Editarea unui ziar este un adevărat eveniment, din toate punctele de vedere, în plan local, judeţean, uneori regional. În imediata brambureală de după revoluţie, se făceau şi se desfăceau “legături”, instituţiile au început să editeze ziare după ziare, iar unii chiar reviste. Într-o atmosferă în care fiecare se gândeşte doar la el, s-au aflat doi oameni oneşti care, pentru întâia oră, se gândeau la binele semenilor şi apoi la afacerile lor. Vorbim de domnii Popescu şi Petrovai directori fondatori. Cu toate că nu erau experţi în domeniu, aveau dorinţa nestrămutată de-aşi ajuta semenii, de-ai ajuta mai ales acolo unde alţii îşi adunau “rezerve”. Cu toate că sunt licenţiaţi în alte domenii şi puteau să pună pe picioare multiple afaceri, simţul lor le-a “dictat” aceasta. În momentul în care economia românească se limita la vânzări şi cumpărări, s-au decis. Aşa că în aprilie 1997 au făcut pasul, scoţând primul număr al revistei “De toate pentru noi”. Ziarul a fost primit cu mare uimire şi neîncredere (cine să creadă că pâinea unui ziar, publicitatea, este gratuită?!), apoi, zi de zi, lună de lună, dintr-o “foaie” a devenit revistă. În momentul în care patronul ziarului a reuşit să-l aducă pe domnul Octavian Butuza, ca redactor şef, revista avea 64 de pagini. Actualul redactor şef, om de litere reputat ziarist(membru al New York Academy of Sciences, prezentat în Enciclopedia “Personalităţile lumii-2001”, editată în SUA) om de televiziune, radio şi presă scrisă, a regândit aproape în întregime componenţa revistei cât şi flexibilitatea ei, după cerinţele pieţei, ridicând paginaţia le 96. Şi iată că “De toate pentru noi” a ajuns la numărul 200 al existenţei sale. Revista nu-i trădează pe acei care au nevoie de ea, nici pe oamenii de afaceri, nici pe cetăţeanul obişnuit şi se pune total în slujba acestora. Actuala revistă este gândită să fie utilă fiecăruia dintre noi şi el, cititorul, a observat că luându-şi un număr al revistei, nu mai are nevoie de agendă, de “pagini colorate”, de mersul trenurilor şi al autobuzelor sau de cartea de telefon. De asemenea revista cu pagini culturale, de analiză, filatelie, curiozităţi, careuri, articole, informaţii, dar ce nu are…”De toate”…?. În asemenea consistenţă,”DE TOATE” devine un adevărat instrument de afaceri, cultură, şi destindere, care serveşte cititorilor din tot Ardealul, cu extensie spre sud. Domnul Butuza răspundea unui cititor, în februarie:” la vară ne întâlnim pe litoral”. Îi urez publicaţiei, patronilor, redactorului şef şi celorlalţi truditori-de la culegere, tehnoredactare, publicitate, până la tipărire, transport şi difuzare să ne vedem la mare. La mulţi ani şi multe apariţii! 2-8 aprilie 2001.
Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: arhiva articole
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.