( miercuri, 11 iunie 2003)

Cine a citit „Jaguarul” de Vasile Rebreanu, nu-şi imaginează până nu ajunge la deznodământ, de ce trebuie să facă munca aceia de Sisif soldaţii acelui regiment din Dobrogea. Concret erau sub supravegherea posibilului inamic şi plecau de dimineaţă din unitate, întorcându-se noaptea. A doua zi din nou ieşea regimentul din unitate, pentru a da impresia celor care eventual iar fi supravegheat, de cât este de mare unitate militară de care dispunem. Un probabil efect psihologic, o manipulare. Asemenea gânduri m-au bătut şi pe mine în momentul în care domnul viceprimar Barbur le-a dat normă angajaţilor ecarisajului să prindă cel puţin şase câini pe zi. Probabil că Domnia Sa a considerat că-i un prilej de normare, o justificare a muncii acelor oameni. Numai că , ciudăţenie a vieţii, de la acea dată nu numai că nu s-au stârpit câinii din municipiu, dar au devenit haite agresive. Acest lucru denotă că s-a greşit undeva şi că acei câini sunt bine şi în continuare nederanjaţi, angajaţii ecarisajului de asemenea, dacă nu cumva fac şi ei acelaşi lucru cu câini, pe care-l făceau soldaţii mai sus pomeniţi, pentru aşi proteja serviciul în continuare. Experienţa oamenilor din acest domeniu spune că: „animalele devin agresive în momentul în care le conturbi în propriul teritoriu”, ori dacă nu şi-au constituit acel teritoriu ele nu se comportă ca stăpâni ai acelor areale. De aici se trage concluzia că animalele sunt „vechi” şi ele ne pretind nouă să le cedăm locul respectiv. Asta înseamnă că nu s-a respectat directiva dată de domnul viceprimar. Cine era plătit să controleze n-a făcut acest lucru! Bine ar fi să se rezolve oarecum această trenantă problemă, deoarece în cartierul Săsar nu mai este vorba de câini ci de haite, ceea ce schimbă mult datele acestei mult neglijate-i situaţii. După câte ştiţi nu sunt puţine bolile care se pot „lua” . Se pare că ce-a mai răspândită este lipsa controlului şi a lucrului făcut de mântuială.
Cetăţenii acestui municipiu regretă că s-au „îmbulzit” să-şi plătească taxele văzând cum au fost aruncaţi banii lor în aşa zisa „plombare” a străzii Dr. V. Babeş, stradă care era (şi ce acum nu mai este?) cu gropi şi mizerie, cu trotuarele îngropate sub greutatea maşinilor parcate pe ele şi pline cu pământ. Fără o curăţenie prealabilă, fără a folosi materialul de legătură (parcă ar prinde pe pământ), fără delimitarea marginilor gropilor, s-a turnat un amalgam foarte uscat, format din nişte foste resturi probabil luate de la alte şosele mai dinspre centru. Ceva am avut totuşi. Trei-patru zile de vacarm şi ţipete. De trebuia să se audă cât de cât ceva!. Cam asta a fost.