Friday, March 27th, 2009 | Scriitor:

Pe masura ce orele treceau te patrundeau tot mai necrutator razele soarelui si moleseala, aerul devenea insuportabil si simteai permament o cocleala in gura. Asta iti accentua starea de nerabdare, toata lumea fiindu-ti nesuferita.
Randurile celor ce asteptau un autobuz se ingrosau mereu. Devenisem o mare de oameni infierbantati, transpirati, nervosi. In aceasta masa de oameni se aflau tineri
si batrani, casatoriti si necasatoriti, fiecare manifestandu-si in felul lui nerabdarea.
Tudor urmarea perechile, adica pe cei casatoriti. Nu era greu sa-i deosebesti. Cand se adresau unul altuia parca smuceau haturile, atat de aspru isi aruncau vorbele. La orice intrebare venea raspunsul rastit. Si aceste scene se repetau cam cu fiecare pereche obosita de asteptarea autobuzului. Pe Tudor il chinuia curiozitatea:
— Oare si acestia sant o pereche? Oare acestia doi sant predestinati a forma un cuplu?
Sosi si mult asteptatul autobuz. Toti au sarit buluc pe el. Nu numai ca se inghesuiau, dar nu-si mai pastrau nici grupurile formate. Cand Tudor ajunse langa usa autovehiculului, un ins solid din fata se intoarse spre el si, cu o voce disperata, ii striga: A mea unde-i?, la care Tudor nu-i gasi nici un raspuns.
In autobuz oamenii stateau mai mult atarnati. Neavand unde sa-si aseze piciorul drept, Tudor il ruga pe cel din fata sa se dea putin la o parte. Insul, om amabil, ii dadu o informatie extraordinara, pe care, cu mare regret, Tudor nu o mai putea folosi:
— Vine in spate o alta masina!
I-a multumit totusi pentru informatie, gandindu-se la placerea berzelor de-a sta intr-un picior. La coborare, hainele atarnau pe el de parca fusese purtat cu grapa. In afara de aceasta, observa o pata pe cracul stang al pantalonului. Isi aminti ca in acea parte a rucsacului asezase inainte de a urca in autobuz ouale pentru hrana lor de dimineata. Coborara din autobuz poate mai greu decat au urcat si se pomenira dintr-o data intr-un peisaj montan, intr-un fel de vale a vailor. Se intalneau aici trei vai, iar pe un pinten de deal se zarea o casa taraneasca, cu vreo trei camere, construita din barne.
Aerul de munte racoros i-a inviorat, dar imaginea acestei case cu perspective certe de daramare i-a demobilizat total. Nici nu au avut curajul sa se apropie.
Tudor s-a intins pe jos si nu si-a spus pasul, dar cu siguranta ca si Zina si el se gandeau la plecare, cu toate ca abia sosisera. Dar asa cum se intampla de atatea ori in reteaua noastra de transporturi, ei au asteptat autobuzul timp de peste o ora, pentru ca dupa numai alte zece minute sa apara autobuzul urmator aproape gol. (Stia el ce stia, calatorul din fata!), din care au coborat Vasile si Ana, amandoi in verva, bine dispusa (de, ouale lor erau intregi!). Fara sa-i intrebe pe Tudor si pe Zina cum au calatorit, ei ii iau de dupa umeri si-i conduc la cabana.
Cand Vasile deschise usa, un miros de acru si de fum le umplu narile si plamanii. De greata, Tudor si Zina au simtit cum li se inmoaie genunchii, scapand rucsacurile jos.
— Nu! Nimic pe jos, sant sobolani! striga Vasile. Noua veste i-a golit de sange obrajii lui Tudor, care a si iesit afara. Intr-adevar, mirosul acestor jigodii se simtea pretutindeni in cele trei incaperi. Ca sa imprastie norii de manie ce se apropiau, Vasile ii ruga pe Tudor si pe Zina sa aduca o galeata de apa minerala si le arata directia in care sa mearga, spunandu-le si cam la cati pasi se gaseste izvorul. Au plecat batandu-si galeata de picioare. De fapt, abia mergeau, dar mergeau ca sa nu se mai afle la cabana.
Au ajuns la izvorul de apa minerala, la borcut, cum ii spun localnicii. Nu era departe. S-au asezat, au rasuflat usurati ca s-au indepartat pentru moment de locul acela insuportabil. Nu si-au spus nici un cuvant de repros. Au probat borcutul. Dupa primele inghitituri au simtit parca crescand in tot corpul o noua putere si buna dispozitie. Tudor isi aminti de spusele lui Vasile: numai cel ce gusta din acest izvor isi poate da seama de extraordinara putere de refacere pe care o au aceste ape asupra omului. Dupa atata caldura, sete si transpiratie, dezamagiri, aceasta fu prima bucurie din acea zi pentru ei. Acum si-au permis sa se odihneasca, cu gandul ca, oricum va fi, aceasta minunata apa minerala le va pune in umbra toate necazurile. Apa aceasta nu tinea numai de sete, ci era si un medicament, un calmant pentru niste oameni surescitati, nervosi. Dupa ce s-au odihnit, au baut apa pe saturate, si-au umplut galeata si au pornit la vale oarecum impacati.
Cat timp au lipsit ei, la cabana au sosit si celelalte trei familii.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.