Nevestei sale nu i-a spus nimic. Nu dorea sa-i cunoasca slabiciunile, dar mai ales ca cu barbatia lui e ceva in neregula. Toata lumea stie ce inseamna o nepotrivire de caracter, dar putini stiu unde poate duce potrivirea de caracter si ce corvoada presupune aceasta. Ca sa nu-1 observe Lucica si sa mentina armonia din casa, ziua nu mai muncea nimic. Se pastra cu totul pentru actul sexual. Se gandea cu oroare, ca daca nu s-ar fi pensionat, armonia casatoriei lor s-ar fi stricat mai de mult.
Leon se vazu internat in spital. Era terorizat de o spaima iesita din comun. Nu exista om mai fricos decat acela care intra prima oara in spital. Se ingrozeste de cate vede, de cate aude.
Primele zile, cat au durat analizele, programul a fost ceva mai lejer. In aceste prime zile, cand ti se hotaraste soarta, inveti atatea cate nu ai invatat la toate scolile, si in toata viata. Abia aici intelegi ca viata pe care ai trait-o pana atunci, Viata pe care tu ai cunoscut-o pana aici, a fost aceea a unui om fara griji, fara complexe, fara masuri de prevedere si, nu de putine ori, plina de abuzuri. In spital realizezi ca stabilimentul acesta-i un univers uman complex. Dar cu alt fel de reguli, o localitate unde fiecare trece prin purgatoriu. Localitatea pe care o cunosteai tu pana ai ajuns aici, era locul unde ai facut ce ti-ai dorit. Acolo nu tremurai, nu te macinau gandurile, foloseai totul cum te taia capul, sau dupa buna ta placere Aici in schimb toti sant suferinzi, fricosi, dornici de alinare sau de o minciuna, de o incurajare, care sa-i „duca” gandurile, sa-l faca sa uite de propria-i suferinta, de „marea” de suferinte ale celorlalti, sa-ti mai prelungeasca viata, de care se agata „cu mainile si picioarele”.
In aceasta „intreprindere cu foc continuu” se incearca mereu, se cauta mereu, sa combata durerea neputinta fizica. Medicii se lupta cu bolile, dar cel mai adesea cu bolnavii, cu mentalitatile lor. Lupta bolnavilor pentru inca un crampei de viata e fantastica, nu cunoaste nici odihna si nici margini. Si cat de dispretuitor e omul fata de ea cand face abuzuri, cand nu-l doare nimic. „Doctore, vreau sa ma insanatosesc, vreau sa traiesc” — se aude pretutindeni.
Pe Leon, proaspat internat in spital, toti pacientii il chestioneaza: de ce sufera? Ceva-ceva le-a spus el, dar tare putine stia si el, asa ca nu prea le-a satisfacut curiozitatea, cu toate ca banuiau ca nu a fost internat doar de dragul internarii. Deci, la lucruri bune nu se astepta. Noaptea nu se lega somnul de el. Auzea fel de fel de tipete, de vaiete atat ale celor operati, cat si ale celor neoperati inca. Dar ceea ce-1 soca cel mai mult era dorinta fanatica de a supravietui a celor care nu mai aveau pentru ce trai. Se agatau disperati de orice speranta, chiar daca stiau ca este tarziu sa mai pretinzi ceva vietii.
Vazandu-i pe toti acestia, Leon se gandise cum va arata el la iesire. Ce-i vor extirpa medicii? Se va mai uita Lucica la el dupa aceea? Oare grija medicilor se rasfrange cu acelasi profesionism si fata de pensionari, cu aceiasi intensa preocupare ii trateaza si pe acestia, ca si cum o fac cand este vorba de un barbat activ? Dar cate nu-i mai treceau prin cap cat timp au durat analizele, si era zilnic alimentat cu toate aceste povestile auzite aici, pe care numai suferinzii le pot inventa si transmite. Toate acestea ingrozeau un om sanatos. Ce sa spunem de calvarul prin care trecea un bolnav in asteptarea sentintei de viata ? Toate povestile auzite in spital, aveau un sfarsit trist, de cele mai multe ori tragic, iar povestitorul avea grija intotdeauna sa fie exclus din tesatura intamplarilor. Pana la 50 de ani nu avuse nici un fir de par carunt. Acum vedea cum incarunteste pe zi ce trece, asteptand verdictul medicilor cu neliniste. Starea lui neclarificata inca il ducea cu gandul la toate nenorocirile posibile.
A sosit si ziua de vineri. Zi de vizita mare, la care participa intreg corpul medical. Se discuta fiecare caz. Fiecare medic isi preciza parerea facuta la fiecare caz dedus in urma analizelor, la urma se lua cumulau, se reanalizau de colectiv, dupa care se dadea diagnosticul. Era o zi de mare emotie pentru toti bolnavii. La vizita mare se hotarau operatiile, externarile, tratamentele sau masurile exceptionale. Si Leon astepta aceasta zi de parca ar fi urmat sa se produca o minune in timpul acestei vizite. Au sosit medicii, i-au consultat pe bolnavi, le-au verificat dosarele, fisele, analizele, dand verdicte bune sau incurajari celor ce vor avea nevoie de ele.
— Cu tine ce-i, feciorule? — il chestiona medicul sef.
— Domn’doctor, eu am ceva dureri aici… si-i indica zona.