Dimineata, sortii 1-au desemnat de serviciu pe Vasile impreuna cu Laura, nevasta lui Grosan. Ei au ramas stapani la cabana. Ceilalti au plecat sa adune ciuperci, despre care stiau cu totii ca sant foarte bune chiar ai numai fripte pe jar. Pe un versant au gasit ai afine coapte, asa ca nu le vor lipsi nici fructele de la masa.
Seara pe cand ei s-au intors, Vasile pregatise un adevarat foc de tabara, tot el a amenajat niste banci, iar Laura ii astepta cu masa plina. Mancarea a fost topita pur si simplu, atata erau de flamanzi; poate ca aceasta a fost cea mai gustoasa din cate s-au pregatit aici.
Dupa cina s-au aprins tigari, s-au schimbat cateva impresii, cand deodata Vasile ii striga lui Tudor: Hai, mai ,,audio”, da-i drumul!
La inceput Tudor se cam codea. Totusi nu era sa se fataie el, om serios!
— Nu mi-am pus intrebarea daca o sa va placa ceea ce o sa va relatez. E o poveste de dragoste si e destul de lunga. Asa ca …
— Noi stim ce trebuie sa facem — il intrerupse Grosan, destupand o sticla de rubiniu. Tu da-i drumul!
— Timpurile nu erau prea frumoase — relua Tudor — si cateodata ma gandesc ca poate nu ne-am nascut in timpul in care am fi putut realiza mai mult, ne-am fi valorificat aptitudinile la cea mai inalta cota. Oarecum santem gelosi, vazandu-i pe altii nascuti la timpul lor, care realizeaza tot ce-si doresc. Ii favorizeaza soarta, caci aceasta ar putea fi soarta. Dar daca nu s-a putut altfel, te resemnezi si nu te incumeti sa-ti sfidezi soarta. Lasi viata sa curga la buna ei placere.
Era prin ’43. Nemtii care venisera in Romania erau deosebit de politicosi, generosi chiar. Intotdeauna salutau ei primii pe localnici. Erau indatoritori. Se jucau cu copiii, ii serveau cu ,,socolat”, le aduceau jucarii. Ce mai, erau deosebit de prietenosi. Intretineau relatii cu oficialitatile, dar si cu persoane particulare. Erau niste interlocutori placuti, cu o cultura solida.
In satul in care m-am nascut, inca nu ajunsese razboiul. Germanii erau considerati musafiri, atata doar ca aveau arme. Despre razboi, in satul nostru se stia destul de putin. Doar faptul ca mai erau incorporati cate unul — doi tineri sau ca din cand in cand sosea cate un anunt pentru cei cazuti la datorie, putini de altfel, mai tineau treaza atentia asupra evenimentelor. Asa ca horele nu s-au oprit. Nu s-au oprit nici balurile. Ele se desfasurau intotdeauna cu o prezenta numeroasa din partea germana, soldatii fiind deosebit de generosi si atenti cu tinerele si tinerii cu care se distrau.
Bacaniile aveau de toate. Erau foarte bine aprovizionate de catre evrei, care erau proprietarii lor. In ultimul timp insa ei erau nevoiti sa tina piept si concurentei armatei germane, deoarece ea procura marfuri la care civilii nu aveau acces. Dintre acestea cele mai ispititoare erau parfumurile fine, lenjeria fina de dama, bauturile frantuzesti si nelipsita ciocolata. Aprovizionarea dinspre apus era imposibila fara cooperarea cu germanii, intrucat ei aveau in mana toate filierele de aprovizionare. Ei erau acum stapanii Europei. Despre germani se auzeau multe, dar gura lumii e sloboda. Oamenii din aceasta localitate multinationala, vazandu-i cum se poarta, nu acordau nici un credit zvonurilor aduse de cine stie cine. Ei stiau un lucru, anume ca localitatea este pamantul de bastina al celor zece mii de suflete romani, maghiari, germani, evrei, ucraineni, tigani care cu totii erau integrati in activitatile minelor din apropiere, cu serviciile respective, precum si in comert. Acest sat, desi mic, era renumit deoarece avea pretura, graniceri, banca si alte importante institutii de stat ori particulare, fiind candva localitate de granita.
Pana cand au fost batuti la Stalingrad germanii, in localitatea noastra era ca in rai. Foarte putine concentrari, care nu alarmau pe nimeni.
Dupa Stalingrad s-a schimbat si aici ceva. Mereu ii irita cate ceva pe nemti. Nu mai aveau sarmul de la inceput. Erau nervosi, repeziti devenind nesociabili. Localnicii au inteles cauza acestei stari de lucruri si cautau sa nu-i incomodeze, pastrandu-le aceleasi sentimente de prietenie, asteptand sa revina la ceea ce fusesera mai inainte.
Dar intr-o buna zi s-a ordonat ca toti evreii sa se adune in piata. Evreii s-au adunat. Un ofiter superior a motivat acest ordin prin faptul ca frontul s-a rupt «si e nevoie de consolidarea pozitiilor. Era nevoie de transee. Reichul a acordat prima data evreilor aceasta onoare de a sluji armata germana.