Astfel, cu toate ca intre timp au avut si o fetita, ea nu a mai permis barbatului sau Ion sa se atinga de ca. Cu toate ca-i parea rau de ce-i facea lui, 1-a lamurit ca familia lor nu putea fi alduita, deci binecuvantata de Dumnezeu, ei doi fiind neamuri prea apropiate si ca ar fi bine ca el, om destept ce este, sa-si dea seama ca se-afunda in mocirla, in pacat, acceptand sa traiasca in felul acesta. Nu a fost vointa lor, dar acum, cand sant constienti de faptele lor, nu mai are rost sa continue. Lui Ion toate acestea i-au dat viata peste cap. El a intrat in casnicie cu gandul omului care se insoara o data pentru toata viata. O avea si pe Alina, o fetita isteata si deosebit de dragalasa. Acum cind toate erau cum trebuie, acum sa se desparta? Cu toate ca el nici nu a vrut sa auda de asa ceva, Iftinia 1-a lamurit ca ea il pretuieste, ca ii pare rau ca tocmai lui i-a produs acest mare necaz, dar pentru ea felul asta de-a trai insemna un mare supliciu.
Cum el o iubea, dar stia si cat de apropiati sant ei ca si rudenii, cu mare parere de rau si cu sufletul indurerat a consimtit la despartire. A consimtit, dar toata viata a sperat ca se vor readuna. Nu s-a putut.
Iftinia a ramas in casa facuta de ei dupa casatorie. Se afla deci pe pamantul ei, iar el s-a reintors la casa batranilor. Asa a luat sfarsit casnicia Iftiniei cu Ion, iar rodul dragostei lor era Alina.
Valeria, dupa despartirea Iftiniei, a venit intr-o zi la fata-sa si s-au pus pe povestit. Printre altele Valeria i-a spus:
—- Draga mamei, este aceasta a doua cumpana sau a doua mare incercare la care te-a pus Dumnezeu. Ar trebui sa fii si mai credincioasa, ca nu se stie care-i rostul omului pe lume si nu stii niciodata care iti va fi urmatoarea cumpana peste care va trebui sa treci. I-a spus si cum era sa moara imediat dupa nastere.
— In casnicia voastra, pacatul e al lui taica-tau, dar si tu trebuie sa te rogi pentru el si pentru tine. El a vazut ca a gresit si nu ti-a spus o vorba pentru ca te-ai despartit si-i bine sa ne stim cat mai curati la suflet.
— Bine, mama, asa oi face.
Iftinia nici nu se gandea s-o contrazica pe maica-sa, dar nici sa-si puna cenusa in cap nu se gandea. La 24 de ani credea ca orice om ca are dreptul la viata. Numai ca acest crez unii il filtreaza prin minte, iar altii doar prin inima, unii vad in acest drept la viata mai mult dragostea, mai mult placerea sau averea. Iftinia a simtit ca vorbele mamei au avut o rezonanta puternica in sufletul ei: „Cat poate fi adevarat din asta?” Si tot ea isi raspundea „Nimeni, absolut nimeni nu-ti va da raspuns la aceasta intrebare”. Atunci parca s-a cutremurat, s-a tulburat.
Dupa ce s-a stabilit in casa ei Iftinia mai fugea in orasul din apropiere. Cum nu prea erau autobuze, de multe ori folosea si masinile ce transportau minereu.
Asteptand in statie, a vazut ca se apropie o basculanta „Bucegi” si a facut semn cu mana soferului. Masina a oprit, iar cel de la volan, un tanar frumos, a poftit-o in masina.
— Buna ziua! Ma luati si pe mine pana …?
— Poftiti, trecem si prin Vama.
— De unde stiti ca sant din Vama?
— Sunteti o persoana cunoscuta. Apoi mai aveti si cazanul, care mi-a oferit si mie de cateva ori din fierturile lui.
Iftinia nu stia ce sa zica. Parca o dezbraca cineva.
— Pe mine ma cheama Raul.
— Pe mine… Pe mine Iftinia — si cu aceasta s-a pus punct la orice discutie care s-ar fi terminat destul de rau, fiindca Iftinia a inceput sa se balbaie.
De fapt, soferul era cu ceva mai tanar decat ea, dar era politicos, lucru care nu prea se poarta la o astfel de meserie. Simtea ca pieptul i se zbate fara sa-1 poata stapani. Simtea ceva nou in toata fiinta ei. Era tulburata. De fapt sincera fiind cu ea, si-a dat seama ca omul de la volan ii place si se parea ca nici ea nu-i era indiferenta lui. Asta a facut sa se lase o vreme linistea, pana cand si-au adus aminte sa discute despre mersul timpului. Si vremea era, intr-adevar, splendida. Toamna e frumoasa oricum. E un anotimp al maturitatii naturii, dar si al omului care a trudit la camp: dupa cum a muncit asa i-au rodit si semanaturile, de aceea toamna este si un anotimp meditativ.