– Ce scrie pe ţâdula ceea lipită pe geamul uşii?
– Ce scrie, ce scrie, tu n-ai ochelari să citeşti?
– Am dar nu-s la mine, şi apoi pe mine mă întrebi de ochelari, dar azi mâne întrebarea aceasta se va suna cu totul altfel.
– Cum altfel?
– Nu se va mai pune întrebarea dacă ai ochelari, ci dacă şti alfabetul?
– Ce-ai mai inventat tu?
– – Eu nimic, dar Ministerul aiesta care-şi zice şi al Educaţiei şi al învăţământilui este exact ca şi Fondul de Privatizare. A fost infiinţat să se autodesfiinţeze, el şi învăţământul românesc. Pe măsură ce trece vremea, creşte numărul legilor învăţământului, a “reformelor” în învăţământ şi evident că toate acestea duc la scăderea şi absentarea alarmantă a elevilor, de unde va rezulta creşterea analfabeţilor în România unde deocamdată dânşii sunt puţin peste un milion. Sper că ai priceput.
– -La ce-mi slujeşte priceperea mea, dacă “ăia” nu pricep nimic? Mai bine spune-mi odată ce scrie acolo.
– Păi aici scrie că după masă la cinci se face şedinţă de bloc…
– Da ce le mai trebuie iarăşi?
– – Nici asta nu scrie, dar scrie că vine un delegat de la primărie. Ce este bine că se începe la cinci. după aceea vom putea vedea meciurile din Campionatul European. Joacă ai noştri cu Campionii lumii-italienii.
Aşa cum era figura anunţul de pe hârtie, la orele 17 erau toţii locatarii în holul blocului Asociaţiei de proprietari, singurul bloc în întregime locuit de pensionari.
Nu vă mai spun întroducerea, şi cum unii încă după 20 de ani de la revoluţie mai încurcă vorbele de :domn cu tovarăş, dar vă voi spune, că acel delegat al primăriei era chiar viceprimarul care le-a spus următoarele:
– Sunteţi singurul bloc din Baia Mare în care locuiesc numai oameni la vârsta senectuţii şi fără a face aluzie la “Sfatul bătrânilor” a lui Vida Gheza, sunteţi în adevăratul sens al cuvântului acest minunat “sfat” de la care aşteptăm, ţinând cont de experienţa dumneavoastră, un sfat, o îndrumare, care să ne scoată din impas. Nu vă spun lucruri noi despre poluarea din Baia Mare şi şansa de viaţă a băimăreanului care este mai scurtă cu zece ani, dar a venit şi încălzirea globală, fenomen cu mare extindere în lume cuplată cu fenomenele acestea meteriologice care distrug totul în loc să ajute agricultura să scoată recolte bune. După obişnuitele ciondăneli şi discuţii de toate felurile, cine era în drept s-o facă a conchis:
– – Stimate domnule primar (puţină zgândărire de orgoliu nu strică), pe noi ne-au îngrijorat aceste probleme când s-au ivit, nu după zeci de ani, când aceste fenomene le vede ori ce prunc, dar şi ce viaţă i-aţi rezervat voi aleşii, cu tot necazul ne-am sfătuit, e adevărat că nu în prezenţa dumneavoastră şi am ajuns la concluzia certă, că pădurile neaparat trebuie puse la loc. Mai mult, tot noi ne-am hotîrât să mergem pe a noastră cheltuială să le sămănăm, să le replantăm gratis, dar cu o singură condiţie
– Vă rog spuneţi îl impulsionă viceprimarul.
– Unica noastră pretenţie este să-i puneţi în faţa noastră, în acel rând de plantatori, pe toţi acei care au cumpărat drujbe, pe toţi pădurarii care au marcat lemnele şi pe toţi aceea care au prelucrat lemnele unei păduri, ei ne având măcar localitatea de domiciliu în zonele împădurite. Pe acei care ş-au amplasat gaterile în mijlocul pădurilor îi vom găsi noi.
– Bine bine venerabile, dar dece aveţi nevoie de acei oameni?
– – Este foarte clar. Numai dânşii cunosc exact locul de unde au marcat şi tăiat copacii. Ei ne vor arăta locul, iar noi, cu voie bună, tinerească, vom săpa gropile şi vom pune puietul. Aşa vom şti sigur că vom pune toţi copacii înapoi unde au fost. Dacă nu vom face în acest fel, această activitate de plantare, va fii exact ca raportările din vremurile trecute, iar noi tot fără păduri vom fi.