Nu s-au făcut poate până acuma, dar uite că acum când într-adevăr condiţiile sunt şi mai vitrege, iarna aceasta fiind foarte grea, s-a găsit cineva, că au nevoie de şină de cale ferată, chiar la ultimul orizont, la Nepomuc. Maistrul i-a spus lui Iacob să se pregătească de drum pentru că şina nu se putea transporta prin puţ. Exista un defileu, care se şi numea “Strâmtoarea Dracului”, pe unde aerul se condensa şi se transforma în gheaţă. În iernile în care temperaturile nu scădeau mult sub zero, în Strâmtoarea Dracului se forma gheaţă groasă datorită vitezei curentului de aer, cât şi a debitului mare a acestuia şi a presiunii lui în momentul în care se “lamina” printre stânci . Acum gheaţa formată era un perete aproape circular de vreo trei patru metri. Toţi care aveau ceva influenţă la maistru l-au rugat, sau au încercat să-l influenţeze cumva, să nu-l trimită încă cu acel transport deoarece drumul acesta era în acest moment foarte periculos. Planul nu se realizează cu milă şi pomeni. Este nevoie de şină, atunci trebuie dusă şina. Iacob ştia lucrurile acestea şi n-a aşteptat rezultatele ”întrevederilor”. Şi-a pregătit tractorul, a încărcat şina şi a pornit spre Nepomuc. Până a trecut prin Strâmtori, toţi l-au urmărit şi petrecut din priviri. El parcă ne vedea. S-a suit în picioare pe tractorul lui cu şenile şi ne făcea cu mâna. După ce a trecut hopul Strâmtorii Diavolului, nu se mai vedea. Când a ajuns la Nepomuc ne-a telefonat. Aproape că am izbucnit în urale. Aşa ceva n-a mai făcut nimeni. Apoi lumea s-a liniştit şi parcă a şi uitat de el. Pe la sfârşitul şutului am observat că anumite persoane şuşoteau între ele, lucru ce m-a speriat. Aşa a şi fost. În ultima curbă, la întoarcere, sania a ieşit din drum alunecând pe buza dealului antrenând în cădere şi tractorul în râpă. Iacob a fost prins de tractor în rostogolire şi l-a făcut una cu pământul Aşa l-am pierdut pe cel mai bun mecanic, dar şi un om plin de viaţă, câtă i-a lăsat Dumnezeu.
– Şi eu care mai speram să se vindece. N-a avut zile mai multe. Oricum mulţam de ştiri. Ne întâlnim la Cenaclu.
– Nu te mai reţin cu toate că mai avem o problemă de rezolvat în comun.
– Despre ce-i vorba?
– Nu-mi fura caimacul. Îţi spun sâmbătă.
– Atunci la bună vedere.
– Numai bine şi cei doi prieteni se despărţiră vizibil marcaţi de evenimentele ce se derulau în jurul lor.

Despărţindu-se, Anton îşi continuă gândurile sale vis-à-vis de cele discutate cu prietenul său. Pe Dan nu l-a interesat niciodată mineritul nici măcar ca statistică. Acum a ajuns ca el să pună întrebări, să analizeze acest fenomen. Anton ştia că Dan nu-l întreabă de minerit ca să scrie şi el o carte despre asta, sau de complezenţă. Dan era un om deosebit de inteligent şi ştia că un organism slăbit şi bolnav, căruia azi îi cedează un organ, mâine va ceda altul până ce boala va pune stăpânire pe tot corpul. Şi acest organism bolnav era ŢARA. Şi Dan vroia să ştie cine urmează să fie distrus după minerit, agricultură, construcţii de maşini şi altele, că semne de revenire nu se întrezăresc. Am ajuns să facem pasenţe cu propriile noastre vieţi, ale noastre şi familiilor noastre.
Sâmbătă s-au întâlnit la cenaclu. A citit poezie o profesoară de Limbă Română care a funcţionat multă vreme la aceeaşi şcoală unde lucrează şi Anton. De regulă poezia de început, probabil că se manifestă doar la poeţii începători, pleacă de la o stare de revoltă, cel mai adesea împotriva nedreptăţilor sociale, a sorţii sau a unei iubiri refulate. Cum persoana în chestiune nu a ştiut ce-s greutăţile materiale, poezia dânsei s-a axat pe retrospecţie interioară şi pe filosofia vieţii. Din tonul poeziei doamnei, străbătea un regret al consumării vieţii domniei sale, privită din înălţimea vârstei la care a ajuns. Era o revoltă manifestată în sine, între modul cum şi-a trăit viaţa şi cum ar fi putut s-o trăiască mai bine, posibilităţi dânsei fiind de ”peste” belşug. Dânsa considera că în timpul tinereţi sale că ar fi trebuit trăită viaţa în plenitudinea ei. Pe de altă parte, se simţea un oarecare reproş adus soţului, care din scrisele dânsei, a reuşit să-şi creeze un univers al său în care, ciudat, dânsa n-a fost prezentă continuu. Poeta era pensionară, versul curgea fluid, fără nici o sincopă a limbii sau a ideii. Ca şi în alte şedinţe ale Cenaclului şi acum s-au aflat să dea exemple, să critice, să combată exact cei care încă n-au scris nimic dar sunt cenaclieri de zeci de ani. Frumos a vorbit Dan, care a evidenţiat mai ales pasajele ”oglinzi”, materializate în peisaje, licenţe poetice, metafore. Era într-adevăr un regal de poezie, dar care n-a fost receptat de cenaclieri aşa cum ar fi fost de dorit, deoarece, aşa cum se întâmplă în ultimul timp, cenaclul are şi un punct al ordinei de zi care nu se face public. La acea şedinţă, unii credeau că, trebuia cumva găsită o reabilitare a fostului director de la cultură care a fost pus pe liber. Nu mă interesează cine i-a analizat nefăcutele, dar şedinţa noastră, ce se dorea a noastră, a fost bulversată de ideile expuse, idei străine de context, care au avut impact negativ asupra versurilor citite. Anton a luat cuvântul printre primii făcând prezentarea de cunoaştere a profesoarei care a funcţionat atâţia ani tocmai pentru a învăţa copiii limba noastră. A mai vorbit şi de activitatea poetei, care de la acea memorabilă zi, a mai “scos” două volume de versuri şi se pare că nu vor trece neobservate. După retragerea la OJT, Dan s-a cuplat la o masă la cu Anton. S-a bârfit mult dar printre celelalte într-un târziu Anton zice:
– Dane n-ai impresia uneori că viaţa ne este prinsă în fel de fel de conjuraţii? Sau cum se spune mai nou, nu crezi că viaţa noastră, viaţa care noi ne-o credem intimă şi particulară ne-o manipulează alţii? Ideea asta mi-a venit de la duplicitatea problemelor din cenaclu.
– Hai măi că ’48 a trecut de mult.

– “Fericit cel ce crede”, dar nu conjuraţiile ca idee m-au frapat ci rezultatele lor.
– Taci măi că te aude careva.
– De ce-mi spui asta până nu şti despre ce-i vorba? Vezi, ai procedat ca un oarecare. Şi azi ni s-a jucat o asemenea deviere de la lucrări, la care am fost doar spectatori…manipulaţi.
– Nici chiar aşa, totuşi la asemenea fapte trebuie dovezi. De crezi că le ai spune-le domnule. Spune-le ori dejoacă-le manipulările acelor care tu crezi că te afectează, îţi afectează propriile decizi, personalitatea şi interesele comune ale familiei. Fă-le şi tu ce-ţi fac ei. Aşa cred eu că-i echitabil.
– Parcă m-ai ghicit. Da de la asemenea manipulări pleacă şi aceste bănuieli ale mele, care unele s-au transformat în certitudini. Cât eram băiat, nu de puţine ori, am auzit de la anumite persoane unele combinaţi ce se refereau la…viitoarea mea nevastă. Simţindu-mă încorsetat de planurile “babelor” din sat, care tindeau să se implice în intimitatea vieţii mele, să mă diriguiască, am făcut cum am putut şi am abandonat şi babele şi satul. M-am dus unde nu mă cunoştea nimeni, sperând că aici va fi altfel. Aici am cunoscut şi eu o fată de care m-am îndrăgostit. Atunci, din nou s-a pus în funcţie “maşina” care dorea să “mă ajute”, să mă manipuleze, să mă înspăimânte. Pe atunci credeam că numai de mine se ocupă. M-am înşelat şi în această privinţă . Cam toţi prietenii mei au observat uneori că lucrurile iau turnuri nebănuite. Făceau tot ce puteau numai să nu mă pot întâlni, să nu mă văd, cu fata visurilor mele. Nici nu-i ştiam cine sunt, care îmi sunt într-adevăr de ajutor şi care-şi propovăduiau propriile interese. Erau printre ei şi din aceea care chiar nu aveau nici un interes, dar i-a luat şi pe ei valul. Ţi-am mai spus şi cu altă ocazie că într-o anumită perioadă, în ceanuraţie erau fete şi femei deosebit de frumoase. Aceşti “prieteni şi prietene absolut dezinteresaţi” mi-au făcut un chestionar al posibilelor mele pretenţii la fete şi mi-au ales-o ei pe aleasa….mea. Apoi au trecut la realizarea condiţiilor şi a obiectivului. M-au pus în acelaşi schimb cu viitoarea mea mireasă. Apoi mi-au redirecţionat aria mea de muncă, intervenţiile mele, trebuiau neapărat să fie concentrate în perimetrul ei de muncă. Fata pe care mi-au destinat-o “ei”, era chiar o fată frumoasă, avea casă, ceva pământ şi cam tot ce-mi puteam dori. Era într-adevăr un aranjament. Un alt grup de ”presiune” care-şi dorea altceva de la mine, mi-au găsit altă fată, tot frumoasă şi de această dată, tipa îmi era şi consăteană. Prostul de mine nu bănuiam nimic. Totuşi se mai răsuflau uneori lucrurile, se mai auzea câte ceva, cam despre fiecare şi m-am ferit să mă cuplez cu vreo una. Culmea era că dacă nu mă simţeam diriguit, poate că aş fi discutat cu fiecare dintre aceste fete. Să zicem că au fost închipuiri şi că, de fiecare dată ne credem mai mult decât suntem.