Cartea “DESTINE CONJUGATE” este un roman în care se instituie o serie de întâmplări cu oameni şi fapte luate din realitatea dură a vieţii. Puterea de creaţie a autorului constă nu numai în iscusinţa selecţiei, ci şi în modul simplu, firesc al redării, în capacitatea de emoţionare a exemplului, în modul cursiv al povestirii. Inovările stilistice, pretenţioase şi de multe ori ridicole, practicate de mulţi în proza contemporană şi care fac lectura dificilă, îi sânt străine autorului. El merge pe linia marilor prozatori clasici, în care dulceaţa limbii şi seducţia eresului sânt calităţi fundamentale ale discursului beletristic. Inspirate fiind din “realitatea dură” a vieţii simţite şi trăite, episoadele cărţii au valoare de document.Chiar dacă apar ca personaje simpli muncitori sau “muncitorul simplu” ajuns în funcţie de şef de stat, ei sânt oameni vii, iar certificatul de intrare în literatura pe care ni-l conferă autorul se face prin valoarea morală a gestului lor, ce-i plasează în curentul general uman al cugetului şi simţirii neperisabile. Cel ce va lua în mână, pentru plăcerea lecturii, această carte va avea surpriza să se regăsească ca fiind propriul lui roman de dragoste, să simtă că aparenta “banalitate a vieţii” noastre de fiecare zi se împleteşte cu cele mai reale şi tulburătoare sentimente care fac ca întradevăr “destinele” noastre să se conjuge.
Este firesc ca fiecare autor, dintr-un orgoliu lesne de înţeles, doreşte săi fie citită cartea. Autorul acestei scrieri este convins că acest efort din partea cititorului se va solda cu un plus de înţelegere a vieţii şi un plus de simţire întru bine, adevăr şi frumos.
Profesor Simion Bârle.
Thursday, April 16th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: referinte critice
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.