După unsprezece ani fără dictatură, când serviciile oferite de întreprinderile de stat se apropie de zero, când căldura, monopolul petrolului şi altele ne scot şi petecele de pe buzunare, de bună seamă că acum când şi Nea Nicu şi-a primit florile, vorbele se apropie încet dar sigur spre un bilanţ al “economiei de piaţă”. De fapt nu-i un adevărat bilanţ deoarece el se face cu cifrele care atunci erau oficiale şi acum doar întâmplător mai găsim câteva statistici. Asta ar fi realitatea în afară de lamentabilul “pe cine mai interesează azi statistica?”.Toate-s posibile. Din amalgamul de cifre date şi speculaţii, cei mai huliţi oameni în fostul regim, avocaţii s-au adaptat rapid şi cu folos la noile timpuri (pe vremuri un avocat din oficiu lua 187 de lei pe caz). Ei sunt adevăraţii învingători ai tranziţiei. Nu la mare distanţă sunt medicii, cu cei stomatologi pe primul loc. Aici problema asistenţilor a rămas…problemă. Aveam în acele timpuri circa 200000 de absolvenţi ai învăţământului superior. Aici s-a găsit o lacună: intelectualii n-au reuşit să-şi atragă specialiştii pentru a modela prin ale lor cunoştinţe societatea mult trâmbiţată şi foarte mult aşteptată. Pe unii funcţiile de conducere, în loc să le permită o propulsare, i-au fascinat. Câştigurile, profitul material dar şi cel social au crescut. Adevăraţii făcători de materiale şi bunuri, muncitorii şi personalul cu calificare medie, au fost acei care au reuşit foarte greu să pornească” mica industrie”. Am spus foarte greu datorită faptului că legile-s făcute doar pentru cei care pot “da lovituri”, nu să câştige leu cu leu. Cu toate acestea privatizările, atelierele care s-au deschis, crescătorii de diferite animale şi producătorii de bunuri materiale au reuşit să treacă peste 50% din venitul naţional de partea lor. Rămâne spinoasa problemă sau dilema noastră naţională: inginerii, care, chiar au început “să facă ceva” , cei mai mulţi s-au orientat spre alte domenii sau pasiuni ! Foarte puţini îşi “exersează” profesia în care-i specialist. Muncitorii, jumătate au fost “reduşi” în România, dar îi găsim în Israel,(350000), în Germania(peste 200000), Franţa, Spania, Suedia, Italia şi chiar Ungaria şi Iugoslavia, s-au pierdut dintre ei cam o cincime, ceilalţi lucrează la alţii şi se pare că n-o fac rău nici în Islanda. Dacă actuala guvernare “bate” legile şi O.U.-urile care ştrangulează în aceste momente producţia corectă de bunuri şi dobânzile, românii vor demonstra că n-au fost şi nu sunt oameni ce trebuie împinşi de la spate. Ei ştiu muncii…15 01. 2001