— Pe mine, aceasta punere in opera a lui Tudor m-a impresionat profund, interveni profesorul de matematica. Daca eu as fi fost primul la povestit, cu siguranta ca v-as fi plictisit. Tudor ne-a dat o mostra de cum trebuie sa-ti respecti tovarasii. Daca nu este altul pregatit m-as abona eu pentru a sustine programul de maine seara. Am si eu de relatat o poveste de dragoste.
Ceilalti au incuviintat. De ce nu? Au stabilit, totodata, ca serviciile de a doua zi sa fie impartite astfel: Zina — ,,doamna in casa”, Tudor — ,,baiatul”, iar profesorul de matematica — ,,povestitorul”.
Dupa asta au stins focul si s-a retras fiecare in lumea gandurilor proprii. Eram sigur ca fiecare dorea sa ramina singur ca, pe intuneric, sa poata transpune in universul experientei proprii povestea lui Tudor.
Noaptea a plouat, asa ca si somnul s-a mai prelungit nitel. Totusi dimineata era senin. Cum in zilele precedente abia gaseai cateva ciuperci, acum, dupa ploaie erau siguri ca acestea se vor face din belsug.
Au hotarat ca femeile sa mearga toate impreuna in padure, iar barbatii separat. Nimeni nu si-a dat seama cum s-a ajuns la aceasta despartire si nici nu s-a comentat pe aceasta tema. Femeile au pus in sacose hrana rece si si-au luat cu ele si niste galeti.
Barbatii au dus cu ei un topor; cele doua grupuri s-au reintalnit dupa-amiaza, cand ,,baietii” taiasera aproape un car de lemne, iar ,,fetele” se puteau lauda de aceasta data cu o importanta recolta de ciuperci.
Acum erau in dilema: Zina pregatise un papricas bun, consistent, iar ciupercile le trageau cu ochiul. La ce sa renunte? Unii ziceau sa manance papricasul, altii erau de parere ca trebuie sa friga ciupercile. Pana la urma au curatat si ciupercile, iar Zina le-a pregatit pentru a doua zi, ca sa nu se strice, si au mancat totusi papricasul. Dupa ce au servit masa au aprins focul pentru ciupercile rosioare, vinetele si cele iuti pe care le-au prajit pe jar. Au mai pregatit si niste cartofi sa-i friga in spuza. La un moment dat Grosan zice:
— Profesore! Cu ce ne delectezi in seara asta?
— Pai, eu, parca v-am spus, ca tot cu o poveste de dragoste, una din vremurile mai apropiate de noi.
— Te ascultam! — 1-au indemnat mai multe voci.
— Va multumesc — a inceput profesorul de matematica. Va marturisesc ca nu mi-am luat nici un angajament in aceasta privinta, dar pana acum nu am discutat cu nimeni despre aceasta poveste. Ba mai mult, am incercat sa ma pun atat in situatia baiatului, cat si a fetei, a fetelor. Nu am ajuns la nici un rezultat. Poate acum, impreuna, sa reusim sa elucidam unele lucruri. Traim fiecare in lumea in care ne-am nascut. Santem educati de mediul caruia ii apartinem. Prin parinti, prin prieteni, prin apropiati cunoastem lumea. Judecam aceasta lume prin prisma educatiei primite, prin optica mediului nostru familial. De aici vine o vorba: ,,Ce-i bun pentru mine, e bun si pentru tine”. Dar nu intotdeauna e asa. Nu intotdeauna familiile, parintii au vederi identice sau apropiate cu cele ale altor familii, ale altor parinti. Unii oameni neglijeaza o parte importanta a educatiei, tinand cu tot dinadinsul ca odraslele lor sa aiba din belsug ceea ce lor le-a lipsit. In aceasta goana pentru a putea si a avea ceva, acel ceva care uneori e avere, alteori poate studii inalte, performante sportive si mai stiu eu ce, ei uita tocmai ce ar fi mai important in educatia copiilor: morala.
Cand un tanar patrunde intr-o alta familie si vede deosebirile intre ceea ce stie el despre educatie si ceea ce vede la altii uneori surpriza lui este foarte mare si isi pune intrebarea fireasca: cum e bine sa procedezi? Cum 1-au invatat parinti sau cum vede ca fac altii, in alte familii? In acest moment poate pierde tot ceea ce a primit de la parinti, se poate pierde chiar pe sine sau, daca inraurirea lui e mai puternica, produce o schimbare radicala in atitudinea celor din jur.
Deci, confluenta dintre medii diferite socheaza. Nu santem totdeauna pregatiti sa o receptam exact cand trebuie. De multe ori o mica ezitare ne aduce regrete amare pentru toata viata. Cam pe aici se invart si eroii mei.