Dar toamna maramureseana e unica. Nu intamplator Colonia Pictorilor a fiintat la Baia Mare. Cine doreste sa traiasca un anotimp de vis sa vina aici sa-1 vada. Aici se pot vedea frunze care au toate nuantele spectrului solar si ceva in plus. Nu exista pe lume culoare care sa nu aiba corespondent in tonalitatile podoabei copacilor. Cerul e deosebit si unic. Temperaturile scad usor si in timp indelungat, incat uneori tinuta la camasa se poate prelungi pana in decembrie.
Toamna maramureseana nu inseamna sfarsitul verii ci inceputul unei feerii peisagistice. Poate ca in orice colt al tarii toamna poarta semnul exclamarii. Aici toamna e la ea acasa. E asteptata. E dorita. E timpul cu cele mai lungi si frumoase plimbari. E superba. Numai aici se gaseste pe strazi mustul alaturi de castana prajita.
Dupa cum vedeti, tinerii nostri aveau ce discuta, atmosfera destinzandu-se in cabina cand Raul opri masina la parcare.
Iftinia a multumit si a scos banii sa-1 plateasca.
— Ma jigniti, doamna!
— Eu nu doresc sa fiu datoare nimanui!
— Nici eu, dar poate cand iti incalzi cazanul ma veti invita la o tuica?
— Bine, dar sa nu ma refuzati si atunci!
— Nici o grija!
Raoul apasa pe pedala de ambreiaj si masina incepu sa ruleze. Gandurile il napadeau. El nu era insurat. De putin timp terminase armata. Pe Iftinia o cunostea din vazute si auzite mai de mult. ii placea de ea si cu toate ca o stia de cateva luni, inca nu hotarase care sa fie atitudinea lui fata de ea. Sa se insoare cu ea? Nu faptul ca era atat de tanar il incurca, fiindca au mai facut-o si altii. Ea nu era divortata. Si mai avea si o fetita. Astea atarnau greu. Daca o mai lasa, mult ea nu o sa astepte. S-o gasi unul sa i-o sufle. Doamne greu e sa se hotarasca.
Au trecut trei luni deja de cand se tot framanta. De-o pierde, innebuneste de-a binelea.
Iftinia era imbujorata si parca i se impleticeau picioarele urcand spre casa. Acum era singura. Fetita era la maica-sa. intalnirea cu soferul a tulburat-o profund. A zapacit-o. Omul acesta parca o citea ca pe o carte, in profunzime. Avea impresia ca o cunostea in cele mai intime amanunte. De cum 1-a vazut prima oara, dintr-o data s-a simtit descoperita. Parca-i era frig, parca-i era cald. Din toate reiesea clar un lucru: s-a indragostit de el. Totul era acum sa-l castige, fiindca, din cate a vazut ea, nici ea nu-i era indiferenta.
Noaptea, desi au napadit-o in acele ore toate gandurile, nu i-a fost un sfetnic bun. Nu i-a dat nici o idee. A doua zi, unica dorinta a ei a fost aceea sa-1 vada. Stia la ce ora trec masinile la prima cursa. S-a imbracat de oi-as, iar ca sa nu dea de banuit a luat peste haine un sort.
Cand masina lui Raul s-a apropiat, parca a incetinit putin.
— Buna dimineata, doamna!
— Buna dimineata!
— Cum ati dormit?
— Multumesc, bine, dar in gandul ei: de-ar sti el?
— Aveti treaba „in sus”?
— As avea, dar nu-i nici o graba!
—Poftiti cu mine. Nici eu nu ma grabesc! — Un moment, daca sunteti bun sa ma schimb.
Iftinia intra in palincie, isi arunca sortul, isi aranja buclele intr-un ciob de oglinda, isi ciupi fata de doua ori, ca sa-i vina bujorii, si se duse la masina. Raul o astepta jos si o ajuta sa se urce. Apoi urca si el si-si ceru voie sa fumeze.
— Vai de mine, doar nu eu va voi opri?
— Sincer sa fiu, nu toata lumea suporta dimineata fumul de tigari, de aceea v-am intrebat. Nu as vrea sa va indispun.
— Dar fumati tot timpul?
— Mai mult sa ma usture ochii, sa nu adorm cand sant singur. De plictiseala.
— Dar si acum va plictisiti?
—- Acum nu, dar am o stare ciudata. Asa ca. . .