Toate aceste preturi socotite in banii acestia de acum…
Ca sa concluzionez — zise Tudor — pe atunci fiecare om al muncii avea asigurat, el si fiecare membru al familiei sale, in fiecare an costumul de haine. Sigur ca nu consumam tot ceea ce primeam pe cartela. Cum taranii nu aveau cartele, schimbam zaharul, alcoolul si faina de grau care ne prisosea pe branza, lapte sau lemne: Mai trebuie sa precizez ca pe atunci nu se afla de vanzare ulei in magazin. Chiar si pentru gatit se aducea untura de porc si slanina sarata, care se aflau din belsug. In satul nostru functiona si un abator, dar macelarii de acolo nu trimiteau spre vanzare maruntaiele din animalele sacrificate (ficat, rinichi, plamani, creier). Acestea le ofereau diferitelor persoane care ii ajutau in munca. Carnea de porc sau de gaina nu se vindea in magazin sau macelarii, fiecare gospodar crescandu-si propriile oratanii.
Am locuit in catunul acela trei ani. Copiilor mici si celor de scoala li se oferea de la Ajutorul American zilnic o ceasca de lapte, o chifla cu unt si o lingurita de ulei de peste. Mi-a ramas in minte si acum faptul ca la pomul de iarna, care se organiza de Craciun, fiecare copil al salariatilor era imbracat din cap pana in picioare cu haine noi si mai primea si o punga de bomboane umplute cu marmelada.
De pe lista de daruri de la pomul de iarna nu era omis nimeni, numai ca marfurile ce se gaseau pe atunci erau foarte putin diversificate. Asta imi aduce aminte si de o intamplare hazlie. Fabrica avea si un fochist, un ins pirpiriu. Era casatorit de vreo 20 de ani si nu avea copii. II chema Iosif, dar toti il strigau Ioska. El cu sotia sa se iubeau foarte mult. Nu i-a auzit nimeni certandu-se, vorbindu-si urat, ce mai, Ioska si Iulii se purtau ca doi indragostiti. Dupa pomul de iarna, ce le trece prin cap unor colegi ai sai de munca: sa verifice puterea dragostei lor. Asa ca au regizat o farsa. Unul din colegii lui, care stia ca Ioska este la serviciu in acea noapte, s-a travestit in dama. ,,Dama”, insotita de cativa colegi, care ramasesera mai in urma se apropie de usa baracii in care locuia Ioska si bate la usa. Ii deschide Iulii.
— Buna seara! — zice ,,dama”. Aici sta Ioska?
— Aici — raspunde Iulii.
— Mneata esti servitoarea, femeie in casa ori sora?
— Da de ce te intereseaza? deveni curioasa gazda.
— De fapt, nu ma intereseaza cine esti, preciza ,,dama”. Eu atata te rog, ca vad ca esti femeie cumsecade, sa-i dai lui Ioska chilotii astia. El mi i-a facut cadou, dar mie nu-mi plac cei de culoare galbena: sa-mi aduca altii.
Ca acum toata lumea poarta chiloti de culoare galbena, de la pomul de iarna. Daca el face un cadou, sa aleaga si el ceva mai fin, mai deosebit, mai rar, nu ce poarta toata lumea.
In timpul acesta fata Iuliei a trecut de la rosu la albastru, apoi s-a albit. Era prea mult. Nu mai putea scoate o vorba. A pus mana pe matura si da-i la ,,dama” si da-i si da-i gafaind pana cand n-a mai putut. La inceput ,,dama” a ramas ca paralizata, dar tot matura a trezit-o, dupa care a rupt-o la fuga. Colegii ce urmareau de la distanta scena se tavaleau pe jos de ras si poate distractia lor ar mai fi durat, daca nu 1-ar fi zarit pe Ioska intorcandu-se de la fabrica. N-a intrat bine in casa ca matura a si fost pusa din nou in functiune. Cu mainile deasupra capului, Ioska a iesit ca din pusca din casa. Fugind, a dat peste grupul de colegi cu ,,dama” in centru, care i-au explicat de unde i se trage necazul cu portia de matura incasata. Ioska i-a rugat sa mearga cu totii la locuinta lui ca sa se lamureasca si Iulii. Cu toate ca erau cinci, Iulii nu s-a descurajat si-i croia pe toti. Aparandu-se de lovituri, ei cautau sa-i explice ca-i doar o gluma. Ba mai mult, ,,dama” s-a demascat si Iulii a recunoscut in acest personaj un vecin de-a lor, pe Sandu. Dar nu i-a mai putut crede. O umbra de indoiala a incoltit in sufletul ei. Spunea ca Sandu s-a imbracat in haine de muiere numai ca sa-1 salveze pe Ioska. Si s-a pornit pe plans, reprosandu-le ca toti barbatii-s nemernici. De atunci Ioska nu a mai fost crezut de catre Iulii.
Bacilul Koch isi marea teritoriul de stapanire in plamanii tatii. Accesele lui de tuse nu mai durau doar cateva minute, ci sferturi si jumatati de ora. Uneori, ore intregi. Erau nopti cand ne trezea si ramaneam treji pana dimineata din cauza acceselor lui de tuse seaca. Nu existau medicamente pentru oftica — T.B.C. Boala aceasta o avea tata de copil.