunoşteau lacătele. Cine îşi făcea câte un ivăr, la şură sau la coteţ, era privit ca cei ce purtau „cămaşă de forţă sau, şi mai rău, ăla precis doreşte să se certe cu vecinii!… Oamenii plecau de acasă, puneau mătura în uşă şi tot aşa o găseau şi atunci când se întorceau şi toate astea se întâmplau la mai puţini ani, decât degetele de la o mână, de la terminarea războiului. Şi acum, uite!… Trei închizători!… Tot e mai bine decât într-un cartier din Marsilia, unde oamenii îşi iau concediu ca să stea acasă, să nu fie „uşuraţi de cineva, de bruma lor de agoniseală. Ies din bloc, care a devenit nu un loc de odihnă, de refugiu, de destindere, ci de blesteme… În acest bloc trăim cam atâţia câţi trăiam altădată într-un sat, dar un bloc cu 11 nivele din beton armat, care nu are nici un fel de izolaţie fonică … devine un calvar. Scapă unul un pantof la un etaj şi se aude în tot blocul. Dacă te-a bătut Dumnezeu cu unul sau doi „meseriaşi sau copii cu „deprinderi de lucru … nu-ţi mai poţi dori nimic altceva … decât să fugi … să fugi cât mai departe … „să fugi pe dealuri şi pe câmpii … să nu mai auzi nimic … să nu mai vezi nimic … să dispari din univers!…
Luna trecută Primăria a dat în judecată Combinatul chimic Phoenix … care poluează oraşul cu tot felul de noxe. Noi, cei ce stăm în bloc, nu „am îmbrăţişat ideea …
Într-adevăr, acest combinat poluează municipiul nostru, dar poluantul principal nu este combinatul ci primăria… cel care a aprobat toate aceste garaje amplasate de jur împrejurul blocului, garaje care au frustrat copiii de locurile lor de joacă şi pe noi toţi, suntem „câştigaţi din această afacere. Nu mai este nevoie să mergem pe străzile municipiului, să umblăm printre maşini, pentru a simţi „pulsul” oraşului. Avem poluarea „proprie la domiciliu. şi avem dotare şi în decibeli, cu „muzică pe alese… muzică ce depinde de eşapamentul fiecărei maşini … aşa au ajuns unii să spună că: în iad aerul ar fi mai respirabil… acela, cel puţin, nu are decât două componente: pucioasa şi catranul! … Pe când noi, aici? …