Intr-o dupa-masa ma pomenesc ca bate cineva la usa. Cine sa ma caute pe mine aici? Poate gazda? Si, fara sa ma intorc spre usa i-am adresat indemnul sa intre. Doar cand a rostit ,,Buna ziua!” ma intorc si nu-mi venea sa cred. Era Tuni! Ca un automat am sarit si mi-am aranjat tinuta, am apucat hainele din toate ungherele si le-am aruncat in dulap, am facut patul si mi-am adus aminte ca nu i-am oferit un scaun.
— Poftim, sezi! am indemnat-o.
— Multumesc, mi-a raspuns firesc, cuprinzandu-ma cu privirea ei calda, prieteneasca.
Eu am pus inca un pahar pe masa si am turnat. Ea m-a refuzat. Nu a venit aici sa bea. De fapt ma cam deranja vizita ei. Din cauza ei nu mai iesisem in lume de saptamani intregi. Ea fusese spectatoarea exagerarilor mele de la nunta, iar acum nu-mi da pace nici acasa.
— De fapt, carui eveniment datorez vizita dumneavoastra? Intrebarea mea nu a deranjat-o si nici n-a surprins-o.
— Poate am fost curioasa sa vad cum traieste un burlac. Poate am fost ingrijorata presupunand ca esti bolnav. Dar mai sigur e ca ti-am adus haina pe care ai uitat-o la mine cand ai plecat.
M-am bucurat ca nu a facut nici un fel de aluzie la situatia in care ma aflam la ultima noastra intalnire. Ii eram recunoscator pentru tactul cu care a stiut sa evite o discutie stanjenitoare. Ma simteam iar bine in preajma ei.
— Iti multumesc, i-am spus, privind-o cu blandete. Te-as intreba daca ai vrea sa vii cu mine la un film?
— Da, vreau, s-a invoit ea, risipind orice urma de retinere, de suspiciune.
— Atunci sa mergem! — am propus imediat, cu speranta ca afara ne vom simti si mai in largul nostru.
Am vazut filmul, apoi ne-am mai plimbat, vorbind banalitati. De fapt, inca imi era jena sa abordez cu ea o tema mai serioasa. Asa ca mai mult a vorbit ea si despre ea, spunandu-mi ca este tehnician energetic la Exploatare. Mi-a aratat unde locuieste. Culmea este ca eu nici nu mi-am dat seama, de unde se vede ca fusesem orb de furie atunci cand am plecat de la ea. Oarecum reputatia mea sifonata isi mai risipise asperitatile, dar eu nu reuseam inca sa ma confesez ei.
De atunci ne intalneam zilnic si pretutindeni. Ea era mai vorbareata. De fapt, eu cu ce era sa ma laud? Ea conducea discutiile. Ori de cate ori incercam sa ma apropii de ea, parca cealalta — Buba — ma vedea, nu ma lasa in pace. Toate astea ma faceau mai retinut in vorbe si fapte. Tuni, crezand ca sant timid, a preluat ea conducerea in dragostea noastra. Cred ca drumurile parcurse in plimbarile noastre se apropiau de inconjurul lumii pe jos, iar eu tot un inchistat am ramas pana cand am primit ordinul de chemare in armata. Aceasta m-a trezit la realitate. Ca un disperat am inceput si eu sa particip la intretinerea focului mistuitor al dragostei noastre. Eram din nou cu capul in nori. Din nou visam. Din nou lumea insemna numai EA. Ce mai, eram din nou un suflet fericit. O iubeam, o adulam, iubeam o fiinta ce pusese stapanire pe viata mea.
Plecarea mea in armata a produs un soc puternic in relatiile statornicite cu aceasta fata din Balan. Numai scrisorile sale de luni imi intretineau dragostea ce i-o purtam. Cand am plecat in permisie, am ajuns seara la Balan, pe la ora 9, si m-am dus direct la ea. Cand am batut la usa, ea a raspuns cam asa cum ii raspunsesem eu cand ma vizitase prima oara. A spus da fara sa se uite la usa. Am intrat. Era intr-o camasuta de noapte transparenta. Cand m-a vazut, in loc sa se repeada spre mine de bucurie, s-a retras surprinsa si stanjenita. Nu stia ce-i cu mine acolo, de unde sa ma ia. Cred ca nu-si dadea seama cum era imbracata.
— Tu aici, Ionele?
— Da.
— Cum ai venit?
— Cu trenul.
In acel moment a batut cineva la usa. M-a privit speriata si mi-a spus:
— Ionele, intra, te rog, in dulapul asta sa nu te vada mama!
Am intrat. Numai ca nu venise mama-sa, ci un tanar pe care il cunosteam din vazute.
— Servus, Tuni! se bucura acesta, indreptandu-se spre ea.