Au aprins torţe şi au făcut o slujbă de pomenire în vaietele tinerilor şi a mai puţin tinerilor, care au pierdut tot ce însemna parte femeiască a acelei cetăţi. După această slujbă cutremurătoare, Aristaldis a dat ordin să se acopere poarta Cetăţuii de veci, oferind catacombele de mormânt acelor care acolo şi-au lăsat viaţa.
Malul Samusului “a primit” toate victimele lăsate de mongoli. Cimitirul comun avea întinderea unui teren de spectacole care se dădeau cu diferite prilejuri în acele vremuri. Pierdem oamenii, câştigăm cimitire şi terenuri de care nimeni nu mai are nevoie, gândea Aristaldis. Odată cu închiderea catacombelor şi curăţarea cetăţii de cadavre, oamenii din subordinea lui Aristaldis, foştii soldaţi şi mineri, au început a slăbi disciplina, parcă dădeau semne de oboseală, de demoralizare. Tot ce au fost ei, tot ce au avut ei a dispărut şi atunci care-i sensul atâtor jertfe când nu-ţi mai rămâne în viaţă soţia, urmaşii, nimic. Dacă fostei armate a lui Aristaldis i se păreau toate inutile, regelui Bela nu-i era indiferentă situaţia visteriei, a curţii. Confirmându-se dezastrul făcut de tătari şi asupra Bistriţei, a numit pe Pavel comite al Rodnei şi Bistriţei, cu dorinţa expresă de-a le ridica aceste cetăţi, cât mai repede posibil la posibilităţile economice de altădată şi evident trimiterea în visteria regală a cât mai mult aur, raţiunea regelui de-a avea mine. Numai că aici, la minele din Rodna, pentru prima oră s-a ivit o situaţie specială. Armata lui Aristaldis era formată numai din mineri, şi dacă s-ar fi petrecut lucrurile, cum ei le-au plănuit, minerii ar fi trebuit să dea o ultimă lovitură inamicului. Cum lucrurile nu s-au petrecut astfel, această armată compusă cam în proporţii egale dintre băştinaşi şi specialiştii mineri, robii aduşi de Kondrad, care majoritatea erau saşi. Interesele acestora coincideau doar la capitolul că erau la fel de săraci după acest pârjol. Cu toţii au pierdut tot ce se poate. În atare situaţie, Aristaldis şi-a deplasat oameni în jurul mormântului comun care era în cotul Samusului şi le-a spus:
– Slujbaşi şi apărători ai cetăţii. Dumnezeu ne-a pus în faţa noastră această dură încercare din care poate nu toată lumea va ieşi cu bine. V-am adunat aici să vă spun că atâta timp cât aţi servit Cetatea sub comanda mea, ori la muncă ori la luptă niciodată nu mi-aţi dat motive de-a mă plânge de modul eroic cum aţi procedat în ori ce situaţie. După acest dezastru lucrurile s-au schimbat de aceea trebuie să hotărâm ce ne rămâne de făcut, acum când suntem mai puţini, dar suntem şi de mai multe neamuri. Poate acestea-s clipele cele mai grele din viaţa acestei cetăţi. Cu toate că ne lipsesc de toate, ca să ne refacem tot noi o să trebuiască să dăm. Mă gândesc că n-a trece mult timp şi vor sosi cămăraşii după aurul regelui. Tuturor sufletul ne este cernit după această groaznică încercare. Sunt sigur că mulţi dintre voi s-au gândit să părăsească Cetatea şi aş înclina să le dau dreptate şi să le doresc ca Domnul să-i ajute pe unde vor ajunge, dar nu uitaţi dragii mei că ori unde veţi merge, ca şi aici de altfel, va trebui să începeţi tot cu începutul. Şi acolo va trebui să adunaţi nimicul lângă nimic. În faţa voastră, a tuturor, slobod din robie pe robii mineri aduşi de Kondrad. De azi înainte hotărăsc că toţi locuitorii Cetăţii sunt oameni liberi.

Dacă credeţi că suntem capabili să ne întreţinem pe noi şi cetatea, dacă doriţi acest lucru, atunci ascultaţi poruncile mele. Alicante cu oamenii care-i are vor trece la munca în mină, blestemul nostru este că le avem dar tot ele sunt siguranţa prosperării noastre. Pavăl, noul comite al Rodnei şi Bistriţei, urgent se va apuca de agricultură şi aici şi în Bistriţa, mai ales cât mâlu-i numai bun de semănat şi Dumnezeu ne promite recolte mănoase. Oamenilor mei şi mie ne revine sarcina de-a ne apuca să facem casele ca fiecare să aibă unde să-şi pună capul jos. Vom aduna prima dată lemnele doborâte pe Valea Mărilor, apoi de pe celelalte Văi şi mai la urmă resturile aprinse de tătari. Primele case le-om face pe Poderei şi sub Măgură, ca să nu mai avem probleme cu apele. Numesc pe sutaşul Bohoţăl cu oamenii din comanda lui să asigure liniştea şi paza Cetăţii. Bureacă Teofil va fi purtătorul necazurilor noastre în toate satele din Valea Rodnei cărora le las vorbele acestea: ”V-am fost scut şi pâine sute de ani. Azi a venit vremea să faceţi voi acest lucru pentru noi. Am rămas fără mame, neveste fiice şi fii. Până bunul Dumnezeu ne-a da prima recoltă trimiteţi-ne voi mâncare să putem răzbi refacerea Cetăţii. Şi mai poftesc să ştiţi că de acum horele tinerilor se vor ţine în fiece Duminecă în fiecare sat începând de la noi. Tineri care se vor plăcea e bine să fie binecuvântaţi de părinţi şi alduiţi ca şi Domnul să facă acelaşi lucru cu ei. Astea-s vorbele noastre către voi şi nerăbdarea noastră de-a vă vedea este mare. Poftiţi dară cu voie” Terminând de transmis poruncile, Aristaldis a terminat, trimiţând pentru ultima dată o ultimă poruncă fostei sale armate: ”Timp de trei zile bociţi-vă morţii şi faceţi cele de cuviinţă după care fiecare va face ce trebuie”

* * *

Prinşii tătarilor din Rodna, Aulu, Kondrad, Severius şi celelalte tinere căpetenii şi soldaţi, erau legaţi în funii şi traşi după caii mongolilor spre Bistriţa pentru a-i folosi de nadă.

* * *

În pelerinajul său de întoarcere de la Pământul Sfânt înspre Prusia, Germania, Kondrad a trimis o ştafetă vechilor prieteni ai familiei sale din Slovenia, Gut Keled, cărora le adresă o epistolă. Familia Gut Keled era o familie bogată, puternică şi cu mare influenţă la curtea regelui Arpad. Familie prin care căuta să afle adevărata stare de spirit din ţările germanice, mai ales de când Teutonii au fost alungaţi din Acrra. După vreo două săptămâni au ajuns la Lemberg şi spre marea lui surpriză în loc să-l aştepte solul lui acesta era însoţit chiar de prietenul său Karol Gut Keled, având şi o mică suită. După primirea salutului şi puţine vorbe de bun venit, Keled fără nici o vorbă se puse în faţa convoiului, făcându-i semn şi lui Kondrad să facă acelaşi lucru şi convoiul se puse în mişcare la comanda lui Keled, făcând o întoarcere cu direcţia înspre sud către moşia lui din Slovenia. Mirat de asemenea întorsătură a lucrurilor, Kondrad se execută fără a pune nici o întrebare.

După parcurgerea unei bune bucăţi de drum, Keled îi vestise că nu-i indicat în aceste momente să se ducă în Germania, deoarece acolo nu sunt doriţi. Din surse sigure, la cererea anumitor demnitari,Teutonii au fost afurisiţi chiar de Papă, pentru anumite comportamente care nu erau “în spiritul credinţei şi a moralei creştine”. Cei care au intrat în Germania, au început să fie vânaţi şi…dispar. Nu ştie dacă şi Kondrad este pe vreo listă, sau dacă şi el este printre cei vizaţi, dar e mai bine să fie la fereală de ochi indiscreţi care niciodată nu se ştie ce urmăresc şi în plus Teutonii de sub comanda sa reprezintă o mică armată, dar este o armată care-i capabilă să creeze nelinişti acolo unde sunt cantonaţi, neştiind exact care-i poziţia lor în frământările care-s la modă în Europa.
– Dar am auzit că regele Ungariei a dat o diplomă…
– Este adevărat, dar numai pentru teutonii agreaţi. Ori noi încă nu ştim în care tabără ai fost inclus de acei demnitari. Cred că de moment, ar fi bine o bună bucată de timp să vă odihniţi la moşia mea din Slovenia, timp pe care eu îl voi folosi pentru a afla ceva la Curtea Regelui Arpad. Ce ştiu până acuma este că regele vrea să trimită un cămăraş şi comite la Rodna şi Bistriţa. Apoi şi-ar dori o armată care să-i protejeze transportul aurului de la Bistriţa la Buda. Poate mai are şi alte planuri, şi pentru alte locuri dar de tine încă n-am ştiut nimic. Nici acum nu-ţi cunosc intenţiile personale. Ce încă nu ştiu, dacă regele are deja favoriţi pentru aceste posturi, sau încă nu-i decis nimic.
– Eu nu mi-am făcut nu ştiu ce planuri. Sunt nespus de bucuros de oferta ta pentru odihna mea şi a teutonilor. Am crezut că germani fiind n-o să avem probleme la întoarcerea noastră acasă în Germania. Se pare că ceea ce se numeşte în mod normal casa noastră, ţara noastră, pe moment nu există nici-un fel de dragoste, pentru cei care au slujit pe alte meleaguri. Ţara nu doreşte să ne vadă. De la un timp toate se întorc împotriva noastră. Se pare că am devenit obositori şi obosiţi. Eu cel puţin m-am săturat de toate. Cam în această stare ne aflăm cu toţii. Aşa ne-ai aflat tu şi-ţi promit veşnică îndatorire pentru punerea în gardă, dar şi pentru oferta ta de ospitalitate şi protecţie nemaiîntâlnită până acum, la nimeni. Ne-ai fost şi ne eşti de mare ajutor, mă onorezi mult şi mă îndatorezi şi mai mult. Karol Keled în săptămânile ce au urmat a tras sfori puternice la curtea regelui şi de două ori a avut audieri chiar cu Majestatea Sa şi cu alte persoane influente şi care pot “sugera” anumite lucruri chiar regelui. Faţă de activitatea febrilă a lui Karol, nici Kondrad nu a stat cu mâinile încrucişate. A căutat să afle dacă şi el se află în dizgraţie. O altă latură a informaţiilor sale se refereau la vistierie, la diferite planuri de construcţii ale regelui, cine are mai mari datorii în regat şi către cine. Prin aceste date încerca o intervenţie directă în finanţele unor mari latifundiari şi dacă se poate chiar până în preajma regelui. Ultima pistă pe care o urmărea Kondrad, era dacă avea rivali în planurile patronate de rege, cine erau aceştia şi posibilităţile de contracarare a oponenţilor. Pe ce persoane se sprijină aceşti contracandidaţi. Această viermuială a avut un efect de-a dreptul reconfortant pentru Kondrad.