Ei bine, cand ea mi-a spus ca vom avea un copil, eu mi-am cumparat bilet de tren si, fara s-o anunt, fara sa-mi previn parintii, am plecat la Balan, unde am stat fara sa scriu cuiva un rand sau sa-mi dau cuiva adresa. Dupa vreo jumatate de an sau poate mai mult am dat de stire parintilor unde ma aflu. Ei stiau ca am plecat la lucru, dar nu stiau unde. In scrisoarea de raspuns a parintilor, de altfel o scrisoare de dojana, printre vestile din localitatea noastra era mentionata si aceea ca: ,,Buba, cu toate ca nu-i maritata, a facut un plod si nici nu vrea sa spuna cu ce vagabond”. I-a pus numele de Ionel. Dar pe mine din partea aceea nu ma mai interesa nimic.
Aici, la Balan imi vedeam de serviciu si de carciumi. Numai ca oamenii de aici sant foarte primitori si, vazandu-ma cum traiesc, au crezut ca simt lipsa prietenilor, a familiei, ca, in general, ma simt strain. Au hotarat astfel sa ma primeasca in marea familie a satului lor, fiindca pe atunci localitatea nu era oras. Asa se face ca intr-o sambata ma trezesc cu trei ortaci care, mai mult pe sus m-au dus la o nunta, iar ca partenera mi-au ales o fata foarte frumoasa. Bineinteles ca orgoliul meu de barbat mi-a dictat ca nu trebuie sa ma simt obligat, sa-i acord vreo atentie, mai ales ca stiam ca aceste intalniri sant hotarate de altii, deci sant niste lucruri conventionale. Observasem ca toti se uitau la mine sa vada cum ma simt. Am inceput sa ma dreg cu cate o tuica. Atmosfera de nunta, tuicile consumate m-au indemnat la cantat in asemenea ocazii, eu sant totdeauna in voce si nu ma jenez sa cant. Cantand, mi s-a alaturat si partenera. Cautam sa cant melodii pe care presupuneam ca nu le stie si ea, dar nu mi-a mers, intrucat ea stia tot ce stiam eu si inca ceva pe deasupra. Asa ca am format impreuna un duo. Vocile ni se potriveau, deci aveau si armonie. Vocea ei calda, placuta m-a facut s-o privesc cu alti ochi, cu un respect deosebit, respectul acela al unei voci fata de o alta voce, frumoasa, de calitate. Asa ca am cantat, am baut, am dansat cu partenera mea, pretuindu-i tot mai mult calitatile.
Parca abia acum incepeam sa observ lumea, sa descopar frumosul si binele dupa acea lunga perioada de tristete. Ce mai, ma simteam din nou fericit. Si de ce nu m-as fi simtit, cand aveam toate conditiile? Tot uitandu-ma la partenera, mi-am dat seama tot mai mult cat era de frumoasa. Nu stiu daca oamenii numai de fericire se imbata dar stiu ca eu m-am imbatat asa de tare, incat nu imi dadeam seama de nimic din ce se petrece la nunta.
Cand m-am desteptat din betie si din somn, am observat ca nu ma aflam in camera in care stateam in chirie, desi se cam asemana cu aceea. Avea tot un singur pat, dar ceva mai mare. Am asteptat putin sa ma linistesc. Apoi am crezut ca vreunul din ortacii mei m-a dus la el acasa sa ma culc. Dar unde-i ortacul? Ma dau jos din pat. Imi caut hainele, pantalonii. Nicaieri. Vad un dulap in camera. Ma reped spre el in disperare. Sa innebunesti nu alta. In el se aflau numai rochii de femeie. Simteam ca-mi plesneste capul. M-am bagat sub patura si am inceput sa ma gandesc cum am ajuns eu acolo. Cui i-au trebuit pantalonii mei? Aud insa pasi si se deschide usa, in care apare partenera mea de la nunta.
Cu jena, am intrebat-o unde ma aflu. Ea, plina de naturalete, mi-a explicat ca toti barbatii de la nunta s-au facut “praf” si ca nimeni nu a putut-o ajuta sa ma duca acasa, la gazda. Ea locuind in apropiere, m-a carat cumva pana aici. Mergand asa cum merg oamenii ,,facuti”, ma mai si poticneam, mai faceam si matanii, asa ca hainele mi s-au cam murdarit, dar ea mi le-a spalat. Acum sant pe sfoara la uscat.
De fiecare data cand facem o noua cunostinta dorim sa ne prezentam cat se poate de onorabil, sa-i lasam persoanei respective o buna impresie despre noi. Nu e vorba de a ne ascunde partile slabe, ci de placerea fireasca de a fi cat mai prezentabili, astfel ca persoana noastra sa spuna ceva, sa se evidentieze, sa se impuna, daca-i cazul. Eu mi-am dat seama ca in fata fiintei acesteia sant total compromis. Sant o nulitate. Deci, de aici ma pot astepta numai la mila. De la o fiinta care te-a vazut mort de beat si tarandu-te ca o rama poti astepta mai mult?
Am sarit din pat cu sumara mea imbracaminte. Am luat-o in directia in care mi-a aratat ca a pus hainele pe sfoara, m-am imbracat cu ele si am plecat ca din pusca. Nu numai ca nu am salutat si nu i-am multumit gazdei mele pentru grija si efortul ei, asa cum s-ar fi cuvenit, dar cred ca nici nu m-am incaltat. Ce mai conta asta la gramada de prostii facute de mine pana atunci?
O vreme nu am mai batut carciumile. Mi-era jena sa dau ochii cu fostii nuntasi. Ma intrebam intruna cat de beat puteam fi atunci cand Tuni ma tragea dupa ea spre casa. De aceea setea mi-o stingeam in camera singur.