(marţi, 26 noiembrie 2002)

Ne-a bucurat vestea reîntoarcerii domniei voastre în locurile natale, atât ca o ştire cu alt conţinut, raportată la cele care abundă în ultimul timp, despre sărăcie, politică şi urmările lor: violenţe, sinucideri, emigrări şi alte asemenea, dar şi faptul că un om de notorietate mondială îşi mai aduce aminte de ţara de origine, de foştii săi compatrioţi. V-am urmărit întinerarul modul cum şi-au exprimat bucuria oamenii care v-au revăzut şi alături de preşedintele ţării şi bineînţeles că v-am urmărit şi excursul dumneavoastră transmis integral de Radio România de la inaugurarea Casei memoriale ELIE WIESEL. M-a surprins că tonul vocii dumneavoastră nu era cald, prietenos, în ton cu primirea şi preţuirea arătată de acei care v-au întâmpinat. În timbrul vocii dumneavoastră se simţea un ton de dojană. La un moment dat spuneaţi:”Spuneţi copiilor voştri ce-aţi făcut ca ei să ştie…” Din acel moment bucuria ne-a fost eclipsată. De fapt ce-am făcut noi, domnule Wiesel? În istoria noastră este consemnat că înainte de cel de al doilea Război Mondial, un grup de indivizi, o bandă de ucigaşi, au ucis circa două sute de evrei la Iaşi. De unde venea acest grup de ucigaşi, ale cui ordine le executau, sunt absolut sigur că aveţi documente certe că aceia nu erau poporul român pe care-l îl certaţi acum.
În satul din care eu mă trag, cu toate că evreii aveau posibilitatea de-a lua copiilor lor dascăli acasă, ei frecventau şcoala românească. Copii aceia de evrei, pentru părinţii lor erau extrem de preţioşi datorită faptului că erau a doua pereche de copii, ceilalţi fiind dispăruţi în lagărele morţii, şi mulţi evrei dintre acei care au mai rămas, datorită vârstei înaintate nu mai puteau procrea. Şi-ar fi lăsat Zalel Izidor, Biţişpan, Dudi şi Mindi, Wais, Rosenffild, copiii lor atât de preţioşi şi puţini la o şcoală împreună cu copiii unor criminali? Evident că nu! Tot în acea localitate, principalele activităţi comerciale, bancare şi chiar de alimentare şi sănătate erau deţinute de evrei. Toate acestea puteau da animozităţi între oameni dar nimic nu s-a întâmplat din ceia ce nu trebuia să se întâmple. Oamenii indiferent de naţiune s-au unit şi ajutat între ei în perioadele nefaste. Dar toate acestea ştiu că le cunoaşteţi foarte bine, deoarece s-a dovedit că până acum evreii au cel mai bun sistem de informare din lume. Nu cred că nu ştiţi că numitului Zalel Izidor I s-a făcut paşaport să plece în Israel şi el la refuzat spunând:”V-am cerut eu aşa ceva? Atunci ce să fac eu cu ceva ce nu-mi trebuie?” şi a rămas să moară între români.
Mă întristează că în ultimul timp se orchestrează cu ori ce prilej fel de fel de denigrări la adresa poporului meu, acum şi domnia voastră apăsaţi în acelaşi sens pe acei care v-au fost compatrioţi. Ce să le spunem copiilor noştri? Că ne sunt „restituiţi” fel de fel de criminali, cerşetori, hoţi, care cândva „au fost români”. Că există ţări care au exterminat populaţii, au făcut şi fac crime împotriva umanităţii chiar şi în zilele noastre, nu supără pe nimeni, nu le vede şi nu interesează pe nimeni. Nu cumva această acţiune concertată împotriva românilor vehiculează ideea de-a felia România diferitelor state, care nu-şi pot găsi bună starea lângă noi?
Am crezut Domnule Wiesel, că durerea este durere pentru ori cine. Dumneavoastră credeţi că pe românii care au salvat evrei i-a durut mai puţin ce au pătimit? Credeţi că acele comadouri constituite de evrei după război, care împuşcau în cap părinţii copiilor de români pentru o vină reală sau imaginară, după liste venite de la „centru”, erau mai umane?! La asta v-ar putea răspunde, dacă mai trăieşte Domnul Rosenffild Lupu (Farcaş), căruia de acea dată lui i-a venit rolul de-a salva românii de gloanţele comandourilor evreieşti. Dar cum se vede despre astfel de acte şi acţiuni nu povesteşte nimeni. Liniştea ce şi-o doreşte poporul evreu ne-o dorim şi noi şi o mai dorim tuturora, dar bine era dacă noi n-am învrăjbit pe nimeni, să fim lăsaţi în pace. Viaţă lungă şi sănătate laureatului Premiului Nobel, Domnului Elie Wiesel şi pace tuturor!