Ei vor fi primii care se vor putea lauda ca au contribuit la victoria Reichului. Lucrurile fiind complexe, vor pleca atat barbatii, cat si femeile. Primul convoi va pleca peste o saptamana, timp in care isi vor aduna avutul in sinagoga (biserica de cult ebraic), iar cei ce raman vor asigura paza si integritatea bunurilor depozitate.
Cu inimile frante, cu gandurile negre, dupa liste de germani intocmite, evreii au fost urcati intr-o garnitura de tren ce urma sa porneasca spre locuri deocamdata necunoscute (secret). Li s-a spus ca se vor intoarce dupa ce vor termina ceea ce au de facut. Din localitate mai plecasera inainte multi meseriasi in Germania, care castigau acolo foarte bine, trimiteau acasa bani si diferite pachete cu lucruri mai deosebite ce se aflau pe acolo. Mai mult, ziceau ca nemtoaicele le apreciau farmecele. Dar lumea nu credea chiar tot ceea ce se spunea, de aceea nu au fost foarte alarmati cei ce erau solicitati sa ajute Reichul. Ba mai mult, unii erau chiar increzatori si optimisti. Cu toate acestea in comuna se lasa un aer amenintator, de spaima. Sigur ca nu a fost prezent tot satul in mica gara, dar au fost putini aceia care nu i-au condus pe evreii din primul convoi.
Oamenii presimteau marea nenorocire si de aceea au venit sa-si ia ramas-bun de la cei ce se aflau in tren, de la prieteni, colegi, iubiti si iubite. Si au avut dreptate, pe acestia nu i-a mai vazut nimeni niciodata. Toti au fost arsi in crematoriile Auschwitzului. Multa tristete a lasat in sufletele localnicilor aceasta despartire brutala la plecarea celor peste cinci sute de persoane active, barbati si femei. Casatoriile nu se faceau doar intre persoane de acelasi neam. Erau si casatorii mixte. Singurul criteriu in alegerea partenerului de viata era aici dragostea. Fetele evreice erau foarte atragatoare, se distingeau printr-o frumusete parca ireala, de papusa, ceea ce explica farmecul lor recunoscut.
N-a trecut nici o luna dupa acest eveniment si din nou se face apel la oamenii de credinta ce vor trebui sa ajute Reichul. Iar sant solicitati evreii sa dea dovada de atasament fata de natia germana si sa-si mobilizeze fiii si fiicele sa puna umarul la marea victorie.
Apar din nou liste si din nou se citesc nume pana seara tarziu. Sant separati cei ce pleaca de cei ce raman. De data aceasta plecarea se face chiar din piata. La gara ii astepta bou-vagonul, in care sant inchisi cate 50—100 de oameni. Rubedeniile au fost rugate sa se ocupe de bunurile celor din tren si sa le depoziteze in sinagoga. Acum, vazand cum se poarta cu cel de-al doilea convoi, oamenii si-au dat seama ca acestea nu sant semne bune. Nici sa-si mai ia ramas-bun nu i-au lasat. De fapt, evreii ramasi erau foarte putini si cu infirmitati fizice.
Cum paza sinagogii era asigurata doar de niste infirmi, s-au gasit si din aceia care au fortat usile sau geamurile bisericii si au sustras bunurile celor plecati. Unii din acestia isi vor gasi pe drept si plata, iar odata cu ei vor mai plati si altii pe nedrept, asa cum se intampla de fiecare data in asemenea cazuri.
Cel de-al doilea convoi a cam intarziat la plecare. Oamenii aflasera de soarta celor din convoi si sabotau pe orice cale pornirea la drumul fara intoarcere a evreilor, a acestor semeni fara speranta.
Dupa ce, totusi, a trebuit sa dea drumul trenului, 1-au divizat, iar apoi au ,,pierdut” vagoanele in alte garnituri, in asa fel incat acestea nu au mai parasit tara. Ocupantii acestor vagoane nu au mai ajuns la crematoriu, iar cei ce nu au murit de foame, de boli, cu tot ajutorul primit de la ceferisti si populatia civila, s-au intors in sat aproape epuizati, unii murind la scurt timp. Nu mai ramasesera nici jumatate din cei plecati, chiar si cei reveniti in sat era indoielnic ca vor mai vedea ziua de maine, atat de prost stateau cu sanatatea. Unii dintre ei au trait intamplari groaznice: ce poate fi mai dureros decat sa vezi cum iti moare aproapele, copiii, parintii si sa nu-i poti ajuta cu nimic, sa nu le poti micsora durerile; apoi sa stai zile si nopti langa cadavrele aflate in descompunere, intrucat, fiind calatori clandestini ai vagoanelor C.F.R., nu puteau atrage atentia posturilor germane din gari. Asa se face ca nu se puteau dispersa de cadavrele celor care le-au fost dragi, dar care acum le transmiteau fel de fel de boli. Acesti oameni au ajuns in sat cu profunde sechele psihice in urma celor intamplate. Dar aceasta se intampla spre sfarsitul razboiului.
Dupa cum mergeau lucrurile era limpede ca nemtilor li s-au incurcat socotelile in ultima vreme. De aceea localnicii s-au hotarat sa-i ocoleasca, sa-i evite ori de cate ori era posibil acest lucru.