Mă gândeam că din câte am auzit, ar fi trebuit să strig, aşa făceau toate femeile dacă-şi vedeau bărbaţii, cu sau peste altele. Mie, cei ce se iubeau îmi erau vecini şi prieteni, drept care Gherghina mi-a făcut cu ochiul, când am trecut pe lângă ei, dar Mielul preocupat de ce făcea, nici nu m-a observat continuându-şi galopul de plăcere. Ceva mai încolo era Măriuţa care văzându-mă s-a bucurat. Şi ea era fetiţa altui vecin, ştia ce se întâmpla ceva mai încolo şi mi-a spus că şi-au dorit să se încerce cu Mielu. El a ales-o prima dată pe Gherghina, dar dacă eu doresc poate s-o facă şi cu mine. N-aş putea să spun că eram bulversat, era o situaţie nouă ne mai întâlnită pentru mine. Tot povestind, Măriuţa a început să facă lucruri pe care nici nu bănuiam că le ştie de cum să le şi facă lejeră, cu bunăvoinţă chiar. Şi-a deschis nasturii la rochiţă, mi-a arătat merişoarele, mi-a pus mâna mea pe ele, eu i le-am mângâiat. Erau drăguţe, plăcute la mângâiat, şi-mi dădea fiori. Apoi şi-a dezvelit burtica şi şi-a deschis picioarele. Eram pe punctul de-a mă pierde. Formele trupului proaspăt de fată tânără, toată goliciunea ei şi poate nu în ultimul rând acea abureală de vis, care ţi-se tot promite, tot timpul şi nu eşti niciodată sigur că va apărea cândva, acum era aici lângă mine şi-mi era oferită cu plăcere. Eu în acest timp m-am transformat într-un arc şi totul părea neverosimil. Fata era în vremea când deja începuse să-i crească flocuşeii şi după ce şi-a deschis picioarele am văzut şi eu pentru prima dată cum arată o femeie “acolo”. Toate aceste văzute şi pipăite mă exultau. Priveam trupul fetei cu o neruşinată poftă. Nu eram în stare să cer ceva de frică să nu dispară prezentul Era prima oră când vedeam cert şi clar de ce unii oameni se numesc… femei. Era grăsuţă cu labii proeminente. S-a băgat sub mine, a pus ea mâna şi a aranjat toate să fie bine. Doamne prost mai eram. După consumarea primei rate ale extazului şi fericirii bărbăteşti, ne-am dat seama că şi vecinii noştri erau deja la poveşti. După cum ei au avut înţelegerea, Măriuţa s-a dus cu Mielu. Gherghina şi cu mine ne-am retras ca şi cum figuram şi eu în înţelegerea făcută de ei. Mi-a prezentat şi ea frumuseţea trupului ei. Şi ea m-a îndemnat la mângâieri pe micuţele ţâţuci, pe trup, pe…. La ea m-am uitat mai liniştit oarecum, aveam deja o experienţă. Atunci mi-am dat seama că nu există două lucruri identice, chiar dacă poartă acelaşi nume. Cu toate că era mai mică ca mine, Gherghina ştia de ce avea nevoie de la mine, făcându-mă să trăiesc câteva clipe sublimul. La despărţire, ne-am sărutat şi probabil că gândurile noastre zburau la următoarele întâlniri. Chiar le-am catalogat pe fete cu apelativul de “fete cu mari disponibilităţi”. Nu pot să-mi dau seama nici acum de întâmplarea de atunci. Ce le-a venit fetelor să facă acel tur? Cu toate că eram vecini, ne întâlneam zilnic, dar ziua de 6 august nu s-a mai repetat niciodată.

17 septembrie 1977
Omul care era atunci directorul scolii, în perioada de finalizare a construcţiei liceului, era un om care a ajuns la o maturitate profesională, în virtutea căruia în stadiul de terminare a lucrărilor, şi-a permis să facă mici retuşuri dar cu avantaje importante în procesul de învăţământ. Bunăoară la capătul fiecărui coridor, l-a închis cu câte-o uşă, spaţii care a devenit ulterior cabinetele viitoarelor catedre. Aceste cabinete erau nişte spaţii de lucru pentru oricare profesor care avea şi alte probleme în afara predării propriu zise, corectarea lucrărilor, discuţii cu membrii de familie ai elevilor şi altele. Într-un asemenea cabinet mă aflam în acea după amiază, unde mi-am făcut lucrarea de grad I şi acum am ajuns în faza definitivării acestei lucrări. De altfel această lucrare este deosebită, pentru că ea este confirmarea muncii cadrului didactic respectiv, într-o mare perioadă de timp dublată de-o mare experienţă de predare, pentru perfecţionarea muncii la catedră. Realizarea lucrării a fost un efort prelungit şi continuu pe o perioadă de doi ani. Refăceam bibliografia care cuprindea 43 de titluri la o lucrare de 254 de pagini. Încântat de ”operă“ mi-am făcut drum la un alt cabinet, unde prietenul meu Iuliu, era şi el angajat la exact acelaşi efort intelectual, conceperea lucrării de grad I. Din ‘77 ne-am corijat toate drumurile şi acţiunile, perfecţionările, examenele la probele de politica partidului, ce mai, de atunci toate le-am făcut împreună, chiar şi orarul îl aveam aproape identic. Până şi lucrările de grad aveau aceleaşi subiecte dar procedeele de rezolvare aveau alte variante. În acest caz era firesc că ne-am mai consultat, ajutat şi aş fi zis că mergeam cu munca în paralel. Mi-am aranjat cu plăcere cărţile consultate pe raft, ciornele, resturile de hârtii şi lucrare, în altă parte şi cu manuscrisul sub braţ, ca un luptător victorios, m-am dus la o ultimă discuţie cu colegul pe această temă. Practic vroiam să văd lucrările noastre pe aceiaşi masă, să ia el lucrarea mea, eu pe a lui şi să le facem o ultimă verificare înainte de-a le da la legat. Am intrat în cabinetul lui, din cealaltă margine de şcoală şi el tot un fost capăt de coridor. După deschiderea uşii am rămas stupefiat de “ordinea care domnea” la locul de studiu şi muncă al colegului. Spaţiul de lucru , care ar fi trebuit să fie, era de fapt un haos de nedescris. Cărţi aruncate de-a valma, hârtii scrise şi mai puţin scrise, le găseai pe orice porţiune pe care s-ar fi putut aşeza. Era parcă un birou în care s-a jucat fotbal dar nu cu o minge ci cu cărţi şi imprimate, hârtii. Colegul meu, vânăt la faţă, cu părul ce i-a mai rămas ne smuls, vâlvoi, iar el obosit se odihnea pe un scaun.
– Ce Doamne feri s-a întâmplat aici ?
– Nimic…ce să se întâmple ?
– Te-a supărat cineva ?
– Nu…
– Atunci spune-mi ce-i cu tine. Ce s-a petrecut aici ? Ori poate pe mine eşti supărat ?
– Nimic din toate acestea. Am constatat că nu sunt capabil să-mi fac lucrarea de grad. Aşa că nu o să mai dau nici un examen. Mă las păgubaş de această afacere.
– Ce motive aşa de puternice ai că renunţi la această încununare a profesiei tale ? Apoi din câte ştiu, a trecut ceva timp de când am buchisit-o împreună lucrările şi atunci nu păreai atât de prăpăstios.

– Am buchisit-o…ştiu…dar…uită-te aici. Sunt cele şase lucrări de grad ale colegilor noştri care au obţinut gradul didactic I înaintea noastră. Le-am cumpărat de la toate (era capabil de aşa ceva) manuscrisele. Pe măsură ce le parcurgeam şi asta imediat după ultima noastră buchisire, am devenit tot mai nedumerit. Mă domină o teamă. Văzându-le, adevărate opere, documentate, ştiinţifice, ce mai, adevărate manuale de metodică, am considerat că eu nu am pregătirea să fac aşa o lucrare care de ce să nu recunoaştem este ceva deosebit. Asta-i… M-am uitat la lucrările colegilor. Cândva i-am rugat şi eu să mi le împrumute, dar sub un motiv sau altul, nu mi le-au dat. Acum văzându-le m-am felicitat în gând că nu le-am primit eu ca să le studiez. Precis că m-ar fi descurajat şi poate că şi eu aş fi ajuns în starea colegului de-a fi în imposibilitatea de-a redacta lucrarea de grad. Lucrările lor, fiecare în parte erau adevărate cursuri, susţinute de-o deosebită practică în domeniu, te inhibau pur şi simplu. De aici pleca descurajarea colegului. Dacă nu eşti capabil să-ţi egalezi cel puţin colegul, cum vei fi capabil să-l întreci. Şi dacă acest lucru nu eşti în stare, ce rost mai avea lucrarea ta, gradul tău ?
– Uite care-i afacerea, colega. Din câte iţi mai aduci tu aminte, tema lucrărilor noastre este comună. Două dintre capitole pot fi identice, II şi IV. In cea ce priveşte capitolul III, tema propriu zisă diferă doar abordarea ei, deci o putem realiza în comun, iar la capitolele I şi V fiind de domeniul personal cred că n-ai probleme. Aşa că, ţine aici cele două capitole identice şi hai să abordăm tema propriu zisă împreună. Şi ne-am apucat serios de lucru. Elaboram de vreo jumătate de oră când Iuliu, în capul căruia începea a se desluşii deja contururile lucrării sale, zice:
– De fapt, eu totuşi cred, că n-are nici-un rost să-mi termin lucrarea…
– De ce omule ? Ce motive mai ai ca s-o amâni ?
– Iţi mai aduci aminte de Cercul pedagogic din Noiembrie trecut ?
– Bineînţeles. Şi ce-i cu asta ?
– Am auzit că nouă, care am luat cuvântul, pentru acel moment, ne vor suspenda inspecţiile speciale.
– Şi mă rog de ce ar face-o ? Atunci ne-au sancţionat politic. Pentru aceeaşi faptă nu se dau două sancţiuni. Şi ne-au făcut şi dosare pe…Scânteii. Apoi am fost trimişi să executăm programe de şantier două luni. Nu ne-au dat încă treapta de salarizare dobândită. Ne-au pus santinelă la uşă, toate acestea să nu fie destule pentru că am pus întrebarea dacă: ”legea 6/68 se aplică doar preferenţial ?” Poate sunt prea curios, dar aş fi interesat să ştiu cine a fost persoana care a “reţinut” aceste şase-şapte vorbe pentru a le “şoptii” tovarăşilor şi a mă vinde pe mine. Persoana care conducea atunci lucrările Cercului, n-a mai auzit nimic din ce se spunea în sală. Rumoarea era totală. Persoana aceea, ”omul” acela, a fost cineva de lângă mine.
Inspecţia specială la orele mele, programată în luna februarie, a început şi se desfăşura exact aşa cum trebuie, cum era desfăşurătorul propus.