Am început să mă zbat, dar fără rezultat ba, mai mult, în zilele când făceam mişcările astea, creştea în volum apa din pungă, uneori se colora şi chiar îşi schimba gustul. Acesta era rezultatul, atunci când mă zbăteam. Prima dată crede-mă că m-am speriat, apoi am început să mă obişnuiesc. Existau momente când simţeam că plutesc în punga mea cu lichid. În ultima vreme, din ce în ce mai des, parcă simţeam şi mângâieri şi pipăiri pe punga mea de apă. M-am obişnuit şi cu ele şi când nu le simţeam stăteam liniştit până ce începeau iarăşi. Parcă se pregătea ceva. N-am mai simţit apăsările alea mai mari. Deloc. Acum parcă cineva mă împingea către o gaură. Mi-am băgat capul să văd, să mă uit dincolo, când am auzit un zgomot, un ţipăt asurzitor. De spaimă, m-am ascuns înapoi. În acel moment, am văzut ceva care semăna cu vârfurile crengilor de care v-am povestit mai înainte, dar erau mai mari şi m-au apucat de cap. Am auzit o altă strigătură puternică, am simţit un mare frig, care parcă a intrat în mine, străpungându-mă. Am ţipat şi eu de spaimă, apoi cineva m-a lovit pe locul unde încep să crească prelungirile alea cu care eu loveam în punga mea cu apă. Ăia au adus altă apă, mult mai rece, şi-o tot puneau pe mine şi mă frecau. Mie de atâta lucru, am obosit şi mi s-a făcut somn. M-am trezit într-un târziu că mi-e frig la nas şi la faţă. Am deschis ochii şi am văzut lângă mine o zână cu părul lung, despletit, care stătea pe un cot şi se uita îngăduitor la mine. Nu ştiam ce culoare aveau ochii ei, fiind destul de întuneric în ziua lor. Cam tot atâta cât era înainte de-a mă uita eu pe acea gaură. Părul ei, în schimb, nu era aşa întunecat. Acolo unde mă aflam nu mirosea tare bine. În plus simţeam o durere, cam la jumătatea mea. Zâna m-a mângâiat pe faţă şi mi-a pus ceva peste gură. Nu-mi mai era frig la faţă, dar din aia ce mi-a pus-o pe faţă curgea ceva lipicios. Mi-am întors capul şi mi-a intrat în gură. Era dulce. L-am lins, a venit altul, l-am lins şi pe acela, apoi am prins cu gura locul de unde ieşea. Venea mult şi a trebuit să înghit, să nu mă înec. După un timp durerea de la mijlocul meu a dispărut şi a apărut o senzaţie de plăcut, de liniştire…am adormit. Oi fi dormit mult, puţin, nu ştiu, ceea ce ştiu e că am auzit un vuiet înspăimântător de puternic. Casa, de fapt pivniţa casei, în care am aflat că stăteam, a început să se cutremure şi, cu toate că pe exterior, înaintea uşii pivniţei era un stog de trujeni, luminile orbitoare pătrundeau până la noi. Tunurile care erau amplasate la nici 20 m de casă îşi făceau „datoria. Mulţi s-au întrebat cum de nu ne-a aprins nimeni casa. Ştiau că nu-i nevoie. Oricum nu va rezista mult timp întreagă cu tunurile deasupra ei.
De pe nasul zânei a căzut ceva sărat şi, cu fiecare bubuitură, mă strângea şi mai tare lângă ea. Credeam că-mi voi da sfârşitul. După o vreme cutremurăturile şi flăcările s-au mai potolit şi strânsoarea era mai uşor de suportat, doar picăturile alea sărate îşi continuau cursul. Apoi, în spatele luminii pe care-o cunoşteam deja, a apărut o altă lumină orbitoare şi nişte zgomote şi alte cutremurători de neimaginat. Zgâlţâiau întreaga casă, după care nu-mi aduc aminte nimic (am aflat că am leşinat). În acest „cadru să fi trăit, de când am văzut lumina şi până când am început să merg? Cu zâna mă înţelegeam bine. Cineva a zis că nu-i zână, e mama. N-am înţeles care-i diferenţa, că la numărul de litere-s din care se compun cele două cuvinte sunt egale. Nici la suflet nu cred că-i diferenţă. Unii ştiu mai multe.