– Văd că tu nu ţi-ai depăşit momentul de iritare încă. Ai uitat că noi dăm curs în paginile care le avem la dispoziţie în ziar, scrisorilor şi întâmplărilor pe care cititorii le consideră că merită a fi publicate, care ar putea ajuta pe cineva. Deci, de la noi numai atât îşi doresc, şi, bineînţeles, odată cu aceasta, ne informează şi pe noi, redactorii acestui ziar.
– Bine, bine dragă Sebi, dă curs epistolei să vedem ce fel de tată-i acesta.
Scrisoarea începea destul de ciudat cu:
Buf! … unu. Buf! … Buf …două … apoi … trei … patru … bufnituri …. bufniturile se înteţeau şi pe măsură ce sporeau deveneau şi mai puternice şi mai violente, mai grăbite. Elevii erau în criză de timp … erau ultimii care trăgeau de uşi să se închidă. De la ei, de la uşile lor, veneau aceste bufnituri … bufnituri care scuturau tot blocul.
Pe scara noastră avem vreo opt elevi care, zi de zi, închideau uşile apartamentelor, cu zgomotele unor maiuri, a unor piue de apă.
Erau zgomotele de plecare la muncă a elevilor care trebuie să facă ceva, ca să poată închide aceste uşi curbate din PFL, care nu ar fi avut această soartă dacă nu se tăiau caloriferele de pe holuri, „operaţie dictată de SUS” şi nu am fi avut pe hol temperatura egală cu cea de afară şi în apartamente temperatura de altădată, de pe holuri! …
Bag seama, acesta era primul pas de intrare în Europa, cel a gândirii la rece.
În această ţară şi în această fază, unde pasta de dinţi a devenit o piesă rară, iar când se găseşte este …o emulsie, unde elevii trag de uşi ca şi câinii de slănină … ne-ar râde argonauţii care s-au luptat să vină aici să ia lâna de aur, cu mii de ani în urmă … Acum ce să mai ia? … În ce mai suntem noi bogaţi? Poate doar în ceea ce a trimis Fidel Castro americanilor, atunci când l-au acuzat că nu respectă Drepturile Omului? …
În ceea ce priveşte preţurile pieţei, de obicei, bărbaţii sunt mai puţin informaţi decât femeile. Dacă bărbaţii sunt mai „absenţi, apoi şoferii sunt şi mai nepăsători în această privinţă. Ei nu reţin numai ceea ce i-a şocat, ceea ce ei nu au mai văzut. Pe lângă lucrurile obişnuite trec fără să le vadă.
Imediat după război, şoferii erau „domni, în adevăratul sens al cuvântului. De fapt, maşinile erau ele rele, dar aveau pe unde să circule, drumurile nici ele nu prea bune, dar libere …Dacă maşina era de patru tone, el punea opt şi i se plăteau două curse. A oferi cuiva o găleată de benzină era o bagatelă şi o jenă ca să aştepţi „ceva pentru ea … Fiecare şofer avea un ajutor. El, şofer fiind, conducea şi comanda ajutorului ce trebuie să facă şi cum trebuie să facă! … Şi-l supraveghea. Altă viaţă! …
În acele zile, la o cursă mai lungă, „oamenii noştri se opresc într-un oraş şi, cum era ora prânzului, unul propune:
– Ce-ar fi să mâncăm? … Zis şi făcut. Trag maşina la marginea drumului … Întind merindarea pe iarbă. Scot slănina, brânza, roşiile, ceapa. Pregătesc totul şi când să mănânce, observă că nu au sare. Şoferul scoate 10 lei şi-i dă ajutorului:
– Vasile! … Fugi şi ia nişte sare!
Vasile fuge şi … stă …şi stă …si stăăă… La un moment dat, de foame, de nervi, şoferul se ridică în picioare, cu gândul să meargă după ajutorul lui. Trecuse deja aproape o oră şi el nu s-a întors.