Nimeni nu a avut timp de „pustiul cu zmeu”, asa ca s-a catarat ea sa-l elibereze. Cum ea avea creanga sub brat, eu am vazut numai unul dintre cele „doua mere”. De acolo de unde se afla mi-a trasnit acea palma, facandu-ma KO, pe mine, studentul de la „cultura fizica”. Vazandu-ma jos, nemiscat, ea mi-a oferit si primul ajutor. Ei bine, nu ajutorul ce mi-a dat cu buna stiinta, ci palma m-a ajutat cel mai mult. Ea mi-a alungat toate melancoliile si gargaunii din cap. Dupa ce si-a cerut scuze pentru lovitura data, mi-a explicat ce a determinat-o s-o faca. Mi-am cerut si eu scuze si am intrebat-o daca mai poate face un efort inca sa ne plimbam prin parc, nu prin livada. De atunci nu ma mai duc nicaieri fara medicul meu personal.
Cam asta am dorit sa va povestesc, incheie profesorul.
— Multumim — ii raspunse ingandurat Vasile. Ciudata boala ai avut, profesore, dar si mai ciudat a fost medicamentul.
— Asa patesc toti cei care umbla sa culeaga merele din parc, asta-i lucru de invatatura — intari Grosan. Doar lumea stie ca in parc scrie: nu atingeti . ..! nu calcati …! nu rupeti …! Pai cum, poftesti sa se puna si o tablita cu indicatia: nu culegeti …?
— Cunoscand si aceasta interdictie, cred ca vom putea dormi linistiti — rase Tudor.’
— Ca bine zici — se auzira voci amuzate — asa ca tuturora noapte buna!
— Noapte buna. ..!
in ziua urmatoare, Ana avea niste manifestari contradictorii. Vazand-o in starea aceasta, Zina o chestionat
— Ce ai, tu fata?
— Nu am nimic! raspunse sters, fara chef, aceasta.
— Atunci, ce te framanta? Spune ce ai pe suflet, o indemna Zina cu vocea mai blanda.
— Pai, as vrea si eu sa povestesc o intamplare, numai ca aceasta este mai aparte!
— Cat de mai aparte? rase incurajator Zina.
— Pana acum fiecare a dezvaluit cate ceva din lupta pentru dragostea semenilor, pentru adevar si dreptate in viata asta. Ceea ce as dori sa va povestesc eu se refera la credinta.
— Ce fel de credinta?
— E vorba de credinta, in religie, in Dumnezeu.
— Concret, pe tine ce te framanta?
— Intamplarea aceasta are strafunduri luminate de intelepciune, de eroism, de generozitate, de puterea credintei. O mama lupta singura, jertfindu-si totul, ca sa infaptuiasca ceea ce si-a propus.
— Crezi ca nu vei fi ascultata?
— Nu, insa s-ar putea ca povestea aceasta sa fie considerata ca deplasata, naiva, ceea ce m-ar intrista, zise Ana, privind-o in ochi pe Zina.
— Auzi, Ana, chiar daca nu vei fi aplaudata la scena deschisa, dar poate oare spune careva dintre cei prezenti ca nu a fost botezat sau ca nu a incheiat casatoria la preot? Ca nu au mers la biserica asta s-a mai vazut, dar fara aceste taine sant putini muritori pe meleagurile noastre, asa ca sa nu ne ascundem dupa deget!
—• Daca zici tu asa, atunci chiar diseara. ..
— Fa-o fara complexe! Si chiar asa a si facut.
— Bucuria tinerei familii Netu — a inceput Ana — a fost mare cand rodul dragostei lor s-a intruchipat intr-o fetita. Era primul lor prunc. Nu se mai saturau uitandu-se la ea. la Iftinia.
Le era nespus de greu in acea toamna. Muncile campului se aflau in toi, rodul pamantului trebuia adunat, ceea ce-i solicita intens. Grasin ramasese singur la toate astea. Apoi mai trebuia sa o ajute si in casa pe sotia sa, care inca ne le putea face singura pe toate, fiind slabita. Dar cand oameni se iau din dragoste, greul nu-i impinge inapoi, ci ii uneste. Dar
imediat dupa ce Valeria a nascut-o pe Iftinia aici, la munte, a si brumat si i-a prins cu porumbul ne strans. Mai mult, cum parintii lor nu concepeau sa imparta pamantul cat sant inca in viata, traind in devalmasie, tot lui Grasin i-a revenit si datoria de a-si ajuta parintii, atat pe ai sai, cat si pe ai Valeriei. Acum simtea Grasin greul pe umerii lui. Era si mult si greu pentru el.