Matusa-mea a inceput sa se vaiete:
— Nu stiu cum sa-ti spun, ca de mult ma tot framant si nu stiu ce sa fac, dar pana la urma m-am hotarat sa-ti spun.
.— Care ii necazul?
__. Mi-a scris barbatul tau. Mi-a scris doua scrisori. Cand am primit-o pe prima, am crezut ca isi continua bataia de joc sub o noua forma. Dar acum cand am primit-o pe a doua mi-am dat seama ca cu el se intampla ceva, iar daca nu ti-oi spune il voi avea pe suflet.
— Dar despre ce-i vorba? se interesa mama.
— Cred ca-i mai bine sa o citesti chiar tu. Poftim, asta-i prima scrisoare, iar asta-i cea de ieri.
Mama a facut ochi mari. Cunostea foarte bine slovele acestea frumos caligrafiate. Ar fi vrut s-o citeasca dintr-o singura privire. In acelasi timp, din ochii sai, din care au curs atatea lacrimi incat am crezut ca a secat izvorul lor, au aparut din nou doua cristale. Ea citea, lacrimile se prelingeau continuu, iar sufletul i se linistea. Aveai impresia ca se afla si el de fata si ca se sfatuiesc ca sot si sotie. Apoi, spre sfarsitul lecturii fata i-a devenit grava, intiparindu-se pe ea semnele unui regret tarziu, neputincios.
— Lele, sa stii ca nu mai are mult de trait, constata mama dureros.
— De asta mi-am dat si eu seama si numai de aceea mi-am permis sa te tulbur, altfel sa stii ca nu ti le-as fi dat sa le citesti.
— ‘Mneata ce ma sfatuiesti sa fac? intreba mama ingandurata.
— Domnul sa te indrume. Eu nu pot sa-ti spun nimic si orice ti-as spune tot rau ar fi. Dupa cate ti-a facut el, mai poti sa crezi ca se caieste sincer? Si apoi santeti divortati. E foarte adevarat ca tribunalul pe tine te-a gasit vinovata si bineinteles ca tie ti-au dat copiii sa-i cresti, ,,in numele poporului”.
— Lele. nu de asta te-am intrebat, de scrisori, de barbatul meu.
— Cum te-a indruma Domnul asa sa faci.
— Bine, lele. Multumesc de scrisori. Ziua buna!
— La buna vedere!
Scrisorile exprimau un amar regret al tatalui meu. Plecand de la noi si simtindu-se in putere, s-a apucat sa probeze diferite femei. Statea la sora-sa. Numai ca acolo el era cel care trebuia sa aduca mincare in casa si nu invers, cum era obisnuit cand statea cu noi, drept care a trebuit sa se apuce de lucru. Ultima operatie ce i s-a facut a dus la scoaterea a 2/3 din plamani. Nemaiavand cine sa se bata pentru sanatatea lui, pentru medicamentele lui, boala a pus rapid stapanire pe el incat a ajuns sa nu mai fie capabil de nimic. Cand lucrurile au ajuns aici, iubita lui sora i-a spus ca ar fi cazul sa-si gaseasca alta locuinta. Ea nu mai avea bani de aruncat pentru el. Cam asta era continutul celor doua scrisori. In incheiere el spunea: ,,Stiind ca nu mai am multe zile de trait, va rog sa-i spuneti nevestei mele (scrisoarea era adresata matusii) ca o rog din suflet sa ma ierte de tot raul ce am fost capabil sa i-1 fac. Cu toate ca santem divortati, daca ar vrea ea, as fi fericit sa ma ia inapoi”.
Mama, care 1-a iubit si-1 iubea, cand a citit scrisoarea a strigat din adancul fiintei ,,il iert”. Se pregatea sa mearga sa-1 ia de la sora-sa. Dar n-a fost sa fie asa. Peste cateva zile am primit o telegrama: ,,Cozma-i mort, veniti urgent la inmormantare! Florica”.
— Asta a fost trista poveste de dragoste a parintilor mei, a conchis Tudor. S-a lasat apoi o tacere adanca.. Povestea rascolise amintiri dureroase. Harul de povestitor al lui Tudor ii cucerise.
— Multumim! a zis intr-un tarziu Vasile si s-au dus cu totii la culcare.
Inainte de a adormi nu a comentat nimeni povestea spusa de Tudor. Era o experienta amara si deosebit de trista. Dar toti au ramas adanc impresionati de modul deosebit de serios de a pune problema al lui Tudor. La inceput aproape toti au crezut ca in cele doua ore de povestit vor asculta niste anecdote mai noi sau mai rasuflate si cand colo in aproape o ora si jumatate el ne-a prezentat un adevarat roman.
— Marturisesc — zise Grosan, ca-1 banuiam ca citeste de undeva. Fantastic dar de-a povesti. Si ce poveste, un roman complex. Intr-adevar, numai asa poti cunoaste oamenii: stand sau lucrand impreuna, ascultandu-le pasul si gandurile.